Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Vers pierdut

♦ Viata prin ochii unei leoaice ♦

Stau intinsa si soarele imi incalzeste lenes, blana….ochii, pe jumatate inchisi, cern imagini, recompun lumini, deseneaza umbre….oamenii nu sunt decat niste siluete care se perinda in jurul meu, unii cu teama, altii mestecandu-si curiozitatea odata cu chestia aia nesuferita pe care o numesc chewing gum, si improscandu-ma cu flash-urile aparatelor de fotografiat….

Oamenii…cateodata imi aduc aminte ca ii urasc…m-au rapit savanei, spatiilor nesfarsite si tremurului ierbii….mi-au luat bucuria vanatorii si clocotul sangelui in perioada de rut…atunci, muschii incep sa toarca mai aspru, si ghearele se ivesc, curioase, din portocaliul blanii…

Ma intreb cum ar fi daca as insfaca de exemplu, unul din ei…ar putea fi ingrijitorul care imi lasa hrana, de fiecare data de la distanta, atat de incordat incat ii pot adulmeca frica prin pori….

Cred ca ar fi o joaca de copil…parca aud oasele troznind sub coltii mei ascutiti, si simt mirosul sangelui, care ma imbata inainte….

Insa….niciodata nu am atacat decat atunci cand imi era foame, sau vroiam sa aduc hrana pentru ai mei….imi visez mereu puii, le aud scancetele, si uneori imi apare in fata coama LUI, REGELE MEU… si ii aud ragetul…

Am amortit….ma ridic deodata, savurand infiorarea tigresei din cusca de alaturi….

E batrana..era deja aici cand m-au adus. Batrana si invinsa. Blana i-a naparlit si pe alocuri, are portiuni mari unde se vede pielea, de un vanat uscat….probabil ca nici coltii nu o mai ajuta, mai mult molfaie hrana….nici macar halcile de carne cruda nu o mai pot face sa lupte…sa spere ca intr-o zi gratiile astea blestemate vor disparea, sau, ca printr-o minune, cei ce ne chinuie vor ajunge in locul nostru , iar noi ne vom intoarce ACOLO….

Treizeci de pasi…atat masoara cusca mea. Treizeci de ganduri, de vise de libertate, nari lacome care
se arcuiesc spre treizeci de zari….

Ajung la capatul drumului intr-un timp mai scurt decat cel care mi-ar fi fost necesar inainte pentru a sfasia si a ma imbata cu prima muscatura…inainte…inapoi….inainte…inapoi…

E deja seara, mi-e foame…..si nu sunt decat un leu, intr-o cusca.


La radio se anunta ploi…

I:
La radio se-anunta ploi,
Furtuna e in ochii mei
Vreau sa dau timpul inapoi
Eram copii si ne iubeam
Mi-aduc aminte cand in brate ne tineam
In sufletul meu era soare, ma incalzeam langa tine

Si astazi iubesc o amintire.

Refren:
De-as putea cumva intoarce timpul
Sa-ti mai vad doar o data chipul
Dulce ar fi durerea
De-as putea sa dau timpul inapoi
Nu mai stiu de e zi sau noapte
Parca o viata intreaga ne desparte

De-as putea sa dau timpul inapoi.

II:
Zambesc sau plang, nici nu mai stiu
In inima e frig si totul pare asa pustiu
As vrea sa dau timpul inapoi
Sa simt iubirea ce ne-a legat pe amandoi.
Era soare, ma incalzeam langa tine
Si astazi iubesc o amintire.

Refren:..

III:
Fiecare secunda e-un chin
Si la fel zilele ce vin
Tot ce-mi doresc e sa fim amandoi
(As vrea) As vrea sa dau timpul inapoï

Refren(x2):..


*Ma opresc si contemplez

Orasul e mai rece acum, cred ca e satul de noi
E timpul sa ne miscam, incep sa ma dezmortesc
Imima mea va fi oriunde, dar nu aici
Vei reusi singur , numarand anii
Maini sigure , tineti volanul…
Si fiecare licarire ma omoara
E timpul sa fac o ultima incercare ..pentru viata ce o traiesc

Inceraca sa se intoarca , toate simturile imping
Sa dau la o parte greutatile , nu credeam ca pot…
Picioare sigure, nu ma lasati acum
O sa fug pana tu nu vei mai putea merge
Dar ceva mi-a atras interesul
Si m-am asezat…

Ma opresc si contemplez
Cred ca ma misc dar nu merg nicaieri
Stiu ca oricine se sperie
Dar am devenit ce nu pot fi…
Opreste-te si contempleaza
Incepi sa te intrebi de ce esti aici si nu acolo
Si ai face orice sa primesti ce meriti
Dar ce meriti nu e chiar ce ai nevoie

Oh,nu ai nevoie de ceea ce nu vrei…

Ma opresc si contemplez
Cred ca ma misc dar nu merg nicaieri
Stiu ca oricine se sperie
Dar am devenit ce nu pot fi,
Oh, vezi ce vad si eu…


*Suferintele tanarului Werther

cand a publicat „suferintele tanarului werther”,in 1774,goethe avea 25 de ani. romanul acesta epistolar i’a adus dintr’o data celebritate,si pentru multi goethe avea sa ramana «autorul lui werther»… au existat o epidemie werther,o febra werther,o moda werther,conform careia tinerii domni apareau,ca in descrierea din carte,in frac albastru si vesta galbena. au existat sinucideri werther,celebrari ale amintirii lui werther la mormantului modelului sau real,predici werther impotriva scandaloasei opere,caricaturi werther,iar toate acestea nu numai timp de un an,ci de decenii, in germania,anglia,franta,olanda,scandinavia; goethe insusi a remarcat ca pana si chinezul i’a zugravit pe lotte si werther pe portelan.

ce bine imi pare ca am plecat! ce e si inima omului,iubite prietene! sa te parasesc pe tine,care imi esti atat de drag,de care eram nedespartit,si sa’mi para bine! stiu ca ai sa ma ierti. n’au fost oare toate celelalte legaturi ale mele parca anume alese de soarta ca sa nelinisteasca o inima ca a mea? biata leonore! si totusi eram nevinovat! ce puteam sa fac daca, in timp ce farmecul ciudat al surorii ei imi daruia clipe placute,in sarmana ei inima se nastea o pasiune?! si totusi,sunt pe de’a’ntregul nevinovat? nu i’am hranit eu sensibilitatea? nu m’am desfatat eu insumi cu manifestarile tat de sincere ale aceste firi, care de’atatea ori ne’au facut sa radem,desi nu era nimic de ras in ele?! n’am…o , ce fiinta e si omul ca se poate plande de el insusi! vreau acum,iubite prietene,iti fagaduiesc,vreau sa ma indrept,nu vreau sa mai rumeg putinul rau pe care destinul ni’l harazeste,asa cum am facut pana acum; vreau sa ma bucur de clipa de fata,si tot ce e trecut sa ramana trecut. desigur,tu ai dreptate , prietene; durerile oamenilor ar fi mai mici daca ei – dumnezeu stie de ce sunt facuti astfel! – nu s’ar ocupa cu un atat de mare zel al inchipuirii de amintirea relelor trecute si ar indura un prezent neindurator.

[…]

incolo,ma simt foarte bine aici; singuratatea e pentru sufletul meu un balsam delicios in tinutul acesta paradiziac si anotimpul tineretii incalzeste din belsug inima mea,ades infiorata de frig. fiecare copac,fiecare tufis e un manunchi de flori,si’ai vrea sa te prefaci intr’un carabus ca sa inoti in marea de miresme si sa’ti poti gasi intr’ansa hrana.

[…]

peste tot sufletul meu s’a asternut o minunata seninatate,asemenea dulcei dimineti de primavara pe care o gust din toata inima. sunt atat de fericit,dragul meu,atat de cufundat in sentimentul unei existente pasnice,incat arta mea sufera din pricina aceasta.n’as putea acum sa desenez nici macar o singura linie si totusi n’am fost niciodata un pictor mai mare decat in aceste clipe. cand valea clocoteste’n jurul meu si soarele inaltat pe cer se odihneste deasupra nepatrunsei intunecimi a padurii mele,lasand numai cateva raze sa se strecoare in sanctuarul launtric,iar eu stau culcat in iarba inalta,langa paraul ce se rostogoleste,si privesc de’aproape,pe pamant,o multime de buruieni mici si felurite; cand simt langa inima mea cum,printre firele de iarba,foieste o intreaga lume marunta,formele nenumarate si nelamurite ale vietatilor si musculitelor  de tot felul si simt totodata prezenta celui atotputernic,care ne’a creat dupa chipul sau,suflul celui atoateiubitor care,plutind in vesnica desfatare,ne poarta si ne sprijina pe toti; cand apoi se intuneca in preajma ochilor mei,si lumea din jur si cerul se odihnesc in sufletul meu asemenea chipului unei iubite; atunci ma simt cuprins de dor si cuget : o, daca ai putea sa exprimi din nou acestea toate,daca ai putea sa insufli hartiei ceea ce traieste atat de plin si de fierbinte in tine,asa incat sa devina oglinda sufletului tau,asa cum sufletul tau e oglinda dumnezeului  cel fara de sfarsit!… prietene…dar nu mai pot continua,maretia acestor privelisti ma copleseste…

am adunat cu sarguinta toate cele aflate cu privire la povestea bietului werther,si acum le astern aici,stiind ca imi veti multumi pentru asta. nu puteti sa refuzati spiritului si caracterului sau admiratia si dragostea vostra,iar destinului sau,lacrimile voastre.

iar tu suflet bun,care simti acelasi indemn ca si el,culege mangaiere din suferintele lui si fa’ti din aceasta carte un prieten,daca soarta sau propia’ti vina te impiedica sa gasesti altul.


Timpul

La usa ta iar am batut,
Erai plecat,nu te-am vazut
Pe banca in parc ma opresc
Sperand doar sa te-ntalnesc,
Din amintiri traiesc,
Iar tu,nu te intorci oricum.

Vreau sa-mi dai ce mi-ai promis mai demult,
Tu erai totul in viata mea dar te-am pierdut.
Esti strainul ce-mi furi mereu,
Zilele,noptile,si mi-e greu,
Mi-e dor sa-mi spui ca ma iubesti
Ca dintr-un vis as vrea sa ma trezesti.

Cu tine-n gand pana tarziu,
Cand ma trezesc totu-i pustiu.
Stiu ca si eu am gresit
De-atatea ori te-am mintit
Lasa-mi o sansa sa-ti spun ce simt
Cand tu nu esti aici.