Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Archive for Noiembrie, 2010

Operatie pe cord deschis.

… puncte de suspensie … nici nu stiu ce sa mai zic de frica sa nu stric ceva,sa nu ranesc,sa nu pierd. cateodata am limba atat de taioasa din cauza a cate mi’au schimbat pana si cel mai launtric coltisor al sufletului,incat chiar pe cei pe care ii iubesc cel mai mult pe lumea asta ii ranesc cel mai rau,le provoc cele mai mari dureri.

stii,spun lucruri care nu sunt decat frustrari a ceea ce a trebuit sa suport din cauza vietii. imi lipsesc multe si le’as vrea cat ai pocni din degete,dar refuz sa inteleg cu adevarat ca asta nu se poate. ca doar timpul o sa ma faca sa pricep ca nu toate iti vin asa cum le ceri sau atunci cand le ceri.

tu…ai fost pe departe cel mai bun lucru care mi s’a intamplat. stii raza aia de lumina de dupa ploaie? stii zambetul ala ce invioreaza orice floare ofilita? sau steaua ce lumineaza intunericul? ei bine,cam cu asta obisnuiam sa te asemui. cam la astea ma gandeam de fiecare data cand te aveam in fata ochilor.

si ma doare,sa stii. ma doare ca nu te poti exterioriza atat cat simti,ma doare ca de cele mai multe ori suntem si eu si tu,impiedicati de situatii sa fim asa cum ne dorim. sufar cand vad ca nu esti asa cum ti’ai dori,plang cand te ranesti si inchid ochii cand stiu ca te doboara oboseala,sa te poti odihni. zambesc cand ochii tai rad,as fi in stare sa zburd cand trupul tau se lipeste de al meu,mi’as da si suflarea ca sa fie toate pe placul nostru.

ma crezi? ma intelegi?

stiu ca acum gandul ca iar repet ce am mai facut pana acum te face sa iti imaginezi ca voi continua asa la nesfarsit. stiu ca te gandesti in momentul asta ca poate nu mai sunt deloc asa cum ma stiai tu. da’mi voie sa iti aduc niste argumente. nu,nu voi continua,nu voi mai continua,pentru ca nu are rost. e motivul pentur care am preferat sa tac si sa disimulez(am refuzat sa iti raspund ca sa nu pornesc o alta furtuna…). pentru ca urasc sa fac ceva impotriva ta. nu mai sunt asa cum ma stiai tu? ba da,din contra. sunt exact cum m’ai cunoscut,doar ca acum,m’a acoperit o armura nefireasca. un scut care numai la protectie nu serveste. stii? e ca si cum ai fi inchis intr’o camaruta cu zeci de cutite ce urmeaza sa te strapunga si tu tipi din rarunchi ca sa poti evita ranirea,eventual asasinatul.

e ca si cum teama si nesiguranta m’ar lovi iar si iar si iar,pana cand ar castiga ele razboiul impotriva mea.

si crede’ma,ca lupt cu toata esenta mea sa nu ma las doborata. sa fiu rationala,sa las dumnezeului toate inchipuirile cretine la o parte,sa te privesc si sa simt ca … simti exact ce simt eu pentru tine.

stiu ca asa e. sunt mai mult decat convinsa ca undeva acolo,am un locsor numai al meu. asa cum tu,sufletule,imi curgi prin vene,imi esti apa ce’o beau,soarele din intuneric,umbra atunci cand ma simt singura,tigara ce’o fumez cand simt ca nu mai am pe nimeni,caldura atunci cand simt ca frigul pune stapanire pe mine.

nu caut motive…nici pe departe…nu spun toate astea ca sa iti schimbi o parere sau eu stiu,sa crezi ca am intentii ascunse. defapt,nu exista niciun dedesubt. voi fi exact cum ma stii, sincera. dar acum,am hotarat sa las diplomatia la o parte,sa gandesc cu ratiunea,si sa ii arat sufletului ca nu e asa cum isi imagineaza,ca nu am de ce sa mai plang,ca nu am de ce sa mai sufar,sa mai cred,sa mai caut motiv,sa mai imi fac rau singura.

ajuta’ma sa nu mai gresesc asa,ofera’mi sprijinul tau,pentru ca asta imi lipseste acum,si iti jur ca voi redeveni adevarata eu.

dar pana atunci… nu’mi ramane decat sa te rog sa intelegi,sa privesti lucrurile clar,dar mai ales de toate,sa ma ierti ca sunt atat de … „copila” …

ti’o voi spune,privindu’te in ochi…stii ca in scris detest sa spun acele doua cuvinte…

 

~sufletului meu…


Ego’ul sau iubirea?

Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer.Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie. Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele. Iubirea este intotdeauna gata sa se incline; egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalţa si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu este fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea ; egoul nu este fericit decat atunci cand altcineva il reconforteaza..Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni… De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau: Vino vino. Te astept. Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.
Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti. Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez? Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine.Baiatul i-a raspuns: Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc bani. Egoul este intotdeauna motivat: „Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o”. Egoul are intotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata.Uimit, copacul i-a spus baiatului: „Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste necondiţionat.„Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti să stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.Baiatul i-a spus: Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere intotdeauna bani, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani”.Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva.. El nu poate simti decat nefericire.Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i mulţumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.Baiatul nu s-a mai intors multă vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtină cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.Copacul era trist. Intreaga sa fiinta tanjeşte dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru. Intreaga sa fiinta era în agonie.Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a întors la copac.Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma”.Barbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte”.Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine”.Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?”Copacul a exclamat: „O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau într-o casa”.Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.„Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor”.Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci când ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime.Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.Timpul a trecut, iar barbatul a îmbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa că a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp”.Batranul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca”.Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. as fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea îndepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta”.Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a făcut o barcă din el si a plecat.Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu şi mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat. Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori să aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi să aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj”.

Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.Daca viata noastra ar semana cu acest copac, intinzandu-si ramurile pana departe, gata sa le ofere umbra si adapost tuturor celor in nevoie, deschizandu-si bratele in fata tuturor, am intelege ce este iubirea. Nu exista definitii, scripturi sau doctrine ale iubirii. Nu exista un set de principii care se aplica iubirii.


Maturitate si copilarie,egoism si daruire,asemanari si deosebiri.

inspirata fiind de un post al Thaisiei,mi’am adus aminte de cateva greseli pe care le’am facut,de niste lucruri pe care as fi vrut sa le spun cuiva,de niste lucruri pe care mi le doream si la care nu mai ajungeam.

si acum sunt de parere ca am momente in care reactionez ca un copil,cand plang degeaba si mai ales in fata unor oameni carora poate nu le pasa. asta e cea mai mare greseala,ca foarte greu ma stapanesc cand am un motiv pentru care,efectiv,cade cerul pe mine. sunt clipe in care imi inghit cuvintele,doar ca sa nu ii fac pe cei de langa mine sa sufere,ca mai apoi tot eu sa sufar,tot eu sa am incertitudini,tot eu sa fiu cea care varsa lacrimi fara sa o vada nimeni. stati linistiti,nu sunt emo :)). am o fire mai sensibila,e adevarat. mi s’a si spus ca sunt prea fraiera ca pun la suflet,ca sunt prea dependenta de cel de langa mine. dar de ce nu as fi,cand alaturi de acel cineva am avut parte de momente mult prea frumoase ca sa le uit?

atunci cand ceva incepe sa mearga prost,as face orice sa revina la ce’a fost si grabesc lucrurile in loc sa las timpul sa isi faca datoria,in loc sa las lucrurile pur si simplu sa curga,ca toate sa isi revina de la sine. ce e cel mai curios e ca niciodata nu va mai fi la fel. cred ca de asta m’am convins de nenumarate ori.

ideea e ca asa de mult mi’as dori in momentul asta sa fie toate asa cum imi doresc eu. dar na,niciodata nu e cum vrei tu,ci cum vrea Al de Sus 😀

sunt multe lucruri pe care as vrea eu sa le schimb dar din pacate,este imposibil ca eu sa le fac pe toate. am incercat eu sa ma schimb,sa fac anumite diferente si sa ma comport ca atare. nu,nu e ipocrizie cum ar sugera unii si altii,e vorba de comportamentul pe care il merita fiecare in parte.

prietenii…aici am gresit iar. pe unii i’am indepartat,fara sa vreau. pe altii i’am uitat,iar ceilalti m’au uitat. poate ca doar aia care raman sunt cei care n’au niciun interes fata de tine. sau poate au,fara sa iti dai tu seama.

relatiile? aici chiar e greu. trec printr’o perioada foarte ciudata,nu stiu ce mi se intampla,dar de fiecare data mi’as dori si mai mult,si mai mult,dar astfel incat si el sa se simta bine,sa ii faca placere sa imi fie,sa ii fiu alaturi. sa nu fiu nevoita sa il supar,sau sa nu ii dau ocazia sa imi reproseze mai tarziu. adica,intotdeauna,ce am cautat a fost comunicare si afectiune. nu neaparat iubire. sentimentul asta poate disparea la fel de usor cum apare si cred ca toata lumea e de acord cu mine aici. ce vreau sa spun e ca urasc sa fiu tratata cu raceala din partea cuiva doar pentru ca altii s’au bagat,au influentat sau mai stiu eu ce. eram gata sa pun stop,dar m’am gandit mai bine. mi’am dat seama ca daca fac asta acum sigur imi va parea rau,pentru ca simt ce simt. voiam in primul rand sa imi dau mie o sansa. si am incredere ca nu o sa regret. dar asta depinde si de el.

intotdeauna am crezut ca prietenii,distractia si a „face tot ce vreau” ar insemna fericirea. eh,uite ca nu e asa deloc. cand una merge bine,se gasesc intotdeauna altele care sa se strice. si cand te vezi in postura asta iti vine sa te iei la palme. la modul cel mai sincer :))

vorbesc cu mine insami,in speranta ca poate ma trezesc la realitate,ca poate reusesc sa mai pun si altfel problema astfel incat sa nu mai imi fie frica sa spun exact ce vreau,atunci cand vreau,fara teama ca as putea sa ranesc pe cineva. si de asemenea,sa realizez ca pot foarte usor sa opresc ceva atunci cand nu mai doresc sau nu imi mai face placere sa fac acel lucru.

dar acum revenind la latura infantila. in teorie toti suntem buni,dar in practica fiecare din noi da gres. sunteti de acord cu mine? degeaba imi dau singura sfaturi daca nu sunt in stare sa le respect.pentru ca in viata trebuie sa fii si matur si copil,si egoist si daruitor,si la fel cu cineva dar si diferit de acel cineva,ca sa poti sa mergi mereu mai departe cu capul sus,sa poti sa traiesti momentul,nu sa te intorci in trecut sau sa iti faci planuri de viitor,pentru ca …

… mereu se vor gasi lucruri care se vor opri la jumatatea drumului,si parti din trecut ii vor provoca la nesfarsit dureri celui ranit…


♠ Dac’ai fi in locul meu…

…nu te’ai simti lasat deoparte,nu te’ai simti pus deoparte cum pui un bibelou de cristal,doar sa stii ca il ai,fara sa il cureti de praf,fara sa vezi daca mai e acolo sau daca mai are si el un suflet?

…nu ai avea sentimentul ala de indoiala cand ai vedea un comportament cu care nu esti obisnuit si nu ti’ai pune semne de intrebare asupra mea sau chiar si asupra ta?

…nu te’ai simti abandonat,sau poate e prea dur cuvantul asta. mai bine as spune…”imi place sa te am langa mine.” si cu toate astea sa nu simti ca e asa?

ai fi suparat si nu ai sti de ce,te’ar fura gandurile si nu ai mai avea cuvinte in fata faptelor,n’ai mai fi tu. iti spun sigur.

uneori ajung sa cred ca imi pasa mie mai mult decat iti pasa tie de tine,de viata ta,de tot ce tine de tine. oare chiar sunt mai constienta de asta,sau sunt doar un copil care nu are capul pe umeri si nu vede lucrurile asa cum le vezi tu?

as lasa totul deoparte doar ca sa reusim. sa ajungem dumnezeului la un numitor comun. dar tu nu ma lasi. nu pot sa iti vorbesc fara sa imi inghit cuvintele,nu pot sa iti spun adevarul gol-golut fara sa te ranesc pentru ca asta ar insemna sa rup din mine. am vazut schimbarea. mi’a placut. eu eram de vina. toti stiu asta. am vazut si cealalta schimbare. erau ceilalti de vina,si din nou toata lumea vede asta. si totusi,iarasi sunt eu cea vinovata. sau poate nu. poate imi fac mai multe griji pentru interesul tau,cand ar trebui sa ma mai ocup si de mine. dar nu pot. nu ma lasi sa te las in pace. pentru ca ai grija dupa un timp sa imi demonstrezi ca revii la ce erai.

si stii ce e haios? ca mereu am incredere in tine. ca mereu cred ca voi reusi sa te fac sa ajungi cineva. nu vreau sa te oblig,nici sa te fortez. iti vreau un bine. vreau sa te vad acolo sus fara sa ai surpriza mai tarziu ca vei avea doar un zbor icarian. ca vei cade mai jos decat erai odinioara.

vrei sa iti spun si ce esti acum?

o fac. nu iti va placea. nehotarare,nervi,indoieli,nesiguranta,apatie,lipsa de chef,vointa. si astea sunt necesare. ai nevoie de opusul acestor cuvinte. si stii,acum ma simt vinovata ca iti spun toate astea. pentru ca stiu ca poate o sa te gandesti la ele si o sa realizezi,nu acum,ci sigur mai tarziu,ca am dreptate. si stiu foarte bine cat urasti sa imi dai dreptate.

asculta’ma,dincolo de ce as putea insemna eu,vezi mai departe de cuvinte,ca te vreau pentru mine si vreau sa te vad acolo sus. si sa fim un singur eu sau un singur tu…

…(sufletului ce salasluieste in adancul meu)…