Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Absenta

♦ Vei reusi ?! ♦

atunci cand nu stii sa decizi intre suflet si ratiune,e greu. cand vrei sa faci un lucru si apoi multe iti impiedica reusita,e crunt. creierul o ia razna,mintea ti se incetoseaza,totul isi pierde claritatea,vezi rosu in fata ochilor,si… rezultatele sunt catastrofale.

toate povestile frumoase incep cu ” A fost odata … ” pana si intamplarile reale preiau ceva din acest SF nebun,ireal. lucruri se intampla,istorisiri decurg,apar zambete,apar sentimente,fericire,multumire,iubire… ah,ce frumos…

parca iti invie sufletul la viata. parca te simti the one and only. fluturasii isi fac loc agitati in stomacul tau,cunosti persoane,vorbesti,iti spui opinia,incerci,esuezi,te ridici,iar incerci si … MINUNE!! castigi! obtii ce ti-ai dorit cel mai mult de la viata. iti dai seama ca lucrurile intra pe fagasul normal,ca a rasarit si soarele pe strada ta,ca in sfarsit,iti primesti rasplata.

STOP!

nu e chiar cum crezi. fericirea nu tine decat 3 zile. asa zic batranii.

dar tu vrei sa demonstrezi ca va tine chiar mai mult de 300 de zile. si te chinui,iti faci ordine in ganduri,incerci sa faci alegerile potrivite,sa iti iasa totul dupa suflet,sa radiezi si sa iti tii aproape visele. si chiar reusesti. si te bucuri,pentru ca vezi ca va tine,te entuziasmezi pe cat de mult poti,atat de mult ca simti ca iti sare inima din piept. si parca incepi sa iti revii. parca esti tu din nou.

NU!

viata iar te da peste cap. si suferi,si iti curg lacrimi in cascade,si simti ca viata nu are rost,te demoralizezi,cazi,vrei sa fugi,sa pleci,sa te detasezi,si iti doresti din tot sufletul sa fi fost altfel,sa se fi intors roata pentru tine,nu impotriva ta.

UITE CA SE POATE!

iti mai da o sansa. mai dai o sansa. poate e ultima. dar vrei sa fie bine. vrei ca macar de data asta sa reusesti. lupti si iubesti,esti sincer si vorbesti,asculti,sfatuiesti,oferi un sprijin,pentru ca stii cat de frumos va fi. de data asta,iti faci cele mai mari sperante,vrei sa iti pui toate iluziile in acelasi cufar mic de lemn,aceleasi iluzii,sa fie alaturi de iluziile lui. vrei sa fie bine,iti impui,te schimbi,pentru ca si lucrurile s-au schimbat intre timp. sunteti alti oameni,mai maturi,suficient de inradacinati incat sa realizati ca nu mai sunteti copii. parca acum totul depinde de voi.

SI…

si ai vrea sa continue asa la nesfarsit. ai vrea sa fie o poveste de viata,o lectie,un drum ce va servi de exemplu de viata pentru restul.

depinde doar de tine,de voi…de toti..

ca aceeasi poveste inceputa cu ” A fost odata… ” sa se incheie cu „Si au fost fericiti…pana la adanci batraneti…

sa merite suferinta,chinul,iubirea,placerea,bucuria,sa aiba toate o recompensa.. sa nu se ajunga la ” A fost candva,acum s-a terminat...”

Anunțuri

♦ Oare te recunosti? ♦

un om a venit de la munca tarziu,obosit si nervos,gasindu-si baiatul de 5 ani asteptand la usa.
– tati, pot sa te intreb ceva?
– da sigur,despre ce e vorba?
– tati,cati bani castigi pe ora?
– asta nu e treaba ta. de ce ma intrebi astfel de lucruri? spuse omul nervos.
– doar vreau sa stiu. te rog spune-mi,cat castigi pe ora?
– daca trebuie sa stii,castig 50$ pe ora.
– ah,a raspuns micutul,cu capul plecat.
– tati,imi imprumuti,te rog,25$?
tatal s-a infuriat.
– daca singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este ca sa imi ceri niste bani sa iti cumperi o jucarie prosteasca sau alte porcarii,atunci du-te direct in camera ta la culcare. gandeste-te de ce esti asa egoist. nu lucrez din greu in fiecare zi pentru asa copilarii!
micutul a mers in liniste in camera si a inchis usa.
omul s-a enervat si mai tare pe intrebarile baiatului. cum a putut sa puna asa intrebari doar pentru a cere bani?
dupa o ora,omul s-a calmat si a inceput sa gandeasca: poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie sa cumpere cu 25$ si chiar nu mi-a cerut bani des. omul a mers la usa baiatului si a deschis-o:
– dormi?
– nu tati,sunt treaz.
  – m-am gandit,poate am fost prea dur mai devreme. uite aici 25$.
micutul a sarit,zambind.
– multumesc,tati. dupa aceea a scos un pumn de bani.
omul a vazut ca baiatul avea deja bani si s-a enervat din nou. micutul si-a numarat incet banii si s-a uitat catre tatal sau:
– de ce vrei mai multi bani daca deja ai?
– pentru ca nu am avut destul, dar acum am, a replicat baiatul.
– tati, am 50$. pot sa cumpar o ora cu tine? te rog sa vii mai repede acasa maine . vreau sa mananc cu tine.
tatal a fost distrus. si-a luat baiatul in brate si l-a implorat sa il ierte.
este doar o reamintire pentru toti ce lucreaza din greu in viata. nu ar trebui sa lasam timpul sa treaca printre degete fara sa petrecem timp cu cei care chiar conteaza pentru noi, aceia apropiati de inimile noastre. sa ne amintim sa impartim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care iubim..


♦ Viata prin ochii unei leoaice ♦

Stau intinsa si soarele imi incalzeste lenes, blana….ochii, pe jumatate inchisi, cern imagini, recompun lumini, deseneaza umbre….oamenii nu sunt decat niste siluete care se perinda in jurul meu, unii cu teama, altii mestecandu-si curiozitatea odata cu chestia aia nesuferita pe care o numesc chewing gum, si improscandu-ma cu flash-urile aparatelor de fotografiat….

Oamenii…cateodata imi aduc aminte ca ii urasc…m-au rapit savanei, spatiilor nesfarsite si tremurului ierbii….mi-au luat bucuria vanatorii si clocotul sangelui in perioada de rut…atunci, muschii incep sa toarca mai aspru, si ghearele se ivesc, curioase, din portocaliul blanii…

Ma intreb cum ar fi daca as insfaca de exemplu, unul din ei…ar putea fi ingrijitorul care imi lasa hrana, de fiecare data de la distanta, atat de incordat incat ii pot adulmeca frica prin pori….

Cred ca ar fi o joaca de copil…parca aud oasele troznind sub coltii mei ascutiti, si simt mirosul sangelui, care ma imbata inainte….

Insa….niciodata nu am atacat decat atunci cand imi era foame, sau vroiam sa aduc hrana pentru ai mei….imi visez mereu puii, le aud scancetele, si uneori imi apare in fata coama LUI, REGELE MEU… si ii aud ragetul…

Am amortit….ma ridic deodata, savurand infiorarea tigresei din cusca de alaturi….

E batrana..era deja aici cand m-au adus. Batrana si invinsa. Blana i-a naparlit si pe alocuri, are portiuni mari unde se vede pielea, de un vanat uscat….probabil ca nici coltii nu o mai ajuta, mai mult molfaie hrana….nici macar halcile de carne cruda nu o mai pot face sa lupte…sa spere ca intr-o zi gratiile astea blestemate vor disparea, sau, ca printr-o minune, cei ce ne chinuie vor ajunge in locul nostru , iar noi ne vom intoarce ACOLO….

Treizeci de pasi…atat masoara cusca mea. Treizeci de ganduri, de vise de libertate, nari lacome care
se arcuiesc spre treizeci de zari….

Ajung la capatul drumului intr-un timp mai scurt decat cel care mi-ar fi fost necesar inainte pentru a sfasia si a ma imbata cu prima muscatura…inainte…inapoi….inainte…inapoi…

E deja seara, mi-e foame…..si nu sunt decat un leu, intr-o cusca.


♦ Final countdown

m’am saturat sa le am pe obraji,m’am saturat sa strig si sa nu am raspuns.

m’am saturat sa astept si totusi sa nu primesc nimic.

unde esti?

cand vii?

nu stii cat te’am asteptat si cat te voi mai astepta…


♦ Inca un obstacol,inca o suferinta,inca o demoralizare. Ce sa mai fac?

ma aflu printre straini. am din ce in ce mai des simtamantul asta,ma simt din ce in ce mai singura,datorita lor. oare de ce?

pentru ca ei nu considera o placere sa vorbeasca cu mine si toti se rastesc si ma trateaza ca pe o persoana lipsita de importanta,sau doar o umbra?

dumnezeu stie. toti ma ignora. in fine,n’o sa stau eu sa plang ca unu sau altu se face ca ploua. nu o sa’mi distruga starea de spirit.

cu toate ca… nici nu mai stiu ce sa mai zic…dar stii? de cele mai multe ori,dupa ce trec prin cateva momente absolut superbe,imediat dupa au loc chestii care nu fac decat sa ma traga in jos. el nu stie decat sa ma certe,sa imi scoata ochii,sa ma faca sa ma simt un purice in fata lui,cum a facut atatia ani de zile,ea tace ca si cum ar avea un leucoplast la gura,ca si cum vocea i’ar fi muta,iar ei,aceia ce se numeau candva amici(nici macar prieteni nu mai pot spune ca am) nu fac decat sa se indeparteze…pe zi ce trece…

oare chiar e vina mea? oare chiar cer prea mult?
nu stiu…a trecut mult prea mult timp de cand am incetat sa mai traiesc asa cum vreau. chiar daca fac cam tot ce vreau. dar totusi…nu ma simt6 deloc multumita de mine…sanatatea imi joaca feste,durerile de cap nu ma mai lasa sa traiesc…cateodata mi’as dori doar sa cad intr’un somn adanc,iar cineva sa rezolve totul pentru mine.

dar din pacate nu e posibil. trebuie sa am puterea aia sa ma trezesc iar,cum am facut’o de atatea mii de ori,am nevoie de sprijin,dar tare mi’e ca din nou,va trebui sa ma ridic singura…

tu? ma vei ajuta? imi vei fi alaturi?


A trecut un an …

si iata ca inca sunt aici,inca mai traiesc si inca mai vreau sa mai scriu. a fost o perioada lunga,recunosc,a fost o perioada mai mult decat agitata,si numai de noi nu am avut timp. de mine si de tine,camaruta mea de taina.

ce s’a mai intamplat? o multime de lucruri ciudate,o multime de sentimente apasatoare si o gramada de suferinte provocate de mine sau de altii.

acum? sufletul meu e sfasiat. de ce? pentru ca imi lipsesc multe. pentru ca mi’e frica sa nu pierd. frica asta mi’am propus sa o inving,sa o fac sa dispara,sa mai reusesc inca odata sa’mi revin,exact cum a fost si acum un an cand am inceput sa scriu.. tin minte si acum dimineata aia cand eram singura acasa si am descoperit locsorul asta. parca devenise cel mai bun confident. si dupa aia,si voi,cititorii mei. au fost de toate,iubire,fericire,deznadejde,dezamagire,dorinta.. au fost de toate. offf.. anul asta as vrea sa fie asa cum vreau eu.. sa imi mearga toate ca pe roate. si cu el,si cu mine,si cu ceilalti.

oare voi reusi?


Operatie pe cord deschis.

… puncte de suspensie … nici nu stiu ce sa mai zic de frica sa nu stric ceva,sa nu ranesc,sa nu pierd. cateodata am limba atat de taioasa din cauza a cate mi’au schimbat pana si cel mai launtric coltisor al sufletului,incat chiar pe cei pe care ii iubesc cel mai mult pe lumea asta ii ranesc cel mai rau,le provoc cele mai mari dureri.

stii,spun lucruri care nu sunt decat frustrari a ceea ce a trebuit sa suport din cauza vietii. imi lipsesc multe si le’as vrea cat ai pocni din degete,dar refuz sa inteleg cu adevarat ca asta nu se poate. ca doar timpul o sa ma faca sa pricep ca nu toate iti vin asa cum le ceri sau atunci cand le ceri.

tu…ai fost pe departe cel mai bun lucru care mi s’a intamplat. stii raza aia de lumina de dupa ploaie? stii zambetul ala ce invioreaza orice floare ofilita? sau steaua ce lumineaza intunericul? ei bine,cam cu asta obisnuiam sa te asemui. cam la astea ma gandeam de fiecare data cand te aveam in fata ochilor.

si ma doare,sa stii. ma doare ca nu te poti exterioriza atat cat simti,ma doare ca de cele mai multe ori suntem si eu si tu,impiedicati de situatii sa fim asa cum ne dorim. sufar cand vad ca nu esti asa cum ti’ai dori,plang cand te ranesti si inchid ochii cand stiu ca te doboara oboseala,sa te poti odihni. zambesc cand ochii tai rad,as fi in stare sa zburd cand trupul tau se lipeste de al meu,mi’as da si suflarea ca sa fie toate pe placul nostru.

ma crezi? ma intelegi?

stiu ca acum gandul ca iar repet ce am mai facut pana acum te face sa iti imaginezi ca voi continua asa la nesfarsit. stiu ca te gandesti in momentul asta ca poate nu mai sunt deloc asa cum ma stiai tu. da’mi voie sa iti aduc niste argumente. nu,nu voi continua,nu voi mai continua,pentru ca nu are rost. e motivul pentur care am preferat sa tac si sa disimulez(am refuzat sa iti raspund ca sa nu pornesc o alta furtuna…). pentru ca urasc sa fac ceva impotriva ta. nu mai sunt asa cum ma stiai tu? ba da,din contra. sunt exact cum m’ai cunoscut,doar ca acum,m’a acoperit o armura nefireasca. un scut care numai la protectie nu serveste. stii? e ca si cum ai fi inchis intr’o camaruta cu zeci de cutite ce urmeaza sa te strapunga si tu tipi din rarunchi ca sa poti evita ranirea,eventual asasinatul.

e ca si cum teama si nesiguranta m’ar lovi iar si iar si iar,pana cand ar castiga ele razboiul impotriva mea.

si crede’ma,ca lupt cu toata esenta mea sa nu ma las doborata. sa fiu rationala,sa las dumnezeului toate inchipuirile cretine la o parte,sa te privesc si sa simt ca … simti exact ce simt eu pentru tine.

stiu ca asa e. sunt mai mult decat convinsa ca undeva acolo,am un locsor numai al meu. asa cum tu,sufletule,imi curgi prin vene,imi esti apa ce’o beau,soarele din intuneric,umbra atunci cand ma simt singura,tigara ce’o fumez cand simt ca nu mai am pe nimeni,caldura atunci cand simt ca frigul pune stapanire pe mine.

nu caut motive…nici pe departe…nu spun toate astea ca sa iti schimbi o parere sau eu stiu,sa crezi ca am intentii ascunse. defapt,nu exista niciun dedesubt. voi fi exact cum ma stii, sincera. dar acum,am hotarat sa las diplomatia la o parte,sa gandesc cu ratiunea,si sa ii arat sufletului ca nu e asa cum isi imagineaza,ca nu am de ce sa mai plang,ca nu am de ce sa mai sufar,sa mai cred,sa mai caut motiv,sa mai imi fac rau singura.

ajuta’ma sa nu mai gresesc asa,ofera’mi sprijinul tau,pentru ca asta imi lipseste acum,si iti jur ca voi redeveni adevarata eu.

dar pana atunci… nu’mi ramane decat sa te rog sa intelegi,sa privesti lucrurile clar,dar mai ales de toate,sa ma ierti ca sunt atat de … „copila” …

ti’o voi spune,privindu’te in ochi…stii ca in scris detest sa spun acele doua cuvinte…

 

~sufletului meu…


♠ Dac’ai fi in locul meu…

…nu te’ai simti lasat deoparte,nu te’ai simti pus deoparte cum pui un bibelou de cristal,doar sa stii ca il ai,fara sa il cureti de praf,fara sa vezi daca mai e acolo sau daca mai are si el un suflet?

…nu ai avea sentimentul ala de indoiala cand ai vedea un comportament cu care nu esti obisnuit si nu ti’ai pune semne de intrebare asupra mea sau chiar si asupra ta?

…nu te’ai simti abandonat,sau poate e prea dur cuvantul asta. mai bine as spune…”imi place sa te am langa mine.” si cu toate astea sa nu simti ca e asa?

ai fi suparat si nu ai sti de ce,te’ar fura gandurile si nu ai mai avea cuvinte in fata faptelor,n’ai mai fi tu. iti spun sigur.

uneori ajung sa cred ca imi pasa mie mai mult decat iti pasa tie de tine,de viata ta,de tot ce tine de tine. oare chiar sunt mai constienta de asta,sau sunt doar un copil care nu are capul pe umeri si nu vede lucrurile asa cum le vezi tu?

as lasa totul deoparte doar ca sa reusim. sa ajungem dumnezeului la un numitor comun. dar tu nu ma lasi. nu pot sa iti vorbesc fara sa imi inghit cuvintele,nu pot sa iti spun adevarul gol-golut fara sa te ranesc pentru ca asta ar insemna sa rup din mine. am vazut schimbarea. mi’a placut. eu eram de vina. toti stiu asta. am vazut si cealalta schimbare. erau ceilalti de vina,si din nou toata lumea vede asta. si totusi,iarasi sunt eu cea vinovata. sau poate nu. poate imi fac mai multe griji pentru interesul tau,cand ar trebui sa ma mai ocup si de mine. dar nu pot. nu ma lasi sa te las in pace. pentru ca ai grija dupa un timp sa imi demonstrezi ca revii la ce erai.

si stii ce e haios? ca mereu am incredere in tine. ca mereu cred ca voi reusi sa te fac sa ajungi cineva. nu vreau sa te oblig,nici sa te fortez. iti vreau un bine. vreau sa te vad acolo sus fara sa ai surpriza mai tarziu ca vei avea doar un zbor icarian. ca vei cade mai jos decat erai odinioara.

vrei sa iti spun si ce esti acum?

o fac. nu iti va placea. nehotarare,nervi,indoieli,nesiguranta,apatie,lipsa de chef,vointa. si astea sunt necesare. ai nevoie de opusul acestor cuvinte. si stii,acum ma simt vinovata ca iti spun toate astea. pentru ca stiu ca poate o sa te gandesti la ele si o sa realizezi,nu acum,ci sigur mai tarziu,ca am dreptate. si stiu foarte bine cat urasti sa imi dai dreptate.

asculta’ma,dincolo de ce as putea insemna eu,vezi mai departe de cuvinte,ca te vreau pentru mine si vreau sa te vad acolo sus. si sa fim un singur eu sau un singur tu…

…(sufletului ce salasluieste in adancul meu)…


Pentru unii viata e usoara fara belele…

o ascult si imi dau seama ca asta e una din legile firii. uneori simti ca nu mai tine,uneori nimic nu’ti iese bine.

sunt momente in care simti ca pica cerul pe tine,sunt clipe in care ai vrea pur si simplu sa te duci o mie de ani,sa uiti de tot si sa lasi totul balta,sa pleci undeva unde nu trebuie sa te mai ascunzi,unde nimeni nu te mai judeca,nu te mai sicaneaza si sa iti faci tu singur un rost,fara sa mai depinzi de altcineva…

e un chin sa vezi cand altii au tot ce isi doresc si viata lor e lipsita de probleme. dar nu te lasa batut,trebuie doar sa te detasezi,sa fii mai egoist,sa fii numai pentru tine pentru ca sunt putini aia care intr’adevar iti vor binele,pentru ca…

…uneori,viata asta e ca o tarfa…


♦ Din nou…

in urma cu o luna incepea un nou capitol in viata mea. urma sa las trecutul in trecut,urma sa las deoparte tot sirul lung de suferinta,toate palmele pe care mi le daduse viata,toate jignirile pe care fusesem nevoita sa le suport,urma sa scap de ce ma urmarea de mult timp – de toata teama pe care o aveam de rau. alesesem sa plec cu ea,sa uitam impreuna si sa ne construim un viitor doar al nostru,doar noi doua si doar clipele noastre impreuna.

ei ne primisera,ne acceptasera si se bucurau pentru decizia noastra,pentru pasul asta. pentru ca in sfarsit avusesem taria sa incheiem orice socoteala cu trecutul,sa’l stergem cu buretele si sa incepem ceva nou,O VIATA NOUA!

a fost bine acolo. a fost superb. parea un vis,dar credeam cu toata taria ca este realitate…

eram libera sa imi vad de viata mea,eram libera sa fac aproape tot ce’mi doream. atunci ma sprijineau toti,erau toti de partea mea si totul era roz. imi revenisem,ma pusesem pe picioare,sanatatea mea isi reluase cursul normal,zambeam,radeam,ma simteam bine,linistita,multumita,satisfacuta,de ce nu? satisfacuta ca obtinusem tot ce imi dorisem vreodata. o relatie,o familie,sprijin,afectiune,sprijin.

si dintr’o data,usor usor,chiar daca a fost mult prea repede,s’a rupt. cateva telefoane si o intalnire,niste acte si cateva promisiuni au schimbat totul in mai putin de o zi.

am facut tot posibilul sa o intorc,am incercat din toate puterile mele de copil care vrea sa faca numai bine sa nu pierd ce reusisem atat de greu sa obtin. i’am ascultat pe ei,am cantarit ce mi se spunea dintr’o parte si din alta, am judecat si am pus in balanta. chiar si in sinea mea,stiam ca trebuie sa fac pe dracu in 4 sa o tin acolo,sa nu o las sa plece de unde venise…

si am facut…am luptat cu mori de vant,am stricat o relatie frumoasa de sange,doar din iubire si din dorinta de a fi bine. am incercat sa o conving ca nu e chiar atat de drept expusa. ca sa fiu si mai mult chinuita si haituita ca un caine,am fost gonita. am fost asemuita cu acea persoana,mi s’a spus ca nu sunt crezuta,mi s’a aratat ca nu am fost ascultata,nu mai spun ca mi’as fi dorit macar atunci sa fiu inteleasa. nu,astea nu s’au intamplat. nici pe departe.

dintr’o parte gonire,din alta parte incercarea de a ma cumpara. nu asa se rezolva ceva. am spus ca daca ei au decis ca e mai bine ca noi sa plecam,inseamna ca poate dumnezeu imi da inca o lectie. nu imi convine si nu imi va conveni niciodata,pentru ca eu sunt genul ala care iarta pe moment poate,dar nu va uita niciodata ce i s’a intamplat. si bun,si rau.

doar El imi mai e aproape,doar El stie cat am suferit,cat am tras,cat am incercat. ma acuza toti,rand pe rand,ca nu am fost suficient de convingatoare sau ca am gresit cand am facut ce am facut. nu,nici nu am gresit,nici nu m’am dat pe dupa deget. am spus ca nu imi convine,am dat argumente,poate spuse mai frumos sau poate mai urat. am facut totul ca sa nu fiu nevoita sa ma intorc aici,asta a fost motivul…

dar chiar si asa,chiar si cand am facut tot posibilul,si ei stiu asta in subconstientul lor,toti stiu asta,continua sa ma acuze. de ce? pentru ca sunt singura care mai sufera,sunt singura care se mai framanta si nu poate dormi din cauza grijilor,din cauza frustrarilor. da,sunt aici acum,dar nu inseamna ca mi’am schimbat modul de a gandi. da,sunt aici,dar asta nu inseamna ca as vrea sa renunt la ce mai am. nu,nu voi renunta la singurul lucru care mi’a ramas. singurul lucru care m’a ajutat sa meg mai departe pana acum si vreau sa ma ajute si in continuare.

nu insist degeaba. nu lupt atat de mult orbeste. lupt pentru ceva. pentru ceva in care cred cu toata taria mea. nu pentru ca e datoria mea,ci pentru ca asta simt si pentru ca vreau sa demonstrez ca pot face in asa fel incat macar noua sa ne fie bine. teama nu isi are locul atunci cand iubesti nebuneste asa cum o fac eu,asa cum o face el. vreau sa demonstrez ca ma tin de promisiunile pe care le’am facut,doar ca am nevoie de macar putina intelegere. a se pune in locul meu e extrem de greu,si stiu asta. dar o gandire rece va scoate la iveala faptul ca daca o relatie se desfasoara cu stiinta,daca asta e situatia,va fi mai bine.

in momentul asta e singurul lucru care ma mai indeamna sa am o rugaminte,sa explic ceva,sa fiu inteleasa si sa nu fiu acuzata ca am picat pe o panta gresita. pentru ca asta e inca un obstacol pe care ca un suflet,trebuie sa incercam sa’l trecem. vreau sa fac tot posibilul sa mai salvez ce a mai ramas. sa nu distrug si eu ceea ce deja au distrus altii.

nu pot ascunde ce simt acum,si pentru ca nu am cui spune totul de’a fir a par,asa cum este – unora nu ma pot descarca,pe altii nu ii intereseaza problemele mele,cativa dintre ei ma acuza si acum,iar ceilalti nici macar nu vor sa ma asculte,sa’mi vorbeasc – stau si vorbesc singura cu un monitor,scriu ceva ce poate nimeni nu o sa citeasca,pentru ca nu e nimeni care sa ma asculte si sa ma inteleaga si sa ma ajute.

am ramas singura si nu mai sunt la fel. nu ma atinge cu nimic faptul ca ei ma privesc si ii doare ca nu stiu ce mi se intampla,ca nu stiu ce am eu pe suflet,dar nici nu le voi spune. le va lua mult sa descopere. ce ma doare este ca mai sunt cativa care au crezut in mine,si’au pus toate sperantele in mine,iar eu nereusind,sunt acum tinta unor razbunari,unor cuvinte foarte dure,unei legaturi ce fara ajutor se va rupe.

vreau macar aici sa nu fiu acuzata ca n’am incercat totul,ca nu am dat dovada de bunavointa,ca am ascuns. vreau sa fie totul clar,pentru ca doar asa vom avea noi liniste. pentru ca doar asa nu ne vom mai ascunde si vom putea sa ne bucuram in continuare de noi,de tot ce am strans in catva timp…

o fac pentru ca vreau sa stau linistita,pentru ca destul teama mea l’a afectat si pe el. destul acel „trebuie” ne amara sufletele cand sarutul de despartire era defapt suspin. destul acel „nu pot,nu ma lasa” era refuzul de fiecare data. nu vreau sa mai existe asa ceva,nu vreau sa mai am piedici,nu vreau sa mai fiu pusa in situatia de pana acum pentru ca si pe el il afecteaza,si poate mai mult decat realizez eu. stiu ca se teme,stiu ca nu crede,pentru ca nici eu nu sunt suta la suta convinsa,dar vreau sa imi arat ca am incercat totul,ca am facut tot posibilul.

daca nici atunci nu va fi asa,daca chiar si atunci voi avea vreo piedica,voi pleca. voi pleca singura,voi uita de tot si ma voi transforma intr’un monstru. inca nu sunt,pentru ca inima mea e prea incalzita de afectiune,si nu pot. ma tine cineva strans si ma tin promisiunile pe care vreau sa le respect acum,mai mult ca niciodata.

sprijinul si cuvantul sunt singurele lucruri de care am nevoie si fara de care nu pot continua…