Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Archive for Septembrie, 2012

♦ Vei reusi ?! ♦

atunci cand nu stii sa decizi intre suflet si ratiune,e greu. cand vrei sa faci un lucru si apoi multe iti impiedica reusita,e crunt. creierul o ia razna,mintea ti se incetoseaza,totul isi pierde claritatea,vezi rosu in fata ochilor,si… rezultatele sunt catastrofale.

toate povestile frumoase incep cu ” A fost odata … ” pana si intamplarile reale preiau ceva din acest SF nebun,ireal. lucruri se intampla,istorisiri decurg,apar zambete,apar sentimente,fericire,multumire,iubire… ah,ce frumos…

parca iti invie sufletul la viata. parca te simti the one and only. fluturasii isi fac loc agitati in stomacul tau,cunosti persoane,vorbesti,iti spui opinia,incerci,esuezi,te ridici,iar incerci si … MINUNE!! castigi! obtii ce ti-ai dorit cel mai mult de la viata. iti dai seama ca lucrurile intra pe fagasul normal,ca a rasarit si soarele pe strada ta,ca in sfarsit,iti primesti rasplata.

STOP!

nu e chiar cum crezi. fericirea nu tine decat 3 zile. asa zic batranii.

dar tu vrei sa demonstrezi ca va tine chiar mai mult de 300 de zile. si te chinui,iti faci ordine in ganduri,incerci sa faci alegerile potrivite,sa iti iasa totul dupa suflet,sa radiezi si sa iti tii aproape visele. si chiar reusesti. si te bucuri,pentru ca vezi ca va tine,te entuziasmezi pe cat de mult poti,atat de mult ca simti ca iti sare inima din piept. si parca incepi sa iti revii. parca esti tu din nou.

NU!

viata iar te da peste cap. si suferi,si iti curg lacrimi in cascade,si simti ca viata nu are rost,te demoralizezi,cazi,vrei sa fugi,sa pleci,sa te detasezi,si iti doresti din tot sufletul sa fi fost altfel,sa se fi intors roata pentru tine,nu impotriva ta.

UITE CA SE POATE!

iti mai da o sansa. mai dai o sansa. poate e ultima. dar vrei sa fie bine. vrei ca macar de data asta sa reusesti. lupti si iubesti,esti sincer si vorbesti,asculti,sfatuiesti,oferi un sprijin,pentru ca stii cat de frumos va fi. de data asta,iti faci cele mai mari sperante,vrei sa iti pui toate iluziile in acelasi cufar mic de lemn,aceleasi iluzii,sa fie alaturi de iluziile lui. vrei sa fie bine,iti impui,te schimbi,pentru ca si lucrurile s-au schimbat intre timp. sunteti alti oameni,mai maturi,suficient de inradacinati incat sa realizati ca nu mai sunteti copii. parca acum totul depinde de voi.

SI…

si ai vrea sa continue asa la nesfarsit. ai vrea sa fie o poveste de viata,o lectie,un drum ce va servi de exemplu de viata pentru restul.

depinde doar de tine,de voi…de toti..

ca aceeasi poveste inceputa cu ” A fost odata… ” sa se incheie cu „Si au fost fericiti…pana la adanci batraneti…

sa merite suferinta,chinul,iubirea,placerea,bucuria,sa aiba toate o recompensa.. sa nu se ajunga la ” A fost candva,acum s-a terminat...”


Erau atât de mici,ȋncât…

Astăzi de dimineaţă, când am tras sertarul din mijloc de la birou, să-mi caut ochelarii, am văzut că trăiesc ȋn el niste omuleţi. Intre tocul pentru ochelari şi plicul cu fotografii se afla o tânără pereche, mică, dar drăguţă. El, mare cât jumătate din palma mea, zâmbitor, cu ochii luminoşi ; ea, cât degetul meu inelar, zveltă şi aurie. Părul strâns la spate, semănând cu talasul, ȋi atingea umerii. Se uitau unul la altul, iar când am deschis sertarul, cu aceeaşi mişcare speriată, şi-au intors capetele spre mine, siliţi astfel să privească drept in sus. Fată de ei, eram cât Dumnezeu de mare şi greu. Am zâmbit, iar zâmbetul meu era pentru ei ca schimbarea vremii pentru cer. De altfel, nu păreau ȋnspăimântaţi. Luându-se de mână, s-au apropiat câtiva centimetri de pieptul meu, ȋmbrăcat ȋntr-un pulover albastru de lână, de care se sprijinea sertarul tras. Sub tălpile lor, a foşnit un săptămânal ilustrat cu care era aşternut sertarul. M-am aplecat, simţind că fiecare mişcare a mea poate să fie pentru ei ca un cutremur de pământ. Nu le puteam vedea expreşia ochilor, fiindcă erau prea mici, asemenea unor bobiţe intunecate. Mi-au explicat fără teamă că au necazuri. Mama ei nu este de acord cu căsătoria lor. Parcă-mi cereau ajutor.

Eram dupa micul-dejun, ȋntr-o dispoziţie excelentă. In sertarul meu se ascundeau lumi ȋntregi, sentimente, probleme. Pentru că numai intâmplarea făcuse să-i văd mai intâi pe ei doi. S-a arătat că au familii mai apropiate şi mai depărtate, că locuiesc ȋn casuţe micuţe, aflate de asemenea ȋn sertarul meu, că acolo este chiar o străduţă ȋngustă şi poate şi altceva. In orice caz, sertarul meu era intotdeauna plin de dorinţe, iubire şi adversităţi, lucru pe care l-am descoperit cu uimire. Işi aveau problemele lor, iar relaţia existentă ȋntre vieţile lor şi mâinile mele, glasul meu, fiinţa mea mi-a produs o plăcere ciudată, necunoscută pană atunci.

Deoarece am devenit pe neaşteptate o forţă nelimitată care, tam-nisam, luând cunoştinţă de trăirile lor, putea să le influenţeze. Erau atât de mici, ȋncât, la drept vorbind, pentru mine ei nu insemnau nimic, eu insă puteam fi totul pentru ei.

Repet, mă aflam intr-o dispoziţie bună şi m-am ocupat indată de rugăminţile lor. Am promis să vorbesc cu mama micuţei blonde. Mă bucuram dinainte ce mare autoritate voi fi pentru ea. Uitându-mă mai bine ȋn sertar, am vazut acolo şi linia orizontului a cărei existenţă in această cutie de lemn nici măcar n-o bănuiam. M-am aratat bun şi prietenos, ziua de august se anunţa senină. Am glumit cu ei, am râs, ba m-am dus şi la oglindă să-mi văd ochii verzi-cenuşii, necuviincioşi şi mari in comparaţie cu eleganţa bobiţelor omuleţilor. In sfarşit, dându-le de inţeles in mod delicat că trebuie să ies, am plecat ȋn oraş.

La cafenea, m-am intâlnit cu cineva care socotea că trebuie să-şi faca iluzii ȋn ceea ce mă priveşte. Cerul se innorase ȋntre timp şi a ȋnceput să plouă. După aceea, când m-am intors acasă, a incetat, dar pe strada rău pavată se adunaseră băltoace. In trecere, un autocamion ȋmprăştia noroiul moale. M-am lipit de zid, dar degeaba, fiindcă pantalonii mei noi de culoare deschisă, la care ţineam foarte mult, au fost murdăriţi de stropii de noroi.

Acasă, am deschis sertarul, căutând periile. L-am gasit acolo pe tânărul pe care ȋl cunoscusem, ȋmi făcea semne cu mâna. Zâmbind cu timiditate, mi-a explicat că acum este timpul tocmai potrivit să ȋi ajut, că …

I-am măturat pe toţi cu o singură miscare de mână.

stii… am citit povestioara asta.. am vrut sa o impartasesc si cu tine,sa iti dai seama cat inseamna micile bucurii.. micile suflete ce depind de tine..

asta inseamna sa iti pese de aia mai mici ca tine.. sa nu ii maturi cu o singura miscare..