Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Archive for Ianuarie, 2010

*Pentru suferinta

o inima rece se lasa abatuta peste cararea moarta a unui parc prafuit de toamna unor zile negre si reci. totul pare atat de abandonat in negura vremilor,totul se transforma in scrum la fiecare pas,totul se pierde intr-o ceata densa de suferinta.

si totusi vinovatul nu isi arata fata. vinovatul se ascunde in umbra copacilor surzi la strigatele disperate,orbi la sangele ce se scurge dintr-o inima strapunsa. vinovatul isi ascunde chipul de razele soarelui,vinovatul fuge ca un las de la locul faptei,pastreaza  un secret arzator,vinovatul isi ascunde durerea intr-un scut de otel,vinovatul se crede puternic,si totusi vinovatul este un nimeni fara suflet.

vinovatul si-a ars sufletul intr-o seara tarzie, a tras cortina si a incheiat spectacolul ce se dorea a fi continuat. a luat cu el aplauzele si laudele,lasand in urma suferinta si amaraciune. si-a jucat rolul pe scena Lui,si-a spus replicile prescrise in script,iar cand totul s-a terminat,a facut plecaciunea de final si a disparut in norul de ceata ce acum devine din ce in ce mai clar. vinovatul nu vorbeste,este mut la lacrimi si se simte strapuns de sageti otravite cand vede lacrimi. vinovatul sufera in tacere,vinovatul a ales sa inceteze sa fie un monstru.

vinovatul s-a retras,pentru ca are inima franta,pentru ca este scrum,pentru ca este un nimeni!

Anunțuri

*Nebunie

si au pierit si zilele innorate,zapada e pe cale sa dispara cu totul din peisaj si nici macar februarie nu a venit. cu toate astea e mai primavara ca niciodata pentru mine. soarele ma aproba,razele imi spun ca e totul foarte bine si ca sunt libera sa zburd de fericire. si toate astea se datoreaza unui inger pazitor.

sunt libera sa alerg,sunt libera sa culeg florile ce le-am semanat pe timpul iernii,sunt libera sa ma bucur de roadele eforturilor mele. acum tot ce a fost pentru mine reprezinta trecut,imi place sa traiesc prezentul,imi place sa fiu eu,nebuna care alearga de colo colo,imprastiind veselie si molipsindu’i pe toti cu cheful meu de viata. si sunt cateva persoane carora as vrea sa le multumesc,si se stiu ele. nu e nevoie sa le numesc.

si am chef sa ma bucur de viata,am chef sa ies cand vreau,am chef sa ii rad destinului in nas,pentru ca inca odata l’am invins si a iesit cum am vrut eu,am chef sa las razele soarelui inca rece sa ma incalzeasca,am chef de viata!

si sunt fericita ca nu mi’a pierit bunavointa,ca am reusit sa fiu deasupra celor ce nu mi’au vrut decat raul,ca sunt din nou aceeasi nebuna cu care toti s’au obisnuit,ca sunt eu.

si imi vine sa strig,sa sar,sa dansez,sa rad cu pofta,sa ma distrez,sa ii sun pe cei dragi,sa se bucure de vocea mea,de cheful meu molipsitor. si voi face si asta. voi duce la bun sfarsit ce imi doresc sa se implineasca,pentru ca acum am putere,pentru ca acum sunt in stare,si mai ales pentru ca acum,mai mult ca niciodata,VREAU!


Buna dimineata,soare!

o zi friguroasa de iarna.
telefonul suna cu o melodie mult prea vesela pentru o zi atat de mohorata. la capatul celalalt al firului se aude o voce calda : „buna dimineata,soare!” niciodata nu uita sa ma trezeasca atunci cand il rog,intotdeauna are grija sa imi insenineze cerul innorat,niciodata nu uita sa imi spuna sa am grija de mine atunci cand nu poate.
o boare de cafea imi atrage simtul olfactiv si ma indrept cu repeziciune spre biroul unde se afla atatea si atatea amintiri de peste seara. cu grija sorb fiecare picatura savurand’o pana la ultima esenta. trebuie sa ma imbrac sa pornesc spre scoala. e ultima zi si totusi nu ma simt delco fericita. ma simt obosita si fara vlaga.
si totusi de ce sunt asa? ma simt extenuata,am fost supusa oboselii timp indelungat,iar acum tot ce am nevoie este odihna. cineva spunea ca somnul de noapte e cel mai sfant. acum il aprob si eu cu toata fiinta mea. in sfarsit termin ultima picatura de cafea si ies.
pe drum nu este nimeni. este inca mult prea devreme ca zgomotele junglei citadine sa se intensifice. sunt singura,ascult muzica,parca nici nu mai simt frigul,parca nici nu mai vad pe cineva in jurul meu.
si asa ma simt eu cel mai bine. singura cu gandurile mele,cu visele mele,cu iluziile mele. iarna e cel mai bun prilej pentru a reflecta,este cea mai buna metoda sa scap din cotidian si sa fiu adevarata eu,asa cum sunt. acum ma aflu in fata unui pc mult prea sec,aud multe voci in jurul meu,voci care imi tulbura gandurile in cele mai profunde reflectari.
poate mai tarziu voi bea inca o cafea,poate voi mai merge iarasi pe drumul strabatut de atatea mii de ori,poate voi adormi in sfarsit linistita,acum ca totul este atat de clar.


Ratiunea – sfera necunoscutului

chiar daca tu nu stii,eu inca sunt aici, inca nu am pierdut in fata ta,sunt inca in plina victorie,sunt inca in forta sa te inving de atatea ori de cate mi’ai facut tu rau. si voi fi si de acum inainte in umbra,sa te atac atunci cand te astepti mai putin,voi fi mereu cu un pas inaintea ta,voi sti dintotdeauna ce miscare vei face,pentru ca,asa cum stii,intotdeauna te’am cunoscut mai mult decat ai crezut.

si sincera sa fiu,nu ma intereseaza ce crezi despre mine. ti’am spus ca uit,dar nu iert. asta ar trebui sa te faca suficient de constienta sa iti dai seama ca nu ma joc si nici nu lansez amenintari doar de dragul de a face treaba asta. cezi ce vrei,dar atat iti spun,ai grija,ca nu poti sa stii de unde sare iepurele.

si nu’ti face griji,o sa scapi cu viata,nu te voi ucide cu mana mea,dar voi avea grija sa te faci sa te simti ultimul om. ti’am promis acest lucru si curand ma voi tine de cuvant. cineva mi’a spus ca de obicei imi uit promisiunile. gresit! ma fac ca le uit! asadar,revin si iti spun : ai grija la atitudinea ta. inca mai ai timp sa indrepti ceva,inca mai ai timp sa revii pe calea cea buna,inca nu e totul pierdut.

iti mai dau ultima sansa de a reveni,iti mai fac o ultima strigare,iti mai spun o singura data. intoarce’te la mine si totul o sa fie bine.o sa fie asa cum e mai bine pentru amandoua. asculta’ma,intotdeauna ai facut’o,nu ma dezamagi chiar acum. trebuie sa fim amandoua,intr’o lume in care suntem trase de maneca din toate partile. si nu neg,am nevoie de tine,ca impreuna sa luam cele mai bune decizii,am nevoie de tine sa ma sfatuiesti atunci cand nu stiu ce sa fac,si stiu ca si tu ai la fel de multa nevoie de mine,ca imi vrei binele,si mai ales pentru ca am fost intotdeauna noi si niciodata tu si eu.

(ratiunii mele)


Rasarit in bratele verii

imi aduc si acum aminte zilele de vara in care radeam cu gura pana la urehi,in care stelele noptii pentru mine erau cei mai frumosi astrii,noptile lungi si dese in care de cele mai multe oi ma prindea dimineata ascultand greierii si privind cerul negru,varatic.

si acum mai simt parfumul florilor in hainele mele si in parul meu. simt fiecare fir de nisip ce usor mi se lipea de talpi,valurile marii ce veneau in forta,si cu toate astea se spargeau atat de suav la mal,facand un zgomot euforic.

si inca mai simt parfumul lungilor drumuri in noapte,cand plecam spre cateva zile de visare,noptile acelea in care geamul intredeschis al masinii lasa sa patrunda o boare de aer racoros,ajungandu’mi pe chip. imi amintesc fiecare rasarit de soare ce il vedeam, fiecare dimineata in care imi puneam ceasul sa sune,era inca noapte,iar eu imi luam telefonul si ma indreptam spre plaja mea de suflet,spre plaja visurilor mele.

si cand te gandesti ca acum toate s-au dus,ca locul stelelor l-au luat norii,iar al rasaritului de soare frigul iernii…

dar nu ma intristez,pentru ca stiu ca la vara va fi la fel. stiu ca voi asculta iarasi greierii cantand,stiu ca voi lasa iar sa treaca nopti nedormite pentru a ramane pe balconul ce imi aminteste atatea si atatea,stiu ca va reveni iarasi acel drum lung de o noapte intreaga in care adierea vantului imi va trece prin par,stiu ca voi asculta din nou cantecele ce odata imi trezeau atatea amintiri placute.

da,sunt melancolica,pentru ca imi aduc aminte de momente ce stiu sigur ca vor reveni,si alte momente mult mai frumoase,curand le vor inlocui.


Jocul

e un joc al povestilor de viata,cu personaje speciale si un script organizat. adesea aceste povesti se spun la o ceasca de cafea sau intr-un foc de tabara,contrar opiniilor celorlalti.

niciodata doua povesti nu se aseamana. niciodata doua povesti nu vor avea aceleasi personaje pe parcursul lor. pentru ca fiecare poveste are un regizor al ei,are actorii si replicile ei. scena ii apartine,spectatorii sunt nerabdatori sa incheapa show’ul,sa urmareasca cu atentie fiecare gest al unui personaj,sa comenteze asupra replicilor,iar la sfarsit sa dea un feedback.

dar povestea are nevoie si de pesonaje rele,intocmai sa o faca mai interesanta pentru cititori. sa fie mai captivanta. si aici intra in joc talentul actoricesc al regizorului,care isi croieste in minte o poveste completa,un labirint al istorisirilor,o pestera intunecata,ceva efemer,precum este viata fiecarei marionete ce joaca in acest film.

adesea,imaginea din lumina reflectoarelor este mult mai importanta pentru un actor decat traiul lui,asa ca performanta lui trebuie sa fie maxima. isi citeste cu atentie scenariul,pentru ca in fata celorlalti sa iasa totul bine. pentru ca,exact fara acel scenaru,el nu ar putea spune nimic,nu ar putea schita niciun gest,dand explicatia cea mai rezonabila : ” mi’am uitat scenariul acasa „.

adesea,masca pe care o preia un personaj in timpul jocului este si masca ce ii ramane intiparita in suflet si incrustata pe chip, nemaifacandu’se diferenta intre marioneta si personaj.

povestile au final fericit sau dramatic,dupa dorinta. de cele mai multe ori sunt povesti tragice.

de aceea,intotdeauna povestile se spun la o ceasca de cafea,se vizioneaza in fata televizorului sau din loja,dar niciodata nu se traiesc pe propria piele.


Non-titlu.

nu m’am gandit niciodata ca voi ajunge sa spun asta dar : inceteaza sa ma mai controlezi. nu este un atac la persoana cuiva,este un atac la constiinta mea. de fiecare data cand incerc sa scriu ceva fara sa mi se intample nu am inspiratie,dar fiecare eveniment trist ma face sa scot la iveala o alta latura a mea,dincolo de scorpia care incerc sa par. ma molesesc,dau frau liber lacrimilor si trairilor,doar pentru a ma descarca aici,pentru a’mi expune sufletul ca o carte deschisa,ca o sticla clara si transparenta,pentru ca voi,dragii mei,sa ma vedeti in realitate,asa cum sunt eu,un anonim,fara sa stiti ca defapt este vorba chiar despre mine. stiu,o sa va para bizar,dar asta sunt eu. cum cineva a spus,durere si fericire in aceeasi persoana. pentru ca viata este plina de suisuri si coborasuri. pentru ca am momente in care as vrea sa ma descarc si nu am in fata cui,fac abuz de puterea mea de a scrie,umpland mii si mii de pagini de durere si suferinta. nu pozez in victima,pur si simplu relatez fapte. fapte care pe mine ma dor. fapte care nu ma lasa sa alerg libera,fapte care nu ma lasa sa imi iau propriile decizii. sau poate ca doar este fructul imaginatiei mele si a gandurilor altor persoane transpuse asupra mea. si pana la urma ce rol are aceasta lume in evolutia mea? nimeni nu imi traieste viata,eu sunt cea  care trebuie sa hotarasca ce va face. dar cum puteti sa pretindeti sa fac ce e corect pentru voi,cand eu nu am nicio satisfactie facand un anumit lucru? evident,voi nu aveti cum sa intelegeti asta. doar cineva care a trecut prin asa ceva stie poate recunoaste asta. dar nu ma plang. pana la urma,poate ca mi’am facut’o doar cu mana mea,poate nu. cui ii place bine,cui nu iar bine. chiar nu ma mai intereseaza. acum sunt doar eu,imi iau cheile si plec pe un drum nocturn,imi pun muzica ce stiu ca ma va linisti si voi uita de toti cei care la un moment dat mi’au gresit cu ceva. nu vreau sa urasc,pentru ca in felul asta ajung sa ma urasc si sa ma neg pe mine ca persoana. va las pe voi linistiti,ca sa pot fi si eu linistita. nu am nevoie de compasiune,nici macar de intelegere. sunt acele persoane care au grija sa imi faca ziua mai buna,sunt acele suflete,putine de altfel,care cred in mine si care cred ca voi face ce trebuie. iar daca voi dezamagi vreodata pe cineva,singura dezamagita voi fi chiar eu,pentru ca nu mi’am implinit adevaratul vis. dar pentru mine,voi face intr’adevar asta,voi fi cu adevarat implinita,iar voi veti fi martorii uimiti ai fericirii mele!


Chiar ucide…

durerea de stomac cu care s’a trezit nu se datora oboselii sau a mancarii ci mai degraba datorita evenimentelor ce aveau sa se petreaca in acea zi. astazi trebuia sa intrerupa o relatie ce dura de doi ani … si chiar considera ca e prea tarziu. trebuia sa se termine …

– nu vreau sa o judec nici pe ea. nu sunt eu unic in lumea asta. nu sunt nici prea frumos nici prea destept , dar am facut tot ce era posibil sa fie bine. sa nu se termine.

tanarul simtea ca durerea de stomac se accentueaza. simtea ca se sufoca. s’a imbracat repede si a iesit. nu a lasat’o niciodata sa astepte , nu putea sa o faca nici de data asta. era o zi ploioasa de aprilie. in cateva minute a ajuns la locul intalnirii. ca de obicei ajunsese primul. dupa putin timp o vede pe iubita lui apropiindu’se. se hotarasc sa mearga la o cafenea.

– mi’e frig,spuse fata … defapt acestea au fost singurele cuvinte rostite pana cand au ajuns la cafenea.

– vrei sa’mi zici ceva? intreba fata uitandu’se in ochii lui.

– da…spuse baiatul.

fata devenise curioasa : – pai zi’mi odata,ce mai astepti? intreba ea iritata …

tanarul ofta :

– pana unde crezi ca va merge asta? sau mai bine zis,crezi ca suntem o pereche potrivita?

– de ce simti nevoia sa ma intrebi asta?

– draga mea , iti amintesti ca te’am sunat acum cateva zile? cred ca era in jur de 11 noaptea …

– imi amintesc …

si tanarul , fara sa mai astepte ca ea sa raspuna , continua :

– in noaptea aia ma gandeam la tine ; ca de obicei , iti scrisesem o pezie si am vrut sa ti’o spun la telefon, dar tu nici nu m’ai lasat. mi’ai spus : „ce! alta treaba nu ai , decat sa ma suni la ora asta?” … in acel moment m-am simtit ca un boxer care primeste cativa pumni si cade jos … dar am tacut , mi’am cerut scuze si am inchis telefonul. si am mai avut multe certuri asemanatoare cu asta. si mai tii minte cand m-am imbolnavit iar oana mi’a spus ca sunt norocos ca tu o sa ai grija de mine? si tu i-ai zis : „nu am alta treaba? ce sunt eu , infirmiera? el nu are mama?”

fata spuse :

– da , dar ce legatura au toate astea? de ce mi le spui acum? stii ca asa sunt eu … nu’mi place romantismul. si plus de asta , am eu fata de infirmiera?

el ii raspunse razand :

– nu , draga mea , nu ai fata de infirmiera si cu inima pe care o ai , chiar de’ai vrea , nu ai putea sa fii infirmiera …

si continua :  – pana acum de cate ori m’ai sunat de dimineata sau noaptea tarziu sa imi spui cuvinte de dragoste? de cate ori mi’ai trimis un mesaj pe telefon? poate ca nu’ti place romantismul , dar nici sa ii faci fericiti pe oamenii care te iubesc nu’ti place? pe cand eu , mai presus de tine , imi place sa’i fac fericiti pe cei din jurul meu. de cand suntem impreuna , mereu am avut un mesaj de dragoste pentru tine … stii … noi suntem ca albul si negrul …

fata intelesese deja :

– adica vrei sa fiu si poeta?

tanarul zambi , gandindu’se ce hotarare buna luase despartindu’se de ea.

– nu , draga mea , nu vreau sa fii poeta. chiar daca ai vrea , nu ai putea ; dar trebuie sa ne despartim. cred ca ar fi mai bine pentru amandoi.

fata inlemnise …

– dar eu te iubesc si credeam ca si tu ma iubesti …

– nu , draga mea … tu doar credeai ca ma iubesti. daca ma iubeai , acum nu mai discutam toate astea …

fetei ii dadusera lacrimile. tanarul ii intinse o batista.

– bine … asa sa fie! sper ca nu ma lasi pentru alta!

tanarul : – cum poti sa crezi asta? pana acum nu a fost nicio alta fata si nici nu va exista o alta pentru mult timp de’acum incolo …

si cei doi tineri , care s’au asezat la masa fiind iubiti , acum stateau ca doi straini. dupa cateva minute de liniste , fata glasui cu o voce stinsa : – cred ca ar fi mai bine sa plecam …

tanarul dorea sa mai ramana putin timp singur si se mai imbratisara o data inainte sa se desparta pentru totdeauna. cand fata s-a departat , el incepuse sa tremure desi ploaia se oprise de mult … incepu sa se roage incet : – doamne , da’mi putere …

si’a amintit de prieteni. de ce ii spusesera ei. ca nu se potrivesc , ca au caractere total diferite. dar a facut alegerea potrivita … orele au trecut , si locul soarelui si al ploii l’au luat stelele … nu’i zise nimic mamei lui care l’a intampinat la usa si se duse direct in camera lui. clipele treceau greu si el inca se mai gandea la momentul despartirii. si a atipit … se trezeste la ora 7. tocmai cand sa iasa din casa , se uita la telefon si vede ca are 10 apeluri nepreluate si un mesaj nou. nu auzise telefonul pentru ca era foarte obosit. se uita la mesaj si vazu ca era de la „sufletel”. asa o alinta el pe iubita lui…si incepu sa citeasca mesajul :

am invatat sa iubesc ce era al meu. dar am putut sa traiesc si fara ce nu aveam. numai fara tine nu pot sa traiesc. iti jur , dragul meu , doar pe tine te’am iubit si voi muri iubindu’te pe tine … adio , dragostea mea!

tanarul s’a mirat. era pentru prima data cand ea ii trimitea vreun mesaj. s’a uitat la ora primirii mesajului si a vazut ca era ora 5:00. incepu sa rada in hohote , nu se astepta la asa ceva … forma repede numarul ei dar o voce straina raspunse.

– as putea sa vorbesc cu cristina? intreba tanarul.

persoana de la telefon izbugni in plans : – eu sunt mama ei … fetita mea s’a sinucis azinoapte!  a tot sunat pe cineva toata noaptea … cand am vazut dimineata lumina din camera ei inca aprinsa , am intrat dar fetita mea murise!!

tanarul a simtit ca totul in jurul sau se prabuseste.

dupa cateva luni , la un spital , doi medici vorbesc. unul intreaba de starea unuia dintre bolnavi.

– baiatul ala … l’au adus acum trei luni. o fata s’a sinucis din cauza lui. si din ziua aia nu’si lasa telefonul din mana , tot trimite mesaje …

– acum cateva zile am fost curios si i’am luat noaptea telefonul din mana sa ma uit la numar. dar era anulat de 3 luni … am gasit ultimul mesaj pe care il primise :

am invatat sa iubesc ce era al meu. dar am putut sa traiesc si fara ce nu aveam. numai fara tine nu pot sa traiesc. iti jur , dragul meu , doar pe tine te’am iubit si voi muri iubindu’te pe tine … adio , dragostea mea!

… pentu ca dragostea adevarata chiar ucide …

Copyright @ siragul7@yahoo.com


Suflet-pereche

doi straini. pe tarmul unui rau de vise , destinul ii poarta pe amandoi pe acelasi drum al suferintei , pe acelasi drum al nevoii de protectie.

si’au spus povestea,si-au petrecut ultima iarna de durere separati , au adus odata cu zambetul lor prima primavara in doi. au impletit impreuna firul vietii , au legat in mii si mii de noduri prietenia eterna , au invatat ce inseamna respectul reciproc , au plantat seminte de incredere si au cules flori de suflet. au aprins impreuna prima lumanare a sperantei. au lasat in urma spinii unui trandafir mult prea sangeriu pentru frumusetea unor petale albe si fine ca matasea.

au privit impreuna primul rasarit in dimineata mult prea rece pentru o zi de vara. au privit impreuna ultimul apus de soare in noaptea tarzie a ultimei zile de toamna.

au pornit amandoi in calatoria spre redescoperire , au creat impreuna un taram al iluziilor , au dat nastere unor vise imposibile.

au deschis romanul vietii si au incriptat cu litere de argint povestea enigmatica a doua suflete pierdute.

si’au oferit primul cadou al prieteniei in taina codrului albastru , prima imbratisare a increderii pe un taram iluzoriu , primul sarut al inimii sub cerul negru presarat de astrii stralucitori , si’au spus primul „te iubesc” in locul in care , in trecut , se priveau ca doi straini , in ziua in care se implineau exact 5 ani de la prima lor intalnire.

pentru ca povestea a inceput cu doi straini si s’a incheiat cu un singur tot.

pentru ca in trecut erau doua suflete separate , iar acum este o singura inima ce bate in trupul amandurora …


Cineva care te’a iubit…

te’am iubit. ai sperat. am stiut amandoi de la inceput. era vis. adesea imi spuneai ca sunt tot ce iti doreai. mi’ai promis ca niciodata n’o sa ma faci sa sufar , ca cel ce va suferi vei fi doar tu…ca trebuie sa platesti greselile din trecut. si cu toate astea,ai uitat de tot…

am crezut in tine , ti’am dat totul. acum ce faci? imi rapesti , bucatica cu bucatica , tot ce vedeam frumos in tine , toate momentele in care eram doar noi doi si nu mai era nimeni in jurul nostru.

stiam ca se va termina , stiam ca raiul curand avea sa devina un iad. stiai si tu , dar refuzai sa crezi. acum , cand suntem intr-un punct mort , alegi sa dai tot ce era mai rau. oare vrei sa ma distrugi? … sa ma omori? …

nu voi plange. ma voi resemna la gandul ca , in trecut , ai fost totul pentru mine. nu voi uita nimic , nu voi ierta nimic. te vei schimba? sincer , nici nu vreau asta. poate m’am indragostit de o iluzie. poate nu. macar acum stiu cum erai , dincolo de cum te cunosteam. ma iubesti? demonstreaza! inceteaza sa mai fii un copil. maturizeaza’te!

dar in final poate ca sunt doar eu de vina , ca te’am sculptat in mintea mea , iar realitatea mi te’a dezvaluit intr’un chip mult prea murdar…

scris pe 21 noiembrie 2009