Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Archive for Februarie, 2010

*Imbold

♦ Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva.

– Rainer Maria Rilke


Panoramic TV

Navigand pe net,si citind tot felul de scrieri haioase,am dat peste programul TV al familiei Adams,si m’am hotarat sa il pun aici si pentru voi. Sper macar sa va inveselesc putin ziua!

Enjoy 🙂

7.00 – Rasuna clopotelul.

7.30 – Gimnastica de inviorare a scheletilor.

8.00 – Soimii cimintirului-film serial”M-am trezit intre morminte”.

8.30-Mortul si sanatatea-obezitatea scheletilor.

9.00 – Pentru cavoul dumneavoastra-moda zilei-pantaloni strinsi pe oase.Reteta duminicala-ciorba de fosile.

9.30 – Moartea la sate-recolta grabnica a padurilor de pe morminte.

Muzica populara cu Ion Ciolanescu:”Ma dusei in deal la morga”,”M-am trezit intre morminte”,”Aoleu,c-am putrezit”.

10.00 – Bucuriile liturghiei-suita de cosciug.Fuga din cimintir.

10.30 – De straja cimintirului-interviu cu doi vampiri.

11.00 – Umor-„Ghici cine vine la parastas”-film de desene animate.

11.30 – Slagare in putrezire-prezinta George Putrezescu.Din cuprins:

1.Cavoul nostru,cuibusor de nebunii.

2.Aseara ti-am dat tamiie.

3.Dricul cu zurgalai.

12.50 – Sport,Atletism-Saritura la cosciug,zece metrii cruci,saritura de pe capela.

Fotbal:F.C.Oase contra A.S.Tamiie.

14.30 – 1001 seri-„Adio viata”.

19.00 – Telejurnalul cimintirului.Prezinta Adrian Protescu.

19.30 – Cimitelex-Noutati din crematoriu.

20.20 – Film in premiera „Cine a infipt cazmaua in gura mortului?”,ecranizare dupa romanul „Groapa” de Eugen Barbu.

22.25 – Romante:

-„Batrine cimintir te las cu bine”.

-„Mortul meu de peste Olt”.

-„Am iubit doi ochi de mort”.

-„Te-astept diseara in crematoriu”.

22.40 – Telejurnal-Ultimile stiri din cimintire si lupta contra risipei de lumanari.

23.00 – Stimati scheleti si alti telespectreziciuni,odihniti-va in pace!va ureaza Ana-Maria Tarina.

23.10 – Inchiderea programului „Hora ingropaciunii”.


♦Flacara

„Toate gandurile, toata pasiunea, toate deliciile, si orice altceva ii misca constructia sa mortala, nu sunt altceva decat mesageri ai dragostei, care se hranesc din flacara sa sacra.”

– Samuel Taylor Coleridge


♦Fluture

ti’am spus vreodata cat imi doresc sa ma transform intr’un fluture? cat mi’as dori sa fiu multi-colora,sa las macar pentru cateva clipe vesmintele negre ce imi invaluiesc aura ca un scut,sa incep sa iubesc lumina soarelui,dincolo de noptile petrecute in surdina,dincolo de locurile intunecate ce obisnuiam sa le vizitez,dincolo de tot ce inseamna obscur,deasupra a tot ce semnifica viata,culoare,parfum,lumina? sa incerc fiecare floare,sa imi desfac aripile in bratele petalelor albe de trandafir,sa ma asez pe o frunza proaspata de primavara,sa privesc cerul albastru,senin,ce usor ma incalzeste,fara sa’mi arda chipul,fara sa’mi inghete sufletul?
mi’as dori sa scriu pagini intregi despre cat de fericita as fi,mi’as dori sa fac din negru alb,din intuneric lumina,din mat stralucitor,din lipsit de viata in euforia unui moment. as da pana si restul anilor din viata,doar sa fiu un fluture,doar ca sa traiesc o singura zi,dar sa stiu ca acea zi,ziua mea, a meritat toate sacrificiile. sa traiesc fiecare clipa ca si cum ar fi ultima,sa iau din fiecare eveniment cea mai placuta idee,sa stiu sa zambesc chiar daca ploua,sa stiu sa renasc dintr’o larva,sa fiu dincolo de toti si, totusi sa fiu deasupra rautatii,sa fiu egala cu frmusetea,sa fiu ceva mai sus decat cerul,viata mea sa fie cea a unui fluture.


De ce?

era o vreme in care imi doream ca tot negrul din viata mea sa dispara,ca tot ce suferisem pana atunci sa pot sa sterg din mintea si sufletul meu la fel de usor cum stergi o urma de creion de pe hartie.

nu’mi imaginam niciodata ca intamplari peste care au trecut ani,care au fost prafuite de alte experiente,care in timp s’au sters,s’au estompat,acum,la inceput e primavara,aveau sa revina mai dur decat atunci,aveau sa distruga si mai mult existenta’mi deja insangerata,aveau sa adune si mai multe lacrimi ascunse de ochii lumii,aveau sa stoarca si mai mult din pofta de viata,viata ce atarna doar de un fir de par,in sens figurat.

nu am de gand sa’mi pun capat suferintei in acel mod,nici prin gand nu’mi trece,dar e groaznic sa realizez ca imi fur singura tineretea,ca nu fac nimic sa’mi „revin”,asa cum multi spun,dar pur si simplu incerc.

din rasputeri incerc,dar efectiv,sunt cateva clipe de fericire,dupa care depresia revine si mai puternica,devine mult prea sfasietoare,mult prea seaca pentru fiinta care sunt,pentru ceea ce reprezint,si de ce nu,pentru ceea ce simt.

slabiciunea acum imi este cel mai puternic,cel mai aprig dusman. imi fura,putin cate putin,clipe ce stiu ca niciodata nu le voi redobandi,imi rapeste,bucatica cu bucatica,placerile de zi cu zi,ma face sa devin o statuie,pur si simplu.

de ce nu mai simt nimic? de ce nu pot sa ma bucur pentru binele altuia? de ce,nici macar pentru mine,nu pot sa ma bucur?

prefer sa ma retrag,prefer sa ma izolez de exterior,pentru ca el nu imi ofera nimic bun. nu ma lasa sa’mi intind aripile,nu ma lasa sa… sa fac ceva pentru sufletul meu. ma simt ca un obiect,ma simt folosita,si totodata,nu mi se recunosc merite pe care stiu clar ca le am. nu sunt egoista,desi ar trebui. nu ma simt mandra de mine,desi am toate motivele s’o fac. nu ma simt ca as fi,acum, in stare sa construiesc ceva,sa pun bazele unui proiect real,ma simt goala,ma simt fara idei,ma simt … lipsita de originalitate as zice.

nici nu stiu ce vreau,ce as putea cere,ce as putea primi. nici nu mai stiu cine sunt.

cu ultimele forte…

strig…

DE CE?!


*Ma opresc si contemplez

Orasul e mai rece acum, cred ca e satul de noi
E timpul sa ne miscam, incep sa ma dezmortesc
Imima mea va fi oriunde, dar nu aici
Vei reusi singur , numarand anii
Maini sigure , tineti volanul…
Si fiecare licarire ma omoara
E timpul sa fac o ultima incercare ..pentru viata ce o traiesc

Inceraca sa se intoarca , toate simturile imping
Sa dau la o parte greutatile , nu credeam ca pot…
Picioare sigure, nu ma lasati acum
O sa fug pana tu nu vei mai putea merge
Dar ceva mi-a atras interesul
Si m-am asezat…

Ma opresc si contemplez
Cred ca ma misc dar nu merg nicaieri
Stiu ca oricine se sperie
Dar am devenit ce nu pot fi…
Opreste-te si contempleaza
Incepi sa te intrebi de ce esti aici si nu acolo
Si ai face orice sa primesti ce meriti
Dar ce meriti nu e chiar ce ai nevoie

Oh,nu ai nevoie de ceea ce nu vrei…

Ma opresc si contemplez
Cred ca ma misc dar nu merg nicaieri
Stiu ca oricine se sperie
Dar am devenit ce nu pot fi,
Oh, vezi ce vad si eu…


*Suferintele tanarului Werther

cand a publicat „suferintele tanarului werther”,in 1774,goethe avea 25 de ani. romanul acesta epistolar i’a adus dintr’o data celebritate,si pentru multi goethe avea sa ramana «autorul lui werther»… au existat o epidemie werther,o febra werther,o moda werther,conform careia tinerii domni apareau,ca in descrierea din carte,in frac albastru si vesta galbena. au existat sinucideri werther,celebrari ale amintirii lui werther la mormantului modelului sau real,predici werther impotriva scandaloasei opere,caricaturi werther,iar toate acestea nu numai timp de un an,ci de decenii, in germania,anglia,franta,olanda,scandinavia; goethe insusi a remarcat ca pana si chinezul i’a zugravit pe lotte si werther pe portelan.

ce bine imi pare ca am plecat! ce e si inima omului,iubite prietene! sa te parasesc pe tine,care imi esti atat de drag,de care eram nedespartit,si sa’mi para bine! stiu ca ai sa ma ierti. n’au fost oare toate celelalte legaturi ale mele parca anume alese de soarta ca sa nelinisteasca o inima ca a mea? biata leonore! si totusi eram nevinovat! ce puteam sa fac daca, in timp ce farmecul ciudat al surorii ei imi daruia clipe placute,in sarmana ei inima se nastea o pasiune?! si totusi,sunt pe de’a’ntregul nevinovat? nu i’am hranit eu sensibilitatea? nu m’am desfatat eu insumi cu manifestarile tat de sincere ale aceste firi, care de’atatea ori ne’au facut sa radem,desi nu era nimic de ras in ele?! n’am…o , ce fiinta e si omul ca se poate plande de el insusi! vreau acum,iubite prietene,iti fagaduiesc,vreau sa ma indrept,nu vreau sa mai rumeg putinul rau pe care destinul ni’l harazeste,asa cum am facut pana acum; vreau sa ma bucur de clipa de fata,si tot ce e trecut sa ramana trecut. desigur,tu ai dreptate , prietene; durerile oamenilor ar fi mai mici daca ei – dumnezeu stie de ce sunt facuti astfel! – nu s’ar ocupa cu un atat de mare zel al inchipuirii de amintirea relelor trecute si ar indura un prezent neindurator.

[…]

incolo,ma simt foarte bine aici; singuratatea e pentru sufletul meu un balsam delicios in tinutul acesta paradiziac si anotimpul tineretii incalzeste din belsug inima mea,ades infiorata de frig. fiecare copac,fiecare tufis e un manunchi de flori,si’ai vrea sa te prefaci intr’un carabus ca sa inoti in marea de miresme si sa’ti poti gasi intr’ansa hrana.

[…]

peste tot sufletul meu s’a asternut o minunata seninatate,asemenea dulcei dimineti de primavara pe care o gust din toata inima. sunt atat de fericit,dragul meu,atat de cufundat in sentimentul unei existente pasnice,incat arta mea sufera din pricina aceasta.n’as putea acum sa desenez nici macar o singura linie si totusi n’am fost niciodata un pictor mai mare decat in aceste clipe. cand valea clocoteste’n jurul meu si soarele inaltat pe cer se odihneste deasupra nepatrunsei intunecimi a padurii mele,lasand numai cateva raze sa se strecoare in sanctuarul launtric,iar eu stau culcat in iarba inalta,langa paraul ce se rostogoleste,si privesc de’aproape,pe pamant,o multime de buruieni mici si felurite; cand simt langa inima mea cum,printre firele de iarba,foieste o intreaga lume marunta,formele nenumarate si nelamurite ale vietatilor si musculitelor  de tot felul si simt totodata prezenta celui atotputernic,care ne’a creat dupa chipul sau,suflul celui atoateiubitor care,plutind in vesnica desfatare,ne poarta si ne sprijina pe toti; cand apoi se intuneca in preajma ochilor mei,si lumea din jur si cerul se odihnesc in sufletul meu asemenea chipului unei iubite; atunci ma simt cuprins de dor si cuget : o, daca ai putea sa exprimi din nou acestea toate,daca ai putea sa insufli hartiei ceea ce traieste atat de plin si de fierbinte in tine,asa incat sa devina oglinda sufletului tau,asa cum sufletul tau e oglinda dumnezeului  cel fara de sfarsit!… prietene…dar nu mai pot continua,maretia acestor privelisti ma copleseste…

am adunat cu sarguinta toate cele aflate cu privire la povestea bietului werther,si acum le astern aici,stiind ca imi veti multumi pentru asta. nu puteti sa refuzati spiritului si caracterului sau admiratia si dragostea vostra,iar destinului sau,lacrimile voastre.

iar tu suflet bun,care simti acelasi indemn ca si el,culege mangaiere din suferintele lui si fa’ti din aceasta carte un prieten,daca soarta sau propia’ti vina te impiedica sa gasesti altul.


Coji de portocale

unde se afla pamantul de unde am venit? cine sunt cei de unde m’am nascut? de ce amintirile mele incep cu o furtuna? si daca am o familie,dincolo de mare? este oare cineva care’mi simte lipsa?

spune’mi de ce nu pot dormi iar inima bate nebuneste in mine? ar putea fi unul din momentele cand sentimentele decid? ar putea fi noi orizonturi de vazut ?

toate aceste intrebari se invart,se agita si ma infierbanta inauntrul meu…

ce sunt aceste sentimente pe care le simt cand se afla langa mine?

am nevoie sa aflu aceste raspunsuri, am nevoie sa’mi aflu calea, sa aflu ce va fi maine, sa’mi aflu trecutul. trebuie sa profit de aceste ocazii ; emotiile mele ies la lumina, nu pot sti ce ma asteapta.

trebuie sa plec…trebuie sa stiu…

trebuie sa aflu ce a fost,simt nevoia sa stiu ce va fi,trebuie sa simt ce este acum. am nevoie de surasul tau mereu,am nevoie de vocea ta,am nevoie sa stiu ca esti acolo,vreau sa simt mirosul tau,ce seamana a coji de portocale…


*Euphoria

un rasarit de soare intr’o inima de gheata…un suflet pierdut pe cararea iubirii…ratacind printre vise,zburand spre stele,isi face loc printre nori,ca sa ajunga la cer. motiv pentru iubire,motiv pentru viata,motiv sa te inalti spre iluzie,motiv sa calci peste durere,motiv sa fii fericit.

un cristal de gheata intr’o mare de foc,un suflet rece intr’o iarna calda. o marmura taioasa intr’un slefuitor de diamante. crepuscul in mijlocul zilei,lumina in toiul noptii,stralucire in matul unui cer negru. curcubeu in mijlocul ploii,zambet in mijlocul tristetii.

muzica. dans.

as fi in stare sa ascund toate stelele de pe cer in sufletul meu,sa fiu atat de luminoasa incat sa par si eu o stea. sa spun ce vreau,sa regasesc calea pe care am pierdut’o,sa fiu insecta de pe un perete,sa ma scufund in abisul unei realitati. fiecare zi e o alegere si totusi pe caile corecte nu se castiga,trebuie sa fie acele cai neobisnuite,care ascund toate stelele,trebuie sa fie ele cheia spre iluzoriu,spre euforie.


Ca la noi,la nimeni!

fratilor,a innebunit lupu’!

pe bune acum,cred ca o sa reprofilez blogul,o sa trec de la beletristica la articole demne de trecut la categoria „perle”. zau asa! daca te duci undeva in strainatate si ii povestesti unuia o zi din viata ta,zice ca vorbesti din romanele stiintifico-fantastice. de ce? ca traim in romania (cred ca cu asta am zis tot,altadata poate o sa dezvolt si subiectu’ asta atat de „amplu”)

ieri,ca tot omu’,dupa ce cu o zi in urma avusesem treaba pana peste cap si nu am fost la scoala,am zis sa incep si io ziua de marti cu o cafea cu o colega. bun. o sun,ii propun,e de acord si stabilim la unu fara 20 sa ne vedem in fata la office. toate bune si frumoase.

dau sa ma imbrac,nu’mi statea paru,l-am aranjat cum am putut,dar blonda de mine(sunt bruneta,defapt :)) ) nu s’a uitat pe geam sa vada ce e afara. trecem si peste. ies din casa,sare javra pe mine,imi lasa o labuta pe geaca. o scutur,asta e. se mai intampla.

traversez parcul,in speranta ca apuc sa scot si eu niste bani dupa card,ca deh,vip’urile astea nu mai umbla cu cash. si pentru ca traim in romanica noastra draga,fiti atenti ce pot sa patesc. inainte sa ajung la bancomat,dau peste niste cocalari,ca altfel nu puteam sa ii numesc( nu imi cer scuze ca ii jignesc in public) gen: ce faci pisi? sau : ce frumoasa esti cand esti suparata! ma las pagubasa frate. intorc capu’ sa nu le zic ceva de dulce si merg mai departe. adevarul e ca bunu’ simt si educatia sunt cuvinte mari pentru asemenea stifturi.

asa. si ajung unde trebuia ( mai bine nu mai ajungeam :)) ). bancomatul avea tastele blocate,fapt de care nu mi’am dat seama decat cand am bagat cardul. dau io sa scot suma,nu mergea. ledul ala palpaia de il luasera dracii,eu eram infuriata la maxim,ma mai si grabeam. a,am uitat sa va zic ca defapt bancomatul era in fata unei banci pazita de respectatii nostri gardieni,care sunt platiti doar sa arda gazul prin institutii. daca e cazu’ de vreun jaf doamne fereste,de vreo incaierare ceva,la primul pumn cad lati pe jos. pe bune. trec vreo 10 minute,in final reusesc sa’mi recuperez cardul,bineinteles fara sa scot bani,si dau nas in nas cu gardianul,cum va ziceam. se uita la bancomat,se uita la mine si zice:

” – ce s’a intamplat?” pe o voce d’aia de iti vine sa plangi cu vorbe. ma abtin sa nu explodez si  ii zic domnului : ” pai stiti,nu merge bancomatul,nu am reusit sa scot banii de care aveam nevoie. ”

ma masoara din cap pana in picioare,ca asa e stilu’  romanului,sa te calce pe nervi la maxim si zice apoi cu juma’ de gura: ” – pai atunci intrati inauntru si scoateti banii „. raspund frumos ca am alt bancomat in drum si ma indrept spre un altul, de data asta unu’ cica respectat. eram sigura ca in mai mult de 2 minute n’am ce face. si cum o belea nu vine niciodata singura, ajung acolo si dau peste o pitzi care vorbea la telefon in fata bancomatului. mentionez ca mai erau inca 5 persoane,si tipa asta vorbea cu ma’sa ca trebuia sa scoata atat pentru nu stiu ce,atat pentru nu stiu ce datorie,vrajeli d’astea. si trec vreo 5 minute. ma abtin,zic sa nu fac vreo scena. ca sa aud ca defapt gresise  pin’ul si o sunase pe maica’sa s’o intrebe. si aia o tinea la vrajeli,ca sa vezi,c’o fi,c’o pati.

in vremea asta lumea se aduna in spatele meu,noi fierbeam de nervi si fatuca n’avea niciun stres. isi mai flutura si cheile de la mertz,bmw,dracu stie ce avea. bai si nu mai puteam,ma sunase si colega’mea ca intarziasem,in fine. dupa vreo inca 5 minute,o bat frumusel pe umar si ii zic: ” nu te supara,n’ai putea sa vorbesti si tu la telefon si sa ne lasi si pe noi sa ne facem treaba? nu de alta,da’ nu toti suntem vipe ca tine”. bai,si se pun aia din spatele meu pe un ras de nu va spun. tipa s’a obfuscat,ca ce,alt bancomat nu gaseam?

trec si peste asta,imi rezolv treburile,si dau sa trec pe langa central,ca sa ajung si io totusi la timp. si cand nu e una,e ailalta. la semafor era o ditamai baltoaca (ca deh,adpp’ul nu e in stare sa faca canalizari,doar n’au bani si de asa ceva) si nu stiu cum trece unu’ in figuri,de ma uda din cap pana in picioare,asa de racorire. sa injur,sa nu injur. m’am abtinut si de data asta.

apoi ma mai intalnesc cu alte colege : buna,ce faci,unde te duci? „pai stii ca ma intalnesc cu x(fata,nu baiat :)) ). „a,d’aia esti tu asa aranjata?” (mda,arat ca un pui plouat, in gandu’ meu). ajung si io in sfarsit in office,imi iau o cafea,ma calmez in cele din urma,ca apoi x sa’mi dea vestea bomba. am zis ca nu’i adevarat. cum dracu mi se intampla toate numai mie,frate?

nu va spun cu ce nervi am intrat in scoala,asa de inceput de saptamana. cred ca daca vedeam personajul in fata ochilor,il lasam fara beregata.

lucrari,ascultari,teste, alea alea,na ca orice zi de licean,trece si ziua asta. v’am zis cumva ca era marti si au fost 12,nu 3 ceasuri rele? :)) deh,ca la noi,la nimeni!