Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Posts tagged “durere

♦ Vei reusi ?! ♦

atunci cand nu stii sa decizi intre suflet si ratiune,e greu. cand vrei sa faci un lucru si apoi multe iti impiedica reusita,e crunt. creierul o ia razna,mintea ti se incetoseaza,totul isi pierde claritatea,vezi rosu in fata ochilor,si… rezultatele sunt catastrofale.

toate povestile frumoase incep cu ” A fost odata … ” pana si intamplarile reale preiau ceva din acest SF nebun,ireal. lucruri se intampla,istorisiri decurg,apar zambete,apar sentimente,fericire,multumire,iubire… ah,ce frumos…

parca iti invie sufletul la viata. parca te simti the one and only. fluturasii isi fac loc agitati in stomacul tau,cunosti persoane,vorbesti,iti spui opinia,incerci,esuezi,te ridici,iar incerci si … MINUNE!! castigi! obtii ce ti-ai dorit cel mai mult de la viata. iti dai seama ca lucrurile intra pe fagasul normal,ca a rasarit si soarele pe strada ta,ca in sfarsit,iti primesti rasplata.

STOP!

nu e chiar cum crezi. fericirea nu tine decat 3 zile. asa zic batranii.

dar tu vrei sa demonstrezi ca va tine chiar mai mult de 300 de zile. si te chinui,iti faci ordine in ganduri,incerci sa faci alegerile potrivite,sa iti iasa totul dupa suflet,sa radiezi si sa iti tii aproape visele. si chiar reusesti. si te bucuri,pentru ca vezi ca va tine,te entuziasmezi pe cat de mult poti,atat de mult ca simti ca iti sare inima din piept. si parca incepi sa iti revii. parca esti tu din nou.

NU!

viata iar te da peste cap. si suferi,si iti curg lacrimi in cascade,si simti ca viata nu are rost,te demoralizezi,cazi,vrei sa fugi,sa pleci,sa te detasezi,si iti doresti din tot sufletul sa fi fost altfel,sa se fi intors roata pentru tine,nu impotriva ta.

UITE CA SE POATE!

iti mai da o sansa. mai dai o sansa. poate e ultima. dar vrei sa fie bine. vrei ca macar de data asta sa reusesti. lupti si iubesti,esti sincer si vorbesti,asculti,sfatuiesti,oferi un sprijin,pentru ca stii cat de frumos va fi. de data asta,iti faci cele mai mari sperante,vrei sa iti pui toate iluziile in acelasi cufar mic de lemn,aceleasi iluzii,sa fie alaturi de iluziile lui. vrei sa fie bine,iti impui,te schimbi,pentru ca si lucrurile s-au schimbat intre timp. sunteti alti oameni,mai maturi,suficient de inradacinati incat sa realizati ca nu mai sunteti copii. parca acum totul depinde de voi.

SI…

si ai vrea sa continue asa la nesfarsit. ai vrea sa fie o poveste de viata,o lectie,un drum ce va servi de exemplu de viata pentru restul.

depinde doar de tine,de voi…de toti..

ca aceeasi poveste inceputa cu ” A fost odata… ” sa se incheie cu „Si au fost fericiti…pana la adanci batraneti…

sa merite suferinta,chinul,iubirea,placerea,bucuria,sa aiba toate o recompensa.. sa nu se ajunga la ” A fost candva,acum s-a terminat...”

Anunțuri

Erau atât de mici,ȋncât…

Astăzi de dimineaţă, când am tras sertarul din mijloc de la birou, să-mi caut ochelarii, am văzut că trăiesc ȋn el niste omuleţi. Intre tocul pentru ochelari şi plicul cu fotografii se afla o tânără pereche, mică, dar drăguţă. El, mare cât jumătate din palma mea, zâmbitor, cu ochii luminoşi ; ea, cât degetul meu inelar, zveltă şi aurie. Părul strâns la spate, semănând cu talasul, ȋi atingea umerii. Se uitau unul la altul, iar când am deschis sertarul, cu aceeaşi mişcare speriată, şi-au intors capetele spre mine, siliţi astfel să privească drept in sus. Fată de ei, eram cât Dumnezeu de mare şi greu. Am zâmbit, iar zâmbetul meu era pentru ei ca schimbarea vremii pentru cer. De altfel, nu păreau ȋnspăimântaţi. Luându-se de mână, s-au apropiat câtiva centimetri de pieptul meu, ȋmbrăcat ȋntr-un pulover albastru de lână, de care se sprijinea sertarul tras. Sub tălpile lor, a foşnit un săptămânal ilustrat cu care era aşternut sertarul. M-am aplecat, simţind că fiecare mişcare a mea poate să fie pentru ei ca un cutremur de pământ. Nu le puteam vedea expreşia ochilor, fiindcă erau prea mici, asemenea unor bobiţe intunecate. Mi-au explicat fără teamă că au necazuri. Mama ei nu este de acord cu căsătoria lor. Parcă-mi cereau ajutor.

Eram dupa micul-dejun, ȋntr-o dispoziţie excelentă. In sertarul meu se ascundeau lumi ȋntregi, sentimente, probleme. Pentru că numai intâmplarea făcuse să-i văd mai intâi pe ei doi. S-a arătat că au familii mai apropiate şi mai depărtate, că locuiesc ȋn casuţe micuţe, aflate de asemenea ȋn sertarul meu, că acolo este chiar o străduţă ȋngustă şi poate şi altceva. In orice caz, sertarul meu era intotdeauna plin de dorinţe, iubire şi adversităţi, lucru pe care l-am descoperit cu uimire. Işi aveau problemele lor, iar relaţia existentă ȋntre vieţile lor şi mâinile mele, glasul meu, fiinţa mea mi-a produs o plăcere ciudată, necunoscută pană atunci.

Deoarece am devenit pe neaşteptate o forţă nelimitată care, tam-nisam, luând cunoştinţă de trăirile lor, putea să le influenţeze. Erau atât de mici, ȋncât, la drept vorbind, pentru mine ei nu insemnau nimic, eu insă puteam fi totul pentru ei.

Repet, mă aflam intr-o dispoziţie bună şi m-am ocupat indată de rugăminţile lor. Am promis să vorbesc cu mama micuţei blonde. Mă bucuram dinainte ce mare autoritate voi fi pentru ea. Uitându-mă mai bine ȋn sertar, am vazut acolo şi linia orizontului a cărei existenţă in această cutie de lemn nici măcar n-o bănuiam. M-am aratat bun şi prietenos, ziua de august se anunţa senină. Am glumit cu ei, am râs, ba m-am dus şi la oglindă să-mi văd ochii verzi-cenuşii, necuviincioşi şi mari in comparaţie cu eleganţa bobiţelor omuleţilor. In sfarşit, dându-le de inţeles in mod delicat că trebuie să ies, am plecat ȋn oraş.

La cafenea, m-am intâlnit cu cineva care socotea că trebuie să-şi faca iluzii ȋn ceea ce mă priveşte. Cerul se innorase ȋntre timp şi a ȋnceput să plouă. După aceea, când m-am intors acasă, a incetat, dar pe strada rău pavată se adunaseră băltoace. In trecere, un autocamion ȋmprăştia noroiul moale. M-am lipit de zid, dar degeaba, fiindcă pantalonii mei noi de culoare deschisă, la care ţineam foarte mult, au fost murdăriţi de stropii de noroi.

Acasă, am deschis sertarul, căutând periile. L-am gasit acolo pe tânărul pe care ȋl cunoscusem, ȋmi făcea semne cu mâna. Zâmbind cu timiditate, mi-a explicat că acum este timpul tocmai potrivit să ȋi ajut, că …

I-am măturat pe toţi cu o singură miscare de mână.

stii… am citit povestioara asta.. am vrut sa o impartasesc si cu tine,sa iti dai seama cat inseamna micile bucurii.. micile suflete ce depind de tine..

asta inseamna sa iti pese de aia mai mici ca tine.. sa nu ii maturi cu o singura miscare..


♦ Viata prin ochii unei leoaice ♦

Stau intinsa si soarele imi incalzeste lenes, blana….ochii, pe jumatate inchisi, cern imagini, recompun lumini, deseneaza umbre….oamenii nu sunt decat niste siluete care se perinda in jurul meu, unii cu teama, altii mestecandu-si curiozitatea odata cu chestia aia nesuferita pe care o numesc chewing gum, si improscandu-ma cu flash-urile aparatelor de fotografiat….

Oamenii…cateodata imi aduc aminte ca ii urasc…m-au rapit savanei, spatiilor nesfarsite si tremurului ierbii….mi-au luat bucuria vanatorii si clocotul sangelui in perioada de rut…atunci, muschii incep sa toarca mai aspru, si ghearele se ivesc, curioase, din portocaliul blanii…

Ma intreb cum ar fi daca as insfaca de exemplu, unul din ei…ar putea fi ingrijitorul care imi lasa hrana, de fiecare data de la distanta, atat de incordat incat ii pot adulmeca frica prin pori….

Cred ca ar fi o joaca de copil…parca aud oasele troznind sub coltii mei ascutiti, si simt mirosul sangelui, care ma imbata inainte….

Insa….niciodata nu am atacat decat atunci cand imi era foame, sau vroiam sa aduc hrana pentru ai mei….imi visez mereu puii, le aud scancetele, si uneori imi apare in fata coama LUI, REGELE MEU… si ii aud ragetul…

Am amortit….ma ridic deodata, savurand infiorarea tigresei din cusca de alaturi….

E batrana..era deja aici cand m-au adus. Batrana si invinsa. Blana i-a naparlit si pe alocuri, are portiuni mari unde se vede pielea, de un vanat uscat….probabil ca nici coltii nu o mai ajuta, mai mult molfaie hrana….nici macar halcile de carne cruda nu o mai pot face sa lupte…sa spere ca intr-o zi gratiile astea blestemate vor disparea, sau, ca printr-o minune, cei ce ne chinuie vor ajunge in locul nostru , iar noi ne vom intoarce ACOLO….

Treizeci de pasi…atat masoara cusca mea. Treizeci de ganduri, de vise de libertate, nari lacome care
se arcuiesc spre treizeci de zari….

Ajung la capatul drumului intr-un timp mai scurt decat cel care mi-ar fi fost necesar inainte pentru a sfasia si a ma imbata cu prima muscatura…inainte…inapoi….inainte…inapoi…

E deja seara, mi-e foame…..si nu sunt decat un leu, intr-o cusca.


♦ Inca un obstacol,inca o suferinta,inca o demoralizare. Ce sa mai fac?

ma aflu printre straini. am din ce in ce mai des simtamantul asta,ma simt din ce in ce mai singura,datorita lor. oare de ce?

pentru ca ei nu considera o placere sa vorbeasca cu mine si toti se rastesc si ma trateaza ca pe o persoana lipsita de importanta,sau doar o umbra?

dumnezeu stie. toti ma ignora. in fine,n’o sa stau eu sa plang ca unu sau altu se face ca ploua. nu o sa’mi distruga starea de spirit.

cu toate ca… nici nu mai stiu ce sa mai zic…dar stii? de cele mai multe ori,dupa ce trec prin cateva momente absolut superbe,imediat dupa au loc chestii care nu fac decat sa ma traga in jos. el nu stie decat sa ma certe,sa imi scoata ochii,sa ma faca sa ma simt un purice in fata lui,cum a facut atatia ani de zile,ea tace ca si cum ar avea un leucoplast la gura,ca si cum vocea i’ar fi muta,iar ei,aceia ce se numeau candva amici(nici macar prieteni nu mai pot spune ca am) nu fac decat sa se indeparteze…pe zi ce trece…

oare chiar e vina mea? oare chiar cer prea mult?
nu stiu…a trecut mult prea mult timp de cand am incetat sa mai traiesc asa cum vreau. chiar daca fac cam tot ce vreau. dar totusi…nu ma simt6 deloc multumita de mine…sanatatea imi joaca feste,durerile de cap nu ma mai lasa sa traiesc…cateodata mi’as dori doar sa cad intr’un somn adanc,iar cineva sa rezolve totul pentru mine.

dar din pacate nu e posibil. trebuie sa am puterea aia sa ma trezesc iar,cum am facut’o de atatea mii de ori,am nevoie de sprijin,dar tare mi’e ca din nou,va trebui sa ma ridic singura…

tu? ma vei ajuta? imi vei fi alaturi?


Maturitate si copilarie,egoism si daruire,asemanari si deosebiri.

inspirata fiind de un post al Thaisiei,mi’am adus aminte de cateva greseli pe care le’am facut,de niste lucruri pe care as fi vrut sa le spun cuiva,de niste lucruri pe care mi le doream si la care nu mai ajungeam.

si acum sunt de parere ca am momente in care reactionez ca un copil,cand plang degeaba si mai ales in fata unor oameni carora poate nu le pasa. asta e cea mai mare greseala,ca foarte greu ma stapanesc cand am un motiv pentru care,efectiv,cade cerul pe mine. sunt clipe in care imi inghit cuvintele,doar ca sa nu ii fac pe cei de langa mine sa sufere,ca mai apoi tot eu sa sufar,tot eu sa am incertitudini,tot eu sa fiu cea care varsa lacrimi fara sa o vada nimeni. stati linistiti,nu sunt emo :)). am o fire mai sensibila,e adevarat. mi s’a si spus ca sunt prea fraiera ca pun la suflet,ca sunt prea dependenta de cel de langa mine. dar de ce nu as fi,cand alaturi de acel cineva am avut parte de momente mult prea frumoase ca sa le uit?

atunci cand ceva incepe sa mearga prost,as face orice sa revina la ce’a fost si grabesc lucrurile in loc sa las timpul sa isi faca datoria,in loc sa las lucrurile pur si simplu sa curga,ca toate sa isi revina de la sine. ce e cel mai curios e ca niciodata nu va mai fi la fel. cred ca de asta m’am convins de nenumarate ori.

ideea e ca asa de mult mi’as dori in momentul asta sa fie toate asa cum imi doresc eu. dar na,niciodata nu e cum vrei tu,ci cum vrea Al de Sus 😀

sunt multe lucruri pe care as vrea eu sa le schimb dar din pacate,este imposibil ca eu sa le fac pe toate. am incercat eu sa ma schimb,sa fac anumite diferente si sa ma comport ca atare. nu,nu e ipocrizie cum ar sugera unii si altii,e vorba de comportamentul pe care il merita fiecare in parte.

prietenii…aici am gresit iar. pe unii i’am indepartat,fara sa vreau. pe altii i’am uitat,iar ceilalti m’au uitat. poate ca doar aia care raman sunt cei care n’au niciun interes fata de tine. sau poate au,fara sa iti dai tu seama.

relatiile? aici chiar e greu. trec printr’o perioada foarte ciudata,nu stiu ce mi se intampla,dar de fiecare data mi’as dori si mai mult,si mai mult,dar astfel incat si el sa se simta bine,sa ii faca placere sa imi fie,sa ii fiu alaturi. sa nu fiu nevoita sa il supar,sau sa nu ii dau ocazia sa imi reproseze mai tarziu. adica,intotdeauna,ce am cautat a fost comunicare si afectiune. nu neaparat iubire. sentimentul asta poate disparea la fel de usor cum apare si cred ca toata lumea e de acord cu mine aici. ce vreau sa spun e ca urasc sa fiu tratata cu raceala din partea cuiva doar pentru ca altii s’au bagat,au influentat sau mai stiu eu ce. eram gata sa pun stop,dar m’am gandit mai bine. mi’am dat seama ca daca fac asta acum sigur imi va parea rau,pentru ca simt ce simt. voiam in primul rand sa imi dau mie o sansa. si am incredere ca nu o sa regret. dar asta depinde si de el.

intotdeauna am crezut ca prietenii,distractia si a „face tot ce vreau” ar insemna fericirea. eh,uite ca nu e asa deloc. cand una merge bine,se gasesc intotdeauna altele care sa se strice. si cand te vezi in postura asta iti vine sa te iei la palme. la modul cel mai sincer :))

vorbesc cu mine insami,in speranta ca poate ma trezesc la realitate,ca poate reusesc sa mai pun si altfel problema astfel incat sa nu mai imi fie frica sa spun exact ce vreau,atunci cand vreau,fara teama ca as putea sa ranesc pe cineva. si de asemenea,sa realizez ca pot foarte usor sa opresc ceva atunci cand nu mai doresc sau nu imi mai face placere sa fac acel lucru.

dar acum revenind la latura infantila. in teorie toti suntem buni,dar in practica fiecare din noi da gres. sunteti de acord cu mine? degeaba imi dau singura sfaturi daca nu sunt in stare sa le respect.pentru ca in viata trebuie sa fii si matur si copil,si egoist si daruitor,si la fel cu cineva dar si diferit de acel cineva,ca sa poti sa mergi mereu mai departe cu capul sus,sa poti sa traiesti momentul,nu sa te intorci in trecut sau sa iti faci planuri de viitor,pentru ca …

… mereu se vor gasi lucruri care se vor opri la jumatatea drumului,si parti din trecut ii vor provoca la nesfarsit dureri celui ranit…


♦ Din nou…

in urma cu o luna incepea un nou capitol in viata mea. urma sa las trecutul in trecut,urma sa las deoparte tot sirul lung de suferinta,toate palmele pe care mi le daduse viata,toate jignirile pe care fusesem nevoita sa le suport,urma sa scap de ce ma urmarea de mult timp – de toata teama pe care o aveam de rau. alesesem sa plec cu ea,sa uitam impreuna si sa ne construim un viitor doar al nostru,doar noi doua si doar clipele noastre impreuna.

ei ne primisera,ne acceptasera si se bucurau pentru decizia noastra,pentru pasul asta. pentru ca in sfarsit avusesem taria sa incheiem orice socoteala cu trecutul,sa’l stergem cu buretele si sa incepem ceva nou,O VIATA NOUA!

a fost bine acolo. a fost superb. parea un vis,dar credeam cu toata taria ca este realitate…

eram libera sa imi vad de viata mea,eram libera sa fac aproape tot ce’mi doream. atunci ma sprijineau toti,erau toti de partea mea si totul era roz. imi revenisem,ma pusesem pe picioare,sanatatea mea isi reluase cursul normal,zambeam,radeam,ma simteam bine,linistita,multumita,satisfacuta,de ce nu? satisfacuta ca obtinusem tot ce imi dorisem vreodata. o relatie,o familie,sprijin,afectiune,sprijin.

si dintr’o data,usor usor,chiar daca a fost mult prea repede,s’a rupt. cateva telefoane si o intalnire,niste acte si cateva promisiuni au schimbat totul in mai putin de o zi.

am facut tot posibilul sa o intorc,am incercat din toate puterile mele de copil care vrea sa faca numai bine sa nu pierd ce reusisem atat de greu sa obtin. i’am ascultat pe ei,am cantarit ce mi se spunea dintr’o parte si din alta, am judecat si am pus in balanta. chiar si in sinea mea,stiam ca trebuie sa fac pe dracu in 4 sa o tin acolo,sa nu o las sa plece de unde venise…

si am facut…am luptat cu mori de vant,am stricat o relatie frumoasa de sange,doar din iubire si din dorinta de a fi bine. am incercat sa o conving ca nu e chiar atat de drept expusa. ca sa fiu si mai mult chinuita si haituita ca un caine,am fost gonita. am fost asemuita cu acea persoana,mi s’a spus ca nu sunt crezuta,mi s’a aratat ca nu am fost ascultata,nu mai spun ca mi’as fi dorit macar atunci sa fiu inteleasa. nu,astea nu s’au intamplat. nici pe departe.

dintr’o parte gonire,din alta parte incercarea de a ma cumpara. nu asa se rezolva ceva. am spus ca daca ei au decis ca e mai bine ca noi sa plecam,inseamna ca poate dumnezeu imi da inca o lectie. nu imi convine si nu imi va conveni niciodata,pentru ca eu sunt genul ala care iarta pe moment poate,dar nu va uita niciodata ce i s’a intamplat. si bun,si rau.

doar El imi mai e aproape,doar El stie cat am suferit,cat am tras,cat am incercat. ma acuza toti,rand pe rand,ca nu am fost suficient de convingatoare sau ca am gresit cand am facut ce am facut. nu,nici nu am gresit,nici nu m’am dat pe dupa deget. am spus ca nu imi convine,am dat argumente,poate spuse mai frumos sau poate mai urat. am facut totul ca sa nu fiu nevoita sa ma intorc aici,asta a fost motivul…

dar chiar si asa,chiar si cand am facut tot posibilul,si ei stiu asta in subconstientul lor,toti stiu asta,continua sa ma acuze. de ce? pentru ca sunt singura care mai sufera,sunt singura care se mai framanta si nu poate dormi din cauza grijilor,din cauza frustrarilor. da,sunt aici acum,dar nu inseamna ca mi’am schimbat modul de a gandi. da,sunt aici,dar asta nu inseamna ca as vrea sa renunt la ce mai am. nu,nu voi renunta la singurul lucru care mi’a ramas. singurul lucru care m’a ajutat sa meg mai departe pana acum si vreau sa ma ajute si in continuare.

nu insist degeaba. nu lupt atat de mult orbeste. lupt pentru ceva. pentru ceva in care cred cu toata taria mea. nu pentru ca e datoria mea,ci pentru ca asta simt si pentru ca vreau sa demonstrez ca pot face in asa fel incat macar noua sa ne fie bine. teama nu isi are locul atunci cand iubesti nebuneste asa cum o fac eu,asa cum o face el. vreau sa demonstrez ca ma tin de promisiunile pe care le’am facut,doar ca am nevoie de macar putina intelegere. a se pune in locul meu e extrem de greu,si stiu asta. dar o gandire rece va scoate la iveala faptul ca daca o relatie se desfasoara cu stiinta,daca asta e situatia,va fi mai bine.

in momentul asta e singurul lucru care ma mai indeamna sa am o rugaminte,sa explic ceva,sa fiu inteleasa si sa nu fiu acuzata ca am picat pe o panta gresita. pentru ca asta e inca un obstacol pe care ca un suflet,trebuie sa incercam sa’l trecem. vreau sa fac tot posibilul sa mai salvez ce a mai ramas. sa nu distrug si eu ceea ce deja au distrus altii.

nu pot ascunde ce simt acum,si pentru ca nu am cui spune totul de’a fir a par,asa cum este – unora nu ma pot descarca,pe altii nu ii intereseaza problemele mele,cativa dintre ei ma acuza si acum,iar ceilalti nici macar nu vor sa ma asculte,sa’mi vorbeasc – stau si vorbesc singura cu un monitor,scriu ceva ce poate nimeni nu o sa citeasca,pentru ca nu e nimeni care sa ma asculte si sa ma inteleaga si sa ma ajute.

am ramas singura si nu mai sunt la fel. nu ma atinge cu nimic faptul ca ei ma privesc si ii doare ca nu stiu ce mi se intampla,ca nu stiu ce am eu pe suflet,dar nici nu le voi spune. le va lua mult sa descopere. ce ma doare este ca mai sunt cativa care au crezut in mine,si’au pus toate sperantele in mine,iar eu nereusind,sunt acum tinta unor razbunari,unor cuvinte foarte dure,unei legaturi ce fara ajutor se va rupe.

vreau macar aici sa nu fiu acuzata ca n’am incercat totul,ca nu am dat dovada de bunavointa,ca am ascuns. vreau sa fie totul clar,pentru ca doar asa vom avea noi liniste. pentru ca doar asa nu ne vom mai ascunde si vom putea sa ne bucuram in continuare de noi,de tot ce am strans in catva timp…

o fac pentru ca vreau sa stau linistita,pentru ca destul teama mea l’a afectat si pe el. destul acel „trebuie” ne amara sufletele cand sarutul de despartire era defapt suspin. destul acel „nu pot,nu ma lasa” era refuzul de fiecare data. nu vreau sa mai existe asa ceva,nu vreau sa mai am piedici,nu vreau sa mai fiu pusa in situatia de pana acum pentru ca si pe el il afecteaza,si poate mai mult decat realizez eu. stiu ca se teme,stiu ca nu crede,pentru ca nici eu nu sunt suta la suta convinsa,dar vreau sa imi arat ca am incercat totul,ca am facut tot posibilul.

daca nici atunci nu va fi asa,daca chiar si atunci voi avea vreo piedica,voi pleca. voi pleca singura,voi uita de tot si ma voi transforma intr’un monstru. inca nu sunt,pentru ca inima mea e prea incalzita de afectiune,si nu pot. ma tine cineva strans si ma tin promisiunile pe care vreau sa le respect acum,mai mult ca niciodata.

sprijinul si cuvantul sunt singurele lucruri de care am nevoie si fara de care nu pot continua…


Metamorfoza

niste cuvinte in vant,niste dorinte neimplinite,certuri si discutii aprinse,pareri de rau si tipete,regrete si ce doare cel mai tare,sa ii vezi pe cei dragi cum unii se apropie,altii in timpul asta se departeaza de tine. ti se spune ca nu mai esti cum erai,ti se spune ca esti influentat,ca ai „fite de dorobanti”,si ca semeni cu persoana pe care o urasti cel mai mult.

cum sa nu te apuce toti nervii cand tu stii clar ca nu e asa,cum sa ramai calm cand auzi cuvinte care iti aduc aminte iar si iar de toate chestiile care in trecut te’au marcat,cum sa vrei mai mult cand „tu n’ai niciun drept”? cum sa indraznesti macar sa visezi la ceva ce iti fusese promis,dar niciodata indeplinit?

si uite asa trec zile,trec luni,ani intregi in care starea iti persista si te transforma intr’un om cu totul si cu totul diferit. te inraiesti,devii egoist si lumea iti reproseaza asta. dar deja nu iti mai pasa. sunt putini aia care intr’adevar merita sa le fii alaturi. sunt putini aia care ar face orice ca sa iti fie tie bine. si curios e ca nu parintii tai sunt aia,de cele mai multe ori.

si ti’ai fi doit sa nu fii niciodata pus in situatia asta. dar uite ca bazaconii de genul asta iti scot in cale idei,ocazii,persoane de care nici nu te’ai fi asteptat sa te lovesti.

si pana la urma,de ce sa mai te umpli de nervi,sa iti amarasti tu zilele doar pentru ca nu ai ce ti’ai dorit? de ce sa dai unuia si altuia satisfactie prin „durerea/suferinta” ta? ca sa aibe ei de ce sa se bucure? ca au reusit sa iti mai faca inca un rau?

nu e cazul. fii tu asa cum stii ca esti,fii tu asa cum vrei sa fii si cu cine vrei sa fii,fii tu ala cu doua fete,pune’ti tu masca ipocriziei pe chip si lasa lumea,lasa comentariile,lasa tot.

sa „ti se rupa” de tot si de toate,ca pana la urma doar datorita tie ai ajuns ce esti si ai obtinut ce ai!


♦ Momente si momente …

de ce intotdeauna cele mai frumoase momente posibile tin cel mai putin?

de ce trebuie sa te uiti la ceas sa vezi ca mai ai doar 20 de minute si ochii sa ti se umple de lacrimi doar pentru motivul ca nu ai vrea sa mai pleci,ca il tii strans de mana si regreti ca s’a terminat?

de ce te uiti din 20 in 20 de minute la ceas si vezi cum ti se scurge timpul ca nisipul dintr’o clepsidra,si te uiti cu o privire plina de parere de rau la tot ce a fost? de ce ti se citeste pe chip regretul si spui totul din priviri,fara sa scoti macar un sunet?

si pleci sa te linistesti,renunti la inca un minut pana acasa,doar sa te plimbi,sa auzi greierasii din toiul noptii,sa privesti noaptea si zgomotul ala de seara,dar stii ca lipseste ceva. „tu”. am spus’o amandoi in acelasi timp. am rostit’o amandoi,fara macar sa ne fi uitat unul la altul.

inca 5 minute. te rog. inca un pic. nu mai imi trebuie inca o tigare,desi stiu ca nu voi mai putea fuma. nu mai vreau inca o melodie,desi stiu ca maine poate ii voi duce dorul. nici macar o gura de suc nu mai vreau,desi ma usuc de sete. vreau doar inca 5 minute. inca 5 minute in care sa stau ghemuita la pieptul tau,sa iti simt parfumul si sa vad cum imi citesti toate gandurile doar privindu’ma.

si plec. te uiti la mine cum ma indepartez usor,cum imi port pasii agale spre chin. imi spui „capul sus”. nu pot sa il tin drept. nu pot sa ma prefac ca nu imi pasa. pur si simplu  nu pot si nici nu vreau. imi spui ca eu te’am facut sa fii asa si imi multumesti pentru ceea ce sunt. ma crezi ca am lacrimi in ochi? vezi asta. iar eu iti spun ca nu imi vine sa plang. dar te mint. asa e. fiecare despartire o simt ca un spin in inima. pentru ca te las. pentru ca sunt fortata sa o fac.

si ajung aici. si ma apuc sa scriu ceva ce se voia a fi o bucurie,un sentiment de bine,o declaratie. numeste’o cum vrei tu.

dar aud : „ma deranjeaza ca ma minti”. „iti bati joc de mine,ma prostesti pe fata”. ce mai pot sa spun cand eu stiu ca am zis adevarul,ca nu as putea sa mint,mai ales in situatia asta… si iarasi imi stric sufletul,si iarasi imi aduc aminte toate vorbele spuse si iarasi si iarasi si iarasi…

nu mai zic nimic,nu mai fac nimic,visez cu ochii deschisi si ma inchid in mine si tac. alta solutie nu am.

macar raman cu momentele alea superbe. cu bucurie ca au fost. cu regret ca intotdeauna se termina mult prea repede…


Trist!

Termeni de Căutare

cerul albastru
fara tine
apus de soare in doi
imi este greu si dor
ingeri
jurnalul unei indragostite
sweet kiss
pe plaja indragostiti
ma izolez
ingerii pazitori
soare sangeriu
timpul
infinit albastru
lovers
pasarea phoenix
photos with lovers
contemplez
mi-e dor de noi
adio dragoste
am pierdut-o
adio iubire
sweet kissing
intre doua lumi
lovers
mie dor de tine
vinovatul
lovers kiss
apus de soare love

cam asta scrie lumea pe google ca sa ajunga pe blogul meu. cam asta se intampla in genere celor care sufera. cam asta se vrea a se citi,a se scrie etc. fratilor,chiar devenim o tara de „emo”? chir numai sa ne plangem de mila stim?

pustoaice de 12-13 ani care sufera ca nu au pe nimeni langa ele,dar care se ofera pe tava ca ultimele…nu mai zic ce. fatuci de 15-16 ani care se sinucid ca le’au parasit iubitii si vad in asta un capat de lume,se dezbraca de caracter,isi fac poze asa zise „artistice”,isi pun streangul de gat pentru orice cocalar. cer scuze,dar cam asta e adevarul. peste tot pe net vezi fete care aparent sunt cuminti,dai de hi5’ul/facebook’ul lor si te minunezi de ce gasesti acolo. comentarii cu tenta erotica,poze nud si cate si mai cate. pentru ce? iubitele mele,prin asta nu faceti decat sa va vindeti. zau asa. mai cautand pe site’uri,care intre timp au devenit de „specialitate”,vezi pitziponci si asa-zisii baieti de cartier care nu mai stiu cum sa se dea smecherasi,ca detin masina din tineretea „lui tata” si ca „ei fac bani,nu pierd vremea”. toti sunt niste aparente. daca stai sa ii iei la bani marunti,nu vezi nicio diferenta intre ei. si apoi,fetele se mai intreaba ce au facut sa pateasca ce patesc cand se incurca cu unii ca astia. fetelor,sincer va zic,va meritati soarta! ce satisfactie poate sa va aduca un smecheras de genul asta? nu zic ca iau apararea tocilarilor si baietilor alora care le rusine si de propria umbra,dar mai sunt si alte tipuri de oameni. nu va aruncati unde e apa mai adanca daca nu stiti sa inotati,ca s’ar foarte putea sa picati in capcana. aveti rabdare sa cunoasteti inainte sa luati vreo decizie,aveti rabdare si incercati sa spionati un pic. nu cat sa deveniti agasante,doar cat sa puteti avea incredere completa unul in celalalt. nu de alta,dar mai apoi va smuleti parul din cap,plangeti si suferiti,cititi tot felul de chestii care poate aduc cu ce  fost prin viata voastra si atunci chiar va veti lovi de pragul de jos,pentru ca nu l’ati vazut mai devreme pe cel de sus.

este un simplu sfat,o opinie pe care o prezint,avand in vedere cum au ajuns fetele din ziua de azi.

trist!

si mai trist e ca nu faceti nimic sa va fie mai bine!

cel mai trist:va complaceti in situatiile astea!


♦ Incearca sa incerci …

frate, totul pare atat de greu cand e vorba de propriul eu, incepi sa te minti ca nimeni nu intelege prin ce treci mereu si nu stii care e destinul, care e teama, din ce cauza nu poti tu sa’ti rezolvi singur problema. si pui punct, incerci sa o iei de la inceput ; te lasa inspiratia si probleme n’ai avut … pana acum totul parea foarte ok, aveai tu ingerasii tai da’ parca te’au lasat si ei. da’ nu e trip ca cica tu esti optimist si zambesti la toata lumea sa nu vada ca esti trist, sa nu te vada ca te plangi, un fel de autosugestie cand cu optimismul nu te ajungi, cand cu „lasa ca o sa fie bine” nu mai tine, cand si jumatatea ta a plecat departe de tine …

si apoi cauti nod in papura la fiecare prieten, la fiecare intamplare sau greseala. sincer … nu stiu ce ar putea sa fie dar mai ia o gura din potiunea magica, salvarea chipurile „pura”. singura, sigura, aproape de tine, nu pune intrebari, nu face amenintari, doar te mentine … dar cand iesi din trip si dimineata ai ochii sparti ti’ai fi dorit in loc de sticla sa incerci sa mai combati ; confuz te uiti in telefon : nici un bip, nici un mesaj, totul e monoton – cauti suport moral, dar pe cine sa mai suni, este ziua in care toti cei de afara sunt nebuni si nimeni nu intelege deci ce sa mai explici ca fiecare are probleme … n’are rost sa mai insisti, lasa balta, sufera de unul singur, incearca sa impui privirea ta de dur …

si poate nu ai inteles de ce vroiai sa pleci,  sau poate nu ai vrut sa pleci sperand ca o sa intelegi … stii si tu,trebuie sa incerci,incearca sa incerci sa incerci…