Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Archive for Octombrie, 2010

Game over!

in momentul asta mi s’a luat un val de pe ochi. nu. nu e vina mea. defapt,ba da. este vina mea ca imi fac ganduri necurate,ca ma gandesc la tot ce e mai rau,ca nu am rabdare,ca nu pot astepta,ca nu las timpul sa treaca.

mi’am impus sa fac toate astea,mi’am impus sa nu mai sufar,sa nu mai plang,sa nu mai tip,sa nu mai injur,sa fiu cum eram atunci cand eram copil,cand nu aveam nicio grija.

ai idee cat de bine poate fi? pentru ca in sfarsit ma mai gandesc si la mine. pentru ca acum imi pasa si de sanatatea si bunastarea mea,pentru ca am invatat de la cineva sa fiu putin mai egoista,sa vreau totul pentru mine.

si pe tine,si acele lucruri,si tot. doar ca sa imi fie mie bine. sa ne fie noua bine. pentru ca nu ne construim fericirea pe spatele altora,ci pe increderea si comunicarea dintre noi.

NU! nu vor exista scene,nu vor exista indoieli,nu vor mai fi lacrimi,nici suspine.

voi lasa tot trecutul in urma si voi fi adevarata EU! asa cum m’au cunoscut de’a lungul timpului sau asa cum poate ma vor cunoaste. gata cu slabiciunile,gata cu lipsa de incredere,la naiba cu tot. am inceput o noua viata,si va fi exact cum imi doresc !

Anunțuri

♦ Vreau sa o luam de la 0…

ma simt rau,imi vine sa plang,imi vine sa’mi scot sufletul cu un cutit si sa’l las undeva la marginea drumului,sa nu’mi pese ca o sa ajunga sfasiat de animale sau calcat de oameni…

m’as rupe de tot,mi’as taia carne din mine,doar sa nu mai simt durerea asta nenorocita. doar sa fie iar ca inainte. sa fie cum era acum 2-3 luni. inainte de tot.

inainte de sfidarea asta nenorocita,inainte de indoiala asta permanenta,inainte de neincrederea asta care pur si simplu ma ucide.

pana acum eram „iubita”,”scumpa”,”matza”,”pisoiul”… acum ce am ajuns? un nimeni. efectiv un nimeni. oare chiar nu le mai pasa de mine? oare chiar si’au vazut toti interesul,folosindu’ma,si acum se descotorosesc de mine ca de un gunoi?

nu mai stiu ce sa fac,nu mai stiu ce sa spun,nu mai stiu cum sa reactionez,pentru ca daca sunt rece mi se spune ca ma indepartez,daca sunt calda ca sunt prea dependenta. nu pot gasi o cale de mijloc. imi place sa fiu eu exact asa cum sunt,nu vreau sa joc teatru ca sa’mi fie mie bine pe spatele altora. NU POT! efectiv,nu pot. vreau sa imi fie bine in toate relatiile,vreau sa ma inteleg cu toti,dar e ceva ce ma tot impiedica,si ma sfasie,pur si simplu… deja lacrimi se scurg. promisesem ca n’o sa mai plang…nu din cauza ei,nici din cauza lui,nici din cauza lor. imi spusesem ca trebuie sa fiu indiferenta,sa nu imi pese.

dar nu pot. nu ma lasa constiinta,sufletul asta prost pe care il am.

doamne,de ce?!

de ce merit toate astea? de ce nu mai am liniste? de ce nu mai am sprijinul lui,al ei,asa cum le aveam pana acum? de ce s’au dus dracu toate intr’o secunda?

unde am gresit?

nu stiu,cautarea raspunsurilor m’a epuizat mai mult decat credeam,si totusi lumea imi spune: arati bine,cum reusesti sa te odihnesti,traiesti cu aer?nu,nici pe departe. asta e suferinta mocnita,sunt lacrimi infundate pe care nu le mai pot varsa in fata altora…nici macar nu stiu daca el mai e dispus sa mi le stearga de pe obraz…

ma doare. ma doare rau ca toate astea se intampla. imi doream candva materialul pe care nu l’am avut. acum,chiar daca nu il am,mai mult imi lipseste dragostea decat banul. da,sunt dependenta. sunt dependenta de senzatia de liniste,de siguranta,trebuie sa dau afectiunea asta cuiva care merita…

de ce ma inchideti si mai mult in mine? de ce ma obligati sa simt ce simt? de ce ma faci sa ma indoiesc de tot?

mi’e dor de tine,mi’e dor de clipele alea,mi’e dor de discutiile alea,mi’e dor de tot ce tine de noi,asa cum era inainte… nici nu ai idee cat imi lipseste totul…

VREAU SA O LUAM DE LA ZERO!

tu iti mai doresti asta?…


♦ Fara sa dai inapoi

am spus ca nu voi renunta,am spus ca vom fi suficient de puternici incat sa ramanem doar noi doi…


Pentru unii viata e usoara fara belele…

o ascult si imi dau seama ca asta e una din legile firii. uneori simti ca nu mai tine,uneori nimic nu’ti iese bine.

sunt momente in care simti ca pica cerul pe tine,sunt clipe in care ai vrea pur si simplu sa te duci o mie de ani,sa uiti de tot si sa lasi totul balta,sa pleci undeva unde nu trebuie sa te mai ascunzi,unde nimeni nu te mai judeca,nu te mai sicaneaza si sa iti faci tu singur un rost,fara sa mai depinzi de altcineva…

e un chin sa vezi cand altii au tot ce isi doresc si viata lor e lipsita de probleme. dar nu te lasa batut,trebuie doar sa te detasezi,sa fii mai egoist,sa fii numai pentru tine pentru ca sunt putini aia care intr’adevar iti vor binele,pentru ca…

…uneori,viata asta e ca o tarfa…


♦ Din nou…

in urma cu o luna incepea un nou capitol in viata mea. urma sa las trecutul in trecut,urma sa las deoparte tot sirul lung de suferinta,toate palmele pe care mi le daduse viata,toate jignirile pe care fusesem nevoita sa le suport,urma sa scap de ce ma urmarea de mult timp – de toata teama pe care o aveam de rau. alesesem sa plec cu ea,sa uitam impreuna si sa ne construim un viitor doar al nostru,doar noi doua si doar clipele noastre impreuna.

ei ne primisera,ne acceptasera si se bucurau pentru decizia noastra,pentru pasul asta. pentru ca in sfarsit avusesem taria sa incheiem orice socoteala cu trecutul,sa’l stergem cu buretele si sa incepem ceva nou,O VIATA NOUA!

a fost bine acolo. a fost superb. parea un vis,dar credeam cu toata taria ca este realitate…

eram libera sa imi vad de viata mea,eram libera sa fac aproape tot ce’mi doream. atunci ma sprijineau toti,erau toti de partea mea si totul era roz. imi revenisem,ma pusesem pe picioare,sanatatea mea isi reluase cursul normal,zambeam,radeam,ma simteam bine,linistita,multumita,satisfacuta,de ce nu? satisfacuta ca obtinusem tot ce imi dorisem vreodata. o relatie,o familie,sprijin,afectiune,sprijin.

si dintr’o data,usor usor,chiar daca a fost mult prea repede,s’a rupt. cateva telefoane si o intalnire,niste acte si cateva promisiuni au schimbat totul in mai putin de o zi.

am facut tot posibilul sa o intorc,am incercat din toate puterile mele de copil care vrea sa faca numai bine sa nu pierd ce reusisem atat de greu sa obtin. i’am ascultat pe ei,am cantarit ce mi se spunea dintr’o parte si din alta, am judecat si am pus in balanta. chiar si in sinea mea,stiam ca trebuie sa fac pe dracu in 4 sa o tin acolo,sa nu o las sa plece de unde venise…

si am facut…am luptat cu mori de vant,am stricat o relatie frumoasa de sange,doar din iubire si din dorinta de a fi bine. am incercat sa o conving ca nu e chiar atat de drept expusa. ca sa fiu si mai mult chinuita si haituita ca un caine,am fost gonita. am fost asemuita cu acea persoana,mi s’a spus ca nu sunt crezuta,mi s’a aratat ca nu am fost ascultata,nu mai spun ca mi’as fi dorit macar atunci sa fiu inteleasa. nu,astea nu s’au intamplat. nici pe departe.

dintr’o parte gonire,din alta parte incercarea de a ma cumpara. nu asa se rezolva ceva. am spus ca daca ei au decis ca e mai bine ca noi sa plecam,inseamna ca poate dumnezeu imi da inca o lectie. nu imi convine si nu imi va conveni niciodata,pentru ca eu sunt genul ala care iarta pe moment poate,dar nu va uita niciodata ce i s’a intamplat. si bun,si rau.

doar El imi mai e aproape,doar El stie cat am suferit,cat am tras,cat am incercat. ma acuza toti,rand pe rand,ca nu am fost suficient de convingatoare sau ca am gresit cand am facut ce am facut. nu,nici nu am gresit,nici nu m’am dat pe dupa deget. am spus ca nu imi convine,am dat argumente,poate spuse mai frumos sau poate mai urat. am facut totul ca sa nu fiu nevoita sa ma intorc aici,asta a fost motivul…

dar chiar si asa,chiar si cand am facut tot posibilul,si ei stiu asta in subconstientul lor,toti stiu asta,continua sa ma acuze. de ce? pentru ca sunt singura care mai sufera,sunt singura care se mai framanta si nu poate dormi din cauza grijilor,din cauza frustrarilor. da,sunt aici acum,dar nu inseamna ca mi’am schimbat modul de a gandi. da,sunt aici,dar asta nu inseamna ca as vrea sa renunt la ce mai am. nu,nu voi renunta la singurul lucru care mi’a ramas. singurul lucru care m’a ajutat sa meg mai departe pana acum si vreau sa ma ajute si in continuare.

nu insist degeaba. nu lupt atat de mult orbeste. lupt pentru ceva. pentru ceva in care cred cu toata taria mea. nu pentru ca e datoria mea,ci pentru ca asta simt si pentru ca vreau sa demonstrez ca pot face in asa fel incat macar noua sa ne fie bine. teama nu isi are locul atunci cand iubesti nebuneste asa cum o fac eu,asa cum o face el. vreau sa demonstrez ca ma tin de promisiunile pe care le’am facut,doar ca am nevoie de macar putina intelegere. a se pune in locul meu e extrem de greu,si stiu asta. dar o gandire rece va scoate la iveala faptul ca daca o relatie se desfasoara cu stiinta,daca asta e situatia,va fi mai bine.

in momentul asta e singurul lucru care ma mai indeamna sa am o rugaminte,sa explic ceva,sa fiu inteleasa si sa nu fiu acuzata ca am picat pe o panta gresita. pentru ca asta e inca un obstacol pe care ca un suflet,trebuie sa incercam sa’l trecem. vreau sa fac tot posibilul sa mai salvez ce a mai ramas. sa nu distrug si eu ceea ce deja au distrus altii.

nu pot ascunde ce simt acum,si pentru ca nu am cui spune totul de’a fir a par,asa cum este – unora nu ma pot descarca,pe altii nu ii intereseaza problemele mele,cativa dintre ei ma acuza si acum,iar ceilalti nici macar nu vor sa ma asculte,sa’mi vorbeasc – stau si vorbesc singura cu un monitor,scriu ceva ce poate nimeni nu o sa citeasca,pentru ca nu e nimeni care sa ma asculte si sa ma inteleaga si sa ma ajute.

am ramas singura si nu mai sunt la fel. nu ma atinge cu nimic faptul ca ei ma privesc si ii doare ca nu stiu ce mi se intampla,ca nu stiu ce am eu pe suflet,dar nici nu le voi spune. le va lua mult sa descopere. ce ma doare este ca mai sunt cativa care au crezut in mine,si’au pus toate sperantele in mine,iar eu nereusind,sunt acum tinta unor razbunari,unor cuvinte foarte dure,unei legaturi ce fara ajutor se va rupe.

vreau macar aici sa nu fiu acuzata ca n’am incercat totul,ca nu am dat dovada de bunavointa,ca am ascuns. vreau sa fie totul clar,pentru ca doar asa vom avea noi liniste. pentru ca doar asa nu ne vom mai ascunde si vom putea sa ne bucuram in continuare de noi,de tot ce am strans in catva timp…

o fac pentru ca vreau sa stau linistita,pentru ca destul teama mea l’a afectat si pe el. destul acel „trebuie” ne amara sufletele cand sarutul de despartire era defapt suspin. destul acel „nu pot,nu ma lasa” era refuzul de fiecare data. nu vreau sa mai existe asa ceva,nu vreau sa mai am piedici,nu vreau sa mai fiu pusa in situatia de pana acum pentru ca si pe el il afecteaza,si poate mai mult decat realizez eu. stiu ca se teme,stiu ca nu crede,pentru ca nici eu nu sunt suta la suta convinsa,dar vreau sa imi arat ca am incercat totul,ca am facut tot posibilul.

daca nici atunci nu va fi asa,daca chiar si atunci voi avea vreo piedica,voi pleca. voi pleca singura,voi uita de tot si ma voi transforma intr’un monstru. inca nu sunt,pentru ca inima mea e prea incalzita de afectiune,si nu pot. ma tine cineva strans si ma tin promisiunile pe care vreau sa le respect acum,mai mult ca niciodata.

sprijinul si cuvantul sunt singurele lucruri de care am nevoie si fara de care nu pot continua…