Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Archive for Aprilie, 2010

Locul ei

Aseaza-ti capul unde vrei
Dar pe umarul meu era locul ei,
Si-mi adormea in brate
Eu adunam sperante
Dar am pierdut-o asa usor…

Cu mainile intinse,
Cu tot atatea vise
Eu o astept in viata mea…

Mi-e dor de inc-un zambet,
Am pus atata suflet
Si nu mi-ar fi atat de greu
Daca intr-o clipa rece
Ea mi-ar sopti ca imi trece
Si se intoarce in viata mea…

Dar ochii ei nu mai vorbesc,
Ea ca pe o lacrima m-a sters
Si stele nu se mai aprind.
Si n-ai avea ce sa-mi mai iei
Caci lumea mea e in palma ei
Iar eu in vise ma inchid…

Anunțuri

♦Poveste fara nume

in anii de mult apusi,totul era altfel. acum,totul a luat’o razna,nimic nu mai e la locul lui,totul se pierde,nimic nu se mai transforma in ceva mai bun.

si iata cum povestea ii gaseste pe ei doi,stand ca doi straini,cu ochii reci,cu privirea seaca,cu glasul stins pierdut …

totul a inceput cu cateva luni in urma : in momentul in care ea vorbeste la telefon , iar el o prinde de mijloc sa’i atraga atentia. dupa o strangere puternica de mana au urmat primul zambet,primele cuvinte rostite tremurand,ultima zi in care ei doi nu mai erau straini. au urmat lungi plimbari in noapte,curse nebune in care el era fericit,iar ea isi pierdea teama undeva in lacasul ce o mai tinea prinsa in stransoarea sa.

umbre de vise si dorinte implinite ii faceau pe ei sa se simta completi. chiar si tigarea pe care o imparteau,prin amaraciunea ei nu facea decat sa le indulcesca existenta. primele discutii i’au facut sa se adanceasca si mai mult unul in altul,le’au conferit si mai multa incredere reciproca.

melodii impartite in miez de noapte si mesaje in toiul diminetii era ritualul lor de cafea. apreciau taria dincolo de gustul amar al unui somn incomplet. imbratisari interminabile ii gaseau in rasaritul primaverii,cuvinte ce se asezau pe varful buzelor asteptau sa fie rostite,mii si mii de idei isi pierdeau din tonus atunci cand ei doi isi purtau pe brate sentimentele celuilalt.

si iata ca primul lucru pe care si’l dorisera inca de cand s’au cunoscut cu greu si’a facut aparitia. era acel lucru,era sarutul ce avea sa le pecetluiasca dorinta de a ramane unul langa altul …

dar intocmai acea seara le implineste irealul. iubirea trecea de prietenie,sufletul trecea peste ratiune,pasiunea trecea dincolo de timiditate. se intampla si era chir real. buzele sale fine ii atingeau usor gatul ; parul ei negru,lucios ii mangaia chipul… pana cand buzele ei,fara sa’si dea seama,au fost prinse in stransoarea lui atat de dulce,dar atat de puternica…

a fost o clipa,dar pentru ei deja trecuse o eternitate. eternitate pe care fericiti ar fi fost sa si’o petreaca impreuna,dar …


Vis

al 1000’lea gand,a 1000’a primavara,al 1001’lea vis,a 1000’a traire…

somnul meu nu a fost unul usor,nu a fost nici pe departe odihnitor… a fost un somn din care incercam sa ma ridic cu toata forta pe care o mai aveam,dar el nu ma lasa.

era vechea mea locuinta. eram bantuita de umbrele trecutului,eram urmarita de consecintele a tot ce facusem pana atunci. priveam in ochii mei din alte unghiuri,imi vedeam chipul ca si cum m’as fi uitat in oglinda,dar nu ma recunosteam.

demonul imi statea in spate,colegul imi statea in lateral iar stapanul in fata.ma simteam sufocata din toate partile.

dar am reusit sa scap. am reusit sa’i cuprind gatul fin si am reusit sa ma agat cu ultimele sperante bratul lui de o caldura atat de prefacuta. ma feream sa nu fiu vazuta,ma temeam sa nu fiu descoperita. chiar si in vis,stiam ca asta va fi finalul. stiam ca daca se intampla,o voi lua de la capat. si nu imi doream.

imi doream sa pastrez ultimul parfum,imi doream sa pastrez ultima atingere a buzelor,ultima privire si ultima imbratisare a celui ce il consideram prieten.

stiam ca era doar un vis,dar cate trairi a trezit in mine… de cate mi’am adus aminte. de momente petrecute impreuna,putine,dar speciale,momente in care razele soarelui ne patrundeau in ochi si ne certam ca ne e cald. au fost zile in care nu ne vedeam si ne topeam unul de dorul celuilalt. au fost certuri aprinse si impacari dulci.

si iata ca visul meu se incheie,iata ca raman in urma cu amintiri,dar nu trairi. ele s’au evaporat in noapte.

nu conta ca are 16,18 sau 20 de ani. nu conta ca era brunet,blond sau saten. nici macar numele lui nu conta. din toti,am facut unul singur,pe care sunt libera sa il modelez cum imi doresc. pentru ca este visul meu,si pentru ca macar acolo pot sa fiu cum vreau eu,fara sa fiu judecata.

L.E.: sunt dezamagita de felul in care privesc lucrurile,de felul in care el ia treaba asta. ( el in realitate,nu se compara cu el din visul meu )


Ocol in jurul gandurilor

ii vedea jucandu’se cu soarele ei. voia sa si’i scoata minte,voia sa evadeze,isi dorea sa evite tot ce o marcase in vremea in care refuza sa mai surada,lasandu’se prada sortii.

nu mai putea suporta. traia o viata intr’o inima franta,isi ducea traiul intr’o lumina orbitoare, dadea ocol,iar si iar, acelorasi ganduri fade,se invartea in jurul acelorasi evenimente, aceleiasi rutine. isi dorea sa uite ca sa mai poata straluci ca altadata.

oare rasaritul va mai veni?
oare acea noua dimineata, acea noua zi va mai iesi la iveala?

soarele ei este din nou sus pe cer,astfel incat frumusetea ei se poate sublinia in lumina calduroasa a primaverii. acum,toate sperantele ei renasteau din lacrimi…


Ganduri ascunse

atatea milioane de gloante… asta am devenit. suntem cetateni,asa este,dar nu faceti greseala sa ne dati un pistol,cu prima ocazie va vom impusca pe la spate,asa cum si voi ati face’o.

nu am pierde nimic,si pe langa asta,am fi supranumiti doar «hoti».

auzi ciocanituri in usa,stii tu…avem atatea lucruri de ascuns…

ai ascultat stirile? stii ce se intampla afara?

asta e o piata,asa este. o piata de unde poti cumpara orice vrei tu. un covor zburator,daca esti cu masina si te grabesti; dar nu vreau sa cumpar un pistol,desi pot. te’as impusca si as fugi,dar nu o fac,desi sunt o persoana malicioasa.

auzi ciocanituri in usa,stii tu…avem atatea lucruri de ascuns…

ai ascultat stirile? stii ce se intampla afara?


Catarsis

noaptea asta e atat de rece…sunt obosita…mainile mele se sprijina de fereastra,asta e tot ce mi’a mai ramas de la tine. chiar crezi ca imi ajunge sa ma tina treaza?

si in usa mea se opreste un inger; sta drept in fata mea…

nu ma lasa sa cad,nu ma lasa sa pier… tine’ma in caldura aripilor tale…

de ce aceasta dorinta,sa zbor peste mari,fara sa te simt,fara sa ma gandesc la tine? de ce,inima,nu mai esti in iatacul meu,jucandu’te pe un nor,aducandu’mi rasaritul in priviri?…

e atat de rece…simt ca inghet… ma vei lua acasa? nu cred…zambetul tau este deja de mult apus…

si iata un inger stand drept in fata mea…

nu ma lasa sa cad…nu ma lasa sa pier…salveaza’ma cu puterea aripilor tale…


♦Inapoi la ziua de ieri

si iata’ma din nou intr’o zi ploioasa,in acelasi loc ca acum o saptamana; cu toate astea ma simt implinita. atunci desi era soare si cald,ma simteam ultimul om. era a doua zi in care nu vorbeam cu ea,nici macar nu ne uitam una la alta. iata ca acum,dupa tot acest rastimp,conflictul nostru pare sa nici nu fi existat,pare sa se fi evaporat in neant.

era si normal sa se intample astfel. lacrimi in tot acel timp am varsat amandoua,au fost zile in care vocile noastre nu mai pierdeau ore in sir la telefon,rasetele din a doua banca nu se mai auzeau nici ele…

acum privesc in urma si ma amuz cand vad cat de copilaroase au fost reactiile noastre,dar imi aduc perfect aminte cat suflet am pus,imi aduc aminte si acum cat imi lipsea sa ii simt barbia pe umarul drept,sa ii aud vocea subtire strigandu’mi numele sau mesajele schimbate in timpul orelor,dorindu’ne sa treaca cat mai repede timpul,sa avem 10 minute doar pentru noi doua.

dar iata ca legatura dintre noi nu s’a pierdut,inca suntem cele mai bune prietene,inca mai impartim secrete si barfe.

da,suntem fete,facem asta din instinct. chiar daca uneori nu impartim deloc aceleasi pareri intocmai acest lucru face ca prietenia noastra sa dureze,sa nu fie ceva monoton,efemer,sa fie ceva special. chiar daca cadourile si atentiile nu ar fi punctul nostru forte,stim amandoua ca o zi petrecuta impreuna este cadoul ideal.

seara in care pentru prima data m’a auzit plangand, pentru mine a fost inca o dovada de sinceritate din partea ei. mi’a placut sa ii simt imbratisarea calda atunci cand aveam cel mai mult nevoie de ea.

rareori se gasesc astfel de relatii ; persoane ca noi doua poate mai exista,dar felul in care am construit acel ceva nu a fost deloc de domeniul ordinarului.

si uite asa,dupa aproape doi ani in care am fost mai mult separate,am ajuns sa stam zilnic una langa alta razand, glumind, plangandu’ne de mila, dar cel mai important este ca ne respectam si ne admiram reciproc,pentru ca avem nevoie una de alta!

” prietenia inseamna a fi frate si sora,doua suflete ce se ating fara sa se confunde,doua degete ale aceleiasi maini ”

– Victor Hugo


♦Adolescent

fiecare zi este o noua provocare,in fiecare zi trebuie sa faci alegeri,sa iei decizii,sa iti omori cu zilele singurele parti spirituale din tine care mai functioneaza doar ca sa poti supravietui.

si totusi,ajungi sa realizezi ca nimic din ce ai facut pana acum n’a pus temeiul unei constructii solide,n’a realizat nimic concret,nimic original,nimic creativ,ci pur si simplu ai facut ce fac si alte fiinte de mii si mii de ani incoace : au supravietuit.

si astfel ajungi la o varsta inaintata cand parca toata viata ta s’a scurs ca nisipul colorat dintr’o clepsidra,ca ai avut prea putin timp la dispozitie,ca ai fost nedreptatit atunci cand tu nu ai fost drept,ca ai pierdut achizitii ce puteau sa iti ofere altceva,ca ai ratat sanse ce iti schimbau viata in totalitate.

si totusi,astazi esti un adolescent,esti inca fraged,inca ai impresia ca tot ce faci tu este corect,iar cei din jurul tau sunt cei care vor sa te traga in jos,sunt cei care te impiedica sa te realizezi. inca iti faci iluzii bazate pe vise,inca preferi sa te ascunzi dupa deget,lasand pe altii sa spuna vorbele in locul tau,sa te acopere atunci cand ar trebui sa recunosti ca ai gresit.

deseori,exact aceasta teama de a recunoaste adevarul ne face sa devenim iresponsabili,sa negam ca avem niste sarcini de indeplinit,sa negam ca cei care ne vor binele ar face orice sa vada un zambet din partea noastra,ar face orice numai sa ne putem cladi un viitor solid intr’o perioada atat de grea din punct de vedere atat economic cat si psihologic.

avem tentativa de a dramatiza totul,de a’i indeparta chiar si pe parintii nostri,lasand la o parte toata independenta pe care ne’o pun la dispozitie,iar noi o percepem atat de gresit. chiar de cele mai multe ori,ni se pare ca toate aceste drepturi ni se cuvin,fara sa ne gandim la cei care poate sunt fortati sa respecte un anumit orar,care nu isi permit sau care pur si simplu nu au voie sa isi petreaca timpul la fel ca ceilalti de varsta lor.

adesea,uitam aceste mici detalii,aceste mici observatii,luam totul ca atare dar nu putem constientiza ghearele raului ce ne atrag si mai mult pe un drum nepotrivit.

„da’mi batranete acum si tinerete mai tarziu,sa folosesc experienta de acum pe vremurile de atunci!”


Marti. 13.

s’ar spune ca e ziua in care ai cel mai mult ghinion. dar ce faci atunci cand ghinionul te urmareste toata viata,cand tot ce faci ti se pare gresit,cand tot ce gandesti pare sa nu mai aiba logica,pare sa’si piarda tot sensul?

nu faci decat sa te inchizi in tine,sa injuri la greu ca nimic nu iti iese,te indepartezi de toata lumea,pana si de cei care iti erau prieteni. nici nu te mai intereseaza ce cred altii despre tine. pana la urma,ei iti conduc viata sau tu esti stapanul propriului tau destin?

personal,nu cred ca aia care pretind ca’ti sunt prieteni o fac pentru ca sunt devotati sau pentru ca ai fi o persoana importanta in viata lor. m’am convins de „n” ori ( am suferit tot de atatea ori ) ca un individ nu are niciodata prieteni,ci doar cunostinte.

nu ai pe cine sa suni in miez de noapte daca esti pe cale sa faci o greseala,nu ai la cine sa apelezi daca ai nevoie de o suma importanta de bani. toti sunt alaturi de tine pana in acel moment in care ajungi sa spui un singur cuvant iar ei se indeparteaza total de tine.

rare sunt persoanele care ar fi alaturi de tine toata viata. in ceea ce ma priveste,din cele cinci degete ale unei maini inca mai exista cateva libere,restul fiind cei pe care ii consider totusi prieteni in lumea asta dominata doar de interese.

~ pastreaza’ti prietenii,respecta’i la fel cum vrei si tu ca la randul lor sa te respecte ~

Friendship


Prins intre doua lumi

sa pici intr’un somn adanc… sa iei o pauza de la viata,sa te omori treptat,sa ai un moment de respiro. iti doresti atat de mult linistea si in in sfarsit,dupa o lupta infernala o ai. in sfarsit acea patura de agitatie se ridica deasupra ta,te prinde intr’un glob de cristal,unde nimeni si nimic nu te mai poate ataca. si stai asa,pici in letargie. dai drumul tuturor sentimentelor ce te’au incercat pana acum,iti creezi propriul tau univers,nu mai depui niciun efort sa iti mai amintesti ce s’a intamplat. pur si simplu le simti,pur si simplu iti vin in minte cum boarea de vant te racoreste seara cand iesi sa te plimbi.

timpul?

nici nu mai exista. l’ai lasat undeva pe o margine a prapastiei,te’ai abandonat unui taram al pierzaniei,si nici macar tu nu mai stii unde te indrepti.

desi stii ca traiesti,te simti ca si cum ai fi un suflet mort. nu’ti mai trebuie mancare,nu’ti mai trebuie apa,nu mai ai nici voce,nici auz. esti cazut intr’un abis,un tunel ce duce in jos,fara macar sa aiba un punct mort,sau macar o iesire. stii ca ti’ai dorit asta,si totusi nu crezi ca ai mai putea face ceva sa te poti trezi la realitate. oamenii din jurul tau iti spun ca ai o alura fantomatica,ca ai ajuns o umbra,dar tie pur si simplu nu iti pasa. esti multumit ca,cel putin o perioada,ai reusit sa fii singur.

dar iata ca vine si momentul ala greu. momentul cand intr’adevar ramai singur,si totul se intuneca in fata ochilor. momentul cand cei ce obisnuiau sa te caute acum nu o mai fac,momentul cand norul ala de puf dispare,si negura ii ia locul. sunt exact momentele alea cand ai vrea sa intorci lumea cu susul in jos,sa iti reconstruiesti viata pe o fundatie mai solida,momentul cand in sfarsit doresti sa te stabilesti,sa incetezi sa mai fii un nomad ce bantuie prin vai intunecate,cersind dupa dumnezeu stie ce.

si totusi…

totusi treaba asta nu se intampla. nu se intampla pentru ca esti singur. pentru ca ti’ai indepartat toti prietenii,te’ai inchis intr’o colivie si ai respins ajutorul celorlalti. ti’ai lasat lacrimi sa curga,ai refuzat batista ce iti putea lua durerea,ai refuzat sa iesi din acea stare care te’a distrus. acum deja e prea tarziu. va trebui sa astepti inca pe atat sa iti poti reveni? va trebui sa mai suferi inca pe atat ca sa te trezesti la realitate? sa iti dai seama ca poti trai,nu doar supravietui?

si totusi,iata’ma in fata calculatorului,intr’o zi ploioasa,spunandu’ti tie ce sa faci,povestindu’ti viata pe de’a’ntregul,dandu’ti sfaturi,fara sa uit ca defapt,atunci cand te descriu pe tine,practic,imi pun spiritul pe tava in fata ta,imi dau mie sfaturi. poate voi reusi candva sa le respect. poate nu. nu voi sti niciodata.

~ sufletul unui om este roman deschis. intotdeauna ii este greu sa il scrie,dar il poate povesti la nesfarsit ~