Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Archive for Mai, 2010

♦Atat de neadevarat♦

cu fiecare cuvant si cu fiecare zambet…cu fiecare lacrima si fiecare minciuna,cu fiecare zi si fiecare noapte mi’ai schimbat lumea in atat de multe sensuri… nu stiu ce a fost inainte,am uitat complet totul…

mi’ai furat,rand pe rand,fiecare amintire in timp ce iti faceai simtita prezenta…doar tu esti de vina.

nu vreau sa stiu ca am pierdut totul,nu vreau sa stiu ca am vandut realitatea pe un vis.

trezeste’ma si nu imi ascunde nimic. ar trebui sa stii ca incerc sa imi deschid ochii,si tot ce stiu esti tu,iar ceea ce stiam era atat de neadevarat…

Anunțuri

Carpe Diem!

dimineata se apropia cu pasi repezi. somnul ei agitat dadea semne ca vrea sa fuga,sa se evapore. sufletul ei se agita din ce in ce mai mult,stia ce avea sa urmeze.

un cantec lent se aude. ii suna telefonul. era acea voce calda,pe care isi dorea sa o auda fara incetare. vorbe fara de inteles,sunete aprinse,voci inca adormite se intrepatrundeau pe acel fir.

o cafea aburinda ii tenta. mirosul acela puternic si fumul unei tigari abia aprinse formau imagini halucinante.

saruturi prelungi si vorbe spuse in soapta erau doar o parte a ceea ce avea sa fie un vis. atingeri fine,profunde se prelingeau pe trupul lui,pe trupul ei… se lasasera prada acelui sentiment,acelui instinct animalic.

privelisti paradiziace, carari umplute de frunze aurii,copaci ce isi plecau crengile asupra lor doar pentru a’i adaposti de ploaia rece. iarba ce imprastia prospetime, intinderea de apa in care grandios se oglindea soarele, caldura aia varatica ce se revarsa asupra lor…

toate astea pareau ca fac parte din povesti,pareau sa fie simple decoruri de basm. toate visele lor pareau ca isi spusesera povestea,toate gandurile si dorintele lor acum se implineau,rand pe rand,una cate una.

un apus rosiatic a stins totul. toate visele,toate luminile aprinse de ei.

toata pasiunea si’a reluat lacasul seret. totul s’a stins pentru a se reaprinde.

dorinta pe care tot acelasi simt o va dezlantui.


Leapsa

leapsa primita de la Habarnist.

desktop-ul meu e in genere curat,acum si’a cam facut maica’mea de cap cu proiecte.

mai departe catre tapitapioca,cireshica,beibi si cine mai doreste.

o zi buna sa aveti!


La radio se anunta ploi…

I:
La radio se-anunta ploi,
Furtuna e in ochii mei
Vreau sa dau timpul inapoi
Eram copii si ne iubeam
Mi-aduc aminte cand in brate ne tineam
In sufletul meu era soare, ma incalzeam langa tine

Si astazi iubesc o amintire.

Refren:
De-as putea cumva intoarce timpul
Sa-ti mai vad doar o data chipul
Dulce ar fi durerea
De-as putea sa dau timpul inapoi
Nu mai stiu de e zi sau noapte
Parca o viata intreaga ne desparte

De-as putea sa dau timpul inapoi.

II:
Zambesc sau plang, nici nu mai stiu
In inima e frig si totul pare asa pustiu
As vrea sa dau timpul inapoi
Sa simt iubirea ce ne-a legat pe amandoi.
Era soare, ma incalzeam langa tine
Si astazi iubesc o amintire.

Refren:..

III:
Fiecare secunda e-un chin
Si la fel zilele ce vin
Tot ce-mi doresc e sa fim amandoi
(As vrea) As vrea sa dau timpul inapoï

Refren(x2):..


Minciuna vs. Adevar

de ce imi mai bat capul sa mai schimb ceva,de ce ma chinui atat de mult ca totul sa iasa cum vreau eu?

nici macar nu realizez ca ma consum degeaba,cand as putea doar sa inchid ochii,sa uit unde sunt si sa ma relaxez. sa privesc undeva in neant,si intr’un cer noros sa vad o mie si una de culori.

ce bine ar fi sa pot sa ignor tot raul care ma inconjoara,sa imi iau libertatea de care am nevoie,sa gonesc spre o destinatie necunoscuta,sa simt ca in sfarsit pot sa fac ce vreau,cand vreau…

o doamne,sunt atatea care as simti sa le spun,sunt atatea lucruri pe care as vrea sa le arunc unora si altora in fata. dar uite ca nu pot s’o fac. nu pot sa ma iau in gura cu toata lumea,nu pot sa urlu cat ma tin plamanii,ca risc sa ajung undeva pe la „voila”. de ce?

uite asa. chiar nu exista motiv. in societatea asta de … trebuie sa fii cel mai ipocrit,sa porti masti peste masti,sa pupi pe toata lumea in fund doar ca sa iti atingi acele cateva interese care te’ar mai putea scoate din starea asta.

chiar azi am avut parte de un exemplu asemanator,protagonista fiind chiar eu. m’am saturat.

serios ca m’am saturat sa stau si sa ascult ore in sir aceleasi povesti,aceleasi tipete,aceleasi vaicareli doar ca sa am si eu parte de cateva beneficii. da’ uite ca sunt necesare. trebuie sa fiu ipocrita exact atunci cand as striga din toti rarunchii adevarul,ca sa pot sa evadez pe partea cealalta.

macar atat,nu? daca mai mult de atat imi e imposibil sa fac…


Motive

era inca lumina afara. inca se mai vedea soarele rosiatic de dupa miile de blocuri ce ma impiedicau sa vad apusul vietii.priveam in gol de la fereastra camerei mele,imi fumam ultimul viciu al serii,imi sorbeam cu grija picaturile de cafea dulceaga. picaturi ce aveau totusi sa ma tina treaza pentru tot restul existentei. voiam sa fiu libera sa ma pot duce acolo,sa fiu langa acel cineva,sa pot sa imi rasfat dorintele macar odata in tot amarul asta de ani. si uite ca s’a putut. mi’am luat cheile de la masina,si am gonit nebuneste pe autostrada sa ajung,am ignorat ploaia torentiala ce tocmai incepuse,am ignorat semnele ce trebuiau sa ma opreasca sa fac vreo prostie,am ignorat tot,doar ca sa imi ating scopul. doar sa am o clipa de nebunie urmata de altele de euforie. si uite ca s’a putut. uite ca in sfarsit reusisem sa imi depasesc limitele,sa dau volumul la refuz,fara sa imi pese ca aveam sa surzesc,fara sa imi pese ca la prima curba aveam sa pierd,poate,totul. telefonul continua sa sune. continuau sa ma caute toti ce candva imi facusera rau. imi cereau iertare. ma implorau sa nu mai fac si eu la randu’mi rau. lacrimi amare mi se scurgeau pe obraji,pentru ca stiam ca erau doar alte minciuni. doar alte masti proaspat scoase din sertar. sau abia terminate,migalite cu tristete pe chip,cu un zambet in coltul gurii si pometii ridicati. acel gen de masca „sincera” pe care doar un copil naiv ar mai putea s’o creada. l’am inchis. m’am izolat complet de acea lume,am renuntat sa mai cred,m’am lasat purtata doar de ceea ce simteam in acel moment de nebunie. si trupul imi tremura. versurile alea dulci imi rasunau in minte si in suflet ca si cum acel cineva mi le’ar fi fredonat si ar fi fost langa mine. melodia aia care o ascultasem prima data parea ca e data pe repeat la infinit. nici nu stiam ca nu mai sunt in locul in care credeam ca ma aflu. parca totul era intors pe dos,parca totul se schimbase pentru mine. era altfel. era sentimentul ala de control asupra tuturor. si nici macar nu realizam…prin fata ochilor mi se derulau toate experientele placute,toate atingerile,toate plimbarile si locurile in care ajunsesem. trecuse un an din viata mea ca si cum as fi pocnit din degete. au fost prea multe intr’un timp asa de scurt si totusi nici acum nu realizez ca si astea au trecut. le priveam ca si cum in acel moment se intamplau,le simteam ca si cum le’as fi atins cu propriile’mi maini. era boarea aia de vant ce o simteam doar in momente rare,era acel miros ce imi umplea gandul si sufletul,erau privelistile si gandurile pe care le simteam in acele momente,incat mi se parea ca sunt intr’un vis. si acum mai cred asta. nici acum nu cred ca mi se intampla cu adevarat. poate e doar iluzie efemera. dar cred in ea cu toata forta. am nevoie de speranta asta,am nevoie sa fiu in sfarsit cum imi doream de atata timp. sa pot zambi,acum,ca am macar un motiv s’o fac.


♦Sfat


Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti…
Iartă-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi…
Caută succesul, oricum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela…
Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi…
Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi…
Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine…
Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns…
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu…
N-a fost niciodata între tine şi ei, oricum.


~Maica Tereza~



♦Acel cineva special

a mai trecut o zi…

s’au mai dus inca o mie de clipe in care pur si simplu gandurile mi’au luat’o razna…

nu credeam ca voi trai clipa in care sa aflu de moartea cuiva pe care nici macar nu il cunosc,sa vad persoane din jurul meu plangand cu lacrimi de foc… e drept,as fi un monstru fara sentimente sa nu ii inteleg pe aceia ce isi pierd odraslele pe care candva le tineau in brate si le priveau cum fiecare bataie a inimii se propaga pana in adancul sufletelor de parinti…

dar nici asta nu e motivul pentru care scriu. nu este nici macar de departe inceputul ce mi’l doream pentru aceasta… s’o numesc „confesiune”…

ma incearca tot soiul de sentimente,simt ca de fiecare data piedici se interpun intre mine si universul pe care mi’l doresc… nu imi doresc luna si stelele de pe cer,nici macar o farama de praf de stele… ce vreau eu cred ca orice om cu capul pe umeri si’ar dori. liniste,prieteni de incredere,calm in cadrul caminului s.a.m.d.

astazi eram ca un strop de ploaie,asemenea picaturilor cazute cu cateva ore in urma pe asfaltul incins. simteam cum tot ce ma inconjura ma infierbanta,ma agita ca si cum ar fi fost prima stare de acest gen si nu as fi avut puterea sa ma lupt cu ea.

am renuntat de mult sa mai lupt contra morilor de vant,am renuntat sa mai par altceva decat ce sunt,am renuntat sa mai port o masca in fata celor care mi’au demonstrat ca imi pot fi prieteni. cei ce mi’au multumit cand le’am dat un sfat,cand le’am atins mana cu caldura si le’am spus ca avea sa se termine cu bine. nu voi uita niciodata zambetul si imbratisarea aceea calda,venite dinauntrul sufletului ; niciodata vorbele bune care mi s’au spus nu le voi arunca pe certuri de moment.

e adevarat,adesea,defapt de fiecare data,un cuvant spus la nervi strica o relatie de ani lungi. nu ma refer neaparat la iubire,ci pur si simplu la o prietenie ( indiferent de grad de rudenie,indiferent de varsta,de sex ).

mi’am facut din a scrie o metoda de refulare,mi’am ales sa imi raspund singura la intrebari,atunci cand simt ca innebunesc,ca am clipe cand am senzatia ca in orice moment as putea claca.

dar uite ca mai apar si suflete asemanatoare mie,mai apar si astfel de persoane care sunt acolo pentru a iti spune o vorba buna,si nu neaparat pentru a’ti da un sfat,ci pentru a iti intinde mana si a’ti spune cu blandete in glas ca va fi bine. persoane care fac pentru mine acelasi lucru pe care si eu,la randu’mi,l’am facut pentru ei.

sunt gesturi ce vin din partea persoanelor care in urma cu ceva timp,nici macar nu faceau obiectul atentiei mele,iar acum nu as putea sa stiu ca nu ii mai am alaturi.

si revin la vechile’mi ganduri,revin la ce imi spuneam adesea si realizez ca atunci cand cineva iti zambeste din suflet si are incredere in tine,cu siguranta si tu il poti trata cu aceeasi moneda. va puteti pune pe tava sufletul unul in fata celuilalt si niciodata nu va exista teama de tradare.

desi acum imi lipseste total acea stare de euforie,sunt sigura ca atunci cand ii voi simti iarasi caldura,cand ii voi prinde mana intr’a mea si va fi acolo pentru mine zambetul natural imi va reveni pe buze,iar sufletul imi va radia.

pentru ca asta face un prieten adevarat. te accepta cu bunele si relele tale,te intelege,dar cel mai important,te asculta si te face sa te simti bine in prezenta sa.


Dulce-acrisor

soarele inca nu apusese,desi era tarziu. i’am intalnit zambetul inconjurat de o aura iluminata de mii de culori. ma asteptam sa nu pot sa ma uit in ochii sai de culoarea cafelei,ma asteptam sa nu pot sa scot niciun cuvant,atunci cand se apropia prea mult de mine. tremuram,dar chipul imi radia,ma simteam ca si cum timpul se oprise in loc,ca iluziile mele sa se adevereasca. am privit cum umbrele ce se jucau cu ramurile verzi ale copacilor ne mangaiau usor chipurile,am auzit cum soaptele noastre se impleteau intr’o singura voce,o singura suflare.

portretul unei zile in paradis se contura din ce in ce mai mult. simteam ca totul din jurul meu imi apartinea. ca peisajul ce se intindea in fata privirilor era creat special pentru mine,ca sentimentul de bine ce il aveam se datora prezentei sale,ca totul era asa cum odata visam. era un sentiment de nedescris,era ceva ce rareori imi ajungea in adancul sufletului.

zilele pareau ore iar orele erau mai scurte chiar decat clipele. cuvintele se impleteau pe o spirala a timpului ce urmarea apususl soarelui,senzatiile preluau forme confuze ale gesturilor ce ne caracterizau.

gandurile se evaporau in eter,aveau un gust dulce-acrisor…