Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Posts tagged “frustrare

♦ Vei reusi ?! ♦

atunci cand nu stii sa decizi intre suflet si ratiune,e greu. cand vrei sa faci un lucru si apoi multe iti impiedica reusita,e crunt. creierul o ia razna,mintea ti se incetoseaza,totul isi pierde claritatea,vezi rosu in fata ochilor,si… rezultatele sunt catastrofale.

toate povestile frumoase incep cu ” A fost odata … ” pana si intamplarile reale preiau ceva din acest SF nebun,ireal. lucruri se intampla,istorisiri decurg,apar zambete,apar sentimente,fericire,multumire,iubire… ah,ce frumos…

parca iti invie sufletul la viata. parca te simti the one and only. fluturasii isi fac loc agitati in stomacul tau,cunosti persoane,vorbesti,iti spui opinia,incerci,esuezi,te ridici,iar incerci si … MINUNE!! castigi! obtii ce ti-ai dorit cel mai mult de la viata. iti dai seama ca lucrurile intra pe fagasul normal,ca a rasarit si soarele pe strada ta,ca in sfarsit,iti primesti rasplata.

STOP!

nu e chiar cum crezi. fericirea nu tine decat 3 zile. asa zic batranii.

dar tu vrei sa demonstrezi ca va tine chiar mai mult de 300 de zile. si te chinui,iti faci ordine in ganduri,incerci sa faci alegerile potrivite,sa iti iasa totul dupa suflet,sa radiezi si sa iti tii aproape visele. si chiar reusesti. si te bucuri,pentru ca vezi ca va tine,te entuziasmezi pe cat de mult poti,atat de mult ca simti ca iti sare inima din piept. si parca incepi sa iti revii. parca esti tu din nou.

NU!

viata iar te da peste cap. si suferi,si iti curg lacrimi in cascade,si simti ca viata nu are rost,te demoralizezi,cazi,vrei sa fugi,sa pleci,sa te detasezi,si iti doresti din tot sufletul sa fi fost altfel,sa se fi intors roata pentru tine,nu impotriva ta.

UITE CA SE POATE!

iti mai da o sansa. mai dai o sansa. poate e ultima. dar vrei sa fie bine. vrei ca macar de data asta sa reusesti. lupti si iubesti,esti sincer si vorbesti,asculti,sfatuiesti,oferi un sprijin,pentru ca stii cat de frumos va fi. de data asta,iti faci cele mai mari sperante,vrei sa iti pui toate iluziile in acelasi cufar mic de lemn,aceleasi iluzii,sa fie alaturi de iluziile lui. vrei sa fie bine,iti impui,te schimbi,pentru ca si lucrurile s-au schimbat intre timp. sunteti alti oameni,mai maturi,suficient de inradacinati incat sa realizati ca nu mai sunteti copii. parca acum totul depinde de voi.

SI…

si ai vrea sa continue asa la nesfarsit. ai vrea sa fie o poveste de viata,o lectie,un drum ce va servi de exemplu de viata pentru restul.

depinde doar de tine,de voi…de toti..

ca aceeasi poveste inceputa cu ” A fost odata… ” sa se incheie cu „Si au fost fericiti…pana la adanci batraneti…

sa merite suferinta,chinul,iubirea,placerea,bucuria,sa aiba toate o recompensa.. sa nu se ajunga la ” A fost candva,acum s-a terminat...”


♦ Viata prin ochii unei leoaice ♦

Stau intinsa si soarele imi incalzeste lenes, blana….ochii, pe jumatate inchisi, cern imagini, recompun lumini, deseneaza umbre….oamenii nu sunt decat niste siluete care se perinda in jurul meu, unii cu teama, altii mestecandu-si curiozitatea odata cu chestia aia nesuferita pe care o numesc chewing gum, si improscandu-ma cu flash-urile aparatelor de fotografiat….

Oamenii…cateodata imi aduc aminte ca ii urasc…m-au rapit savanei, spatiilor nesfarsite si tremurului ierbii….mi-au luat bucuria vanatorii si clocotul sangelui in perioada de rut…atunci, muschii incep sa toarca mai aspru, si ghearele se ivesc, curioase, din portocaliul blanii…

Ma intreb cum ar fi daca as insfaca de exemplu, unul din ei…ar putea fi ingrijitorul care imi lasa hrana, de fiecare data de la distanta, atat de incordat incat ii pot adulmeca frica prin pori….

Cred ca ar fi o joaca de copil…parca aud oasele troznind sub coltii mei ascutiti, si simt mirosul sangelui, care ma imbata inainte….

Insa….niciodata nu am atacat decat atunci cand imi era foame, sau vroiam sa aduc hrana pentru ai mei….imi visez mereu puii, le aud scancetele, si uneori imi apare in fata coama LUI, REGELE MEU… si ii aud ragetul…

Am amortit….ma ridic deodata, savurand infiorarea tigresei din cusca de alaturi….

E batrana..era deja aici cand m-au adus. Batrana si invinsa. Blana i-a naparlit si pe alocuri, are portiuni mari unde se vede pielea, de un vanat uscat….probabil ca nici coltii nu o mai ajuta, mai mult molfaie hrana….nici macar halcile de carne cruda nu o mai pot face sa lupte…sa spere ca intr-o zi gratiile astea blestemate vor disparea, sau, ca printr-o minune, cei ce ne chinuie vor ajunge in locul nostru , iar noi ne vom intoarce ACOLO….

Treizeci de pasi…atat masoara cusca mea. Treizeci de ganduri, de vise de libertate, nari lacome care
se arcuiesc spre treizeci de zari….

Ajung la capatul drumului intr-un timp mai scurt decat cel care mi-ar fi fost necesar inainte pentru a sfasia si a ma imbata cu prima muscatura…inainte…inapoi….inainte…inapoi…

E deja seara, mi-e foame…..si nu sunt decat un leu, intr-o cusca.


♦ Inca un obstacol,inca o suferinta,inca o demoralizare. Ce sa mai fac?

ma aflu printre straini. am din ce in ce mai des simtamantul asta,ma simt din ce in ce mai singura,datorita lor. oare de ce?

pentru ca ei nu considera o placere sa vorbeasca cu mine si toti se rastesc si ma trateaza ca pe o persoana lipsita de importanta,sau doar o umbra?

dumnezeu stie. toti ma ignora. in fine,n’o sa stau eu sa plang ca unu sau altu se face ca ploua. nu o sa’mi distruga starea de spirit.

cu toate ca… nici nu mai stiu ce sa mai zic…dar stii? de cele mai multe ori,dupa ce trec prin cateva momente absolut superbe,imediat dupa au loc chestii care nu fac decat sa ma traga in jos. el nu stie decat sa ma certe,sa imi scoata ochii,sa ma faca sa ma simt un purice in fata lui,cum a facut atatia ani de zile,ea tace ca si cum ar avea un leucoplast la gura,ca si cum vocea i’ar fi muta,iar ei,aceia ce se numeau candva amici(nici macar prieteni nu mai pot spune ca am) nu fac decat sa se indeparteze…pe zi ce trece…

oare chiar e vina mea? oare chiar cer prea mult?
nu stiu…a trecut mult prea mult timp de cand am incetat sa mai traiesc asa cum vreau. chiar daca fac cam tot ce vreau. dar totusi…nu ma simt6 deloc multumita de mine…sanatatea imi joaca feste,durerile de cap nu ma mai lasa sa traiesc…cateodata mi’as dori doar sa cad intr’un somn adanc,iar cineva sa rezolve totul pentru mine.

dar din pacate nu e posibil. trebuie sa am puterea aia sa ma trezesc iar,cum am facut’o de atatea mii de ori,am nevoie de sprijin,dar tare mi’e ca din nou,va trebui sa ma ridic singura…

tu? ma vei ajuta? imi vei fi alaturi?


♦ Din nou…

in urma cu o luna incepea un nou capitol in viata mea. urma sa las trecutul in trecut,urma sa las deoparte tot sirul lung de suferinta,toate palmele pe care mi le daduse viata,toate jignirile pe care fusesem nevoita sa le suport,urma sa scap de ce ma urmarea de mult timp – de toata teama pe care o aveam de rau. alesesem sa plec cu ea,sa uitam impreuna si sa ne construim un viitor doar al nostru,doar noi doua si doar clipele noastre impreuna.

ei ne primisera,ne acceptasera si se bucurau pentru decizia noastra,pentru pasul asta. pentru ca in sfarsit avusesem taria sa incheiem orice socoteala cu trecutul,sa’l stergem cu buretele si sa incepem ceva nou,O VIATA NOUA!

a fost bine acolo. a fost superb. parea un vis,dar credeam cu toata taria ca este realitate…

eram libera sa imi vad de viata mea,eram libera sa fac aproape tot ce’mi doream. atunci ma sprijineau toti,erau toti de partea mea si totul era roz. imi revenisem,ma pusesem pe picioare,sanatatea mea isi reluase cursul normal,zambeam,radeam,ma simteam bine,linistita,multumita,satisfacuta,de ce nu? satisfacuta ca obtinusem tot ce imi dorisem vreodata. o relatie,o familie,sprijin,afectiune,sprijin.

si dintr’o data,usor usor,chiar daca a fost mult prea repede,s’a rupt. cateva telefoane si o intalnire,niste acte si cateva promisiuni au schimbat totul in mai putin de o zi.

am facut tot posibilul sa o intorc,am incercat din toate puterile mele de copil care vrea sa faca numai bine sa nu pierd ce reusisem atat de greu sa obtin. i’am ascultat pe ei,am cantarit ce mi se spunea dintr’o parte si din alta, am judecat si am pus in balanta. chiar si in sinea mea,stiam ca trebuie sa fac pe dracu in 4 sa o tin acolo,sa nu o las sa plece de unde venise…

si am facut…am luptat cu mori de vant,am stricat o relatie frumoasa de sange,doar din iubire si din dorinta de a fi bine. am incercat sa o conving ca nu e chiar atat de drept expusa. ca sa fiu si mai mult chinuita si haituita ca un caine,am fost gonita. am fost asemuita cu acea persoana,mi s’a spus ca nu sunt crezuta,mi s’a aratat ca nu am fost ascultata,nu mai spun ca mi’as fi dorit macar atunci sa fiu inteleasa. nu,astea nu s’au intamplat. nici pe departe.

dintr’o parte gonire,din alta parte incercarea de a ma cumpara. nu asa se rezolva ceva. am spus ca daca ei au decis ca e mai bine ca noi sa plecam,inseamna ca poate dumnezeu imi da inca o lectie. nu imi convine si nu imi va conveni niciodata,pentru ca eu sunt genul ala care iarta pe moment poate,dar nu va uita niciodata ce i s’a intamplat. si bun,si rau.

doar El imi mai e aproape,doar El stie cat am suferit,cat am tras,cat am incercat. ma acuza toti,rand pe rand,ca nu am fost suficient de convingatoare sau ca am gresit cand am facut ce am facut. nu,nici nu am gresit,nici nu m’am dat pe dupa deget. am spus ca nu imi convine,am dat argumente,poate spuse mai frumos sau poate mai urat. am facut totul ca sa nu fiu nevoita sa ma intorc aici,asta a fost motivul…

dar chiar si asa,chiar si cand am facut tot posibilul,si ei stiu asta in subconstientul lor,toti stiu asta,continua sa ma acuze. de ce? pentru ca sunt singura care mai sufera,sunt singura care se mai framanta si nu poate dormi din cauza grijilor,din cauza frustrarilor. da,sunt aici acum,dar nu inseamna ca mi’am schimbat modul de a gandi. da,sunt aici,dar asta nu inseamna ca as vrea sa renunt la ce mai am. nu,nu voi renunta la singurul lucru care mi’a ramas. singurul lucru care m’a ajutat sa meg mai departe pana acum si vreau sa ma ajute si in continuare.

nu insist degeaba. nu lupt atat de mult orbeste. lupt pentru ceva. pentru ceva in care cred cu toata taria mea. nu pentru ca e datoria mea,ci pentru ca asta simt si pentru ca vreau sa demonstrez ca pot face in asa fel incat macar noua sa ne fie bine. teama nu isi are locul atunci cand iubesti nebuneste asa cum o fac eu,asa cum o face el. vreau sa demonstrez ca ma tin de promisiunile pe care le’am facut,doar ca am nevoie de macar putina intelegere. a se pune in locul meu e extrem de greu,si stiu asta. dar o gandire rece va scoate la iveala faptul ca daca o relatie se desfasoara cu stiinta,daca asta e situatia,va fi mai bine.

in momentul asta e singurul lucru care ma mai indeamna sa am o rugaminte,sa explic ceva,sa fiu inteleasa si sa nu fiu acuzata ca am picat pe o panta gresita. pentru ca asta e inca un obstacol pe care ca un suflet,trebuie sa incercam sa’l trecem. vreau sa fac tot posibilul sa mai salvez ce a mai ramas. sa nu distrug si eu ceea ce deja au distrus altii.

nu pot ascunde ce simt acum,si pentru ca nu am cui spune totul de’a fir a par,asa cum este – unora nu ma pot descarca,pe altii nu ii intereseaza problemele mele,cativa dintre ei ma acuza si acum,iar ceilalti nici macar nu vor sa ma asculte,sa’mi vorbeasc – stau si vorbesc singura cu un monitor,scriu ceva ce poate nimeni nu o sa citeasca,pentru ca nu e nimeni care sa ma asculte si sa ma inteleaga si sa ma ajute.

am ramas singura si nu mai sunt la fel. nu ma atinge cu nimic faptul ca ei ma privesc si ii doare ca nu stiu ce mi se intampla,ca nu stiu ce am eu pe suflet,dar nici nu le voi spune. le va lua mult sa descopere. ce ma doare este ca mai sunt cativa care au crezut in mine,si’au pus toate sperantele in mine,iar eu nereusind,sunt acum tinta unor razbunari,unor cuvinte foarte dure,unei legaturi ce fara ajutor se va rupe.

vreau macar aici sa nu fiu acuzata ca n’am incercat totul,ca nu am dat dovada de bunavointa,ca am ascuns. vreau sa fie totul clar,pentru ca doar asa vom avea noi liniste. pentru ca doar asa nu ne vom mai ascunde si vom putea sa ne bucuram in continuare de noi,de tot ce am strans in catva timp…

o fac pentru ca vreau sa stau linistita,pentru ca destul teama mea l’a afectat si pe el. destul acel „trebuie” ne amara sufletele cand sarutul de despartire era defapt suspin. destul acel „nu pot,nu ma lasa” era refuzul de fiecare data. nu vreau sa mai existe asa ceva,nu vreau sa mai am piedici,nu vreau sa mai fiu pusa in situatia de pana acum pentru ca si pe el il afecteaza,si poate mai mult decat realizez eu. stiu ca se teme,stiu ca nu crede,pentru ca nici eu nu sunt suta la suta convinsa,dar vreau sa imi arat ca am incercat totul,ca am facut tot posibilul.

daca nici atunci nu va fi asa,daca chiar si atunci voi avea vreo piedica,voi pleca. voi pleca singura,voi uita de tot si ma voi transforma intr’un monstru. inca nu sunt,pentru ca inima mea e prea incalzita de afectiune,si nu pot. ma tine cineva strans si ma tin promisiunile pe care vreau sa le respect acum,mai mult ca niciodata.

sprijinul si cuvantul sunt singurele lucruri de care am nevoie si fara de care nu pot continua…


Metamorfoza

niste cuvinte in vant,niste dorinte neimplinite,certuri si discutii aprinse,pareri de rau si tipete,regrete si ce doare cel mai tare,sa ii vezi pe cei dragi cum unii se apropie,altii in timpul asta se departeaza de tine. ti se spune ca nu mai esti cum erai,ti se spune ca esti influentat,ca ai „fite de dorobanti”,si ca semeni cu persoana pe care o urasti cel mai mult.

cum sa nu te apuce toti nervii cand tu stii clar ca nu e asa,cum sa ramai calm cand auzi cuvinte care iti aduc aminte iar si iar de toate chestiile care in trecut te’au marcat,cum sa vrei mai mult cand „tu n’ai niciun drept”? cum sa indraznesti macar sa visezi la ceva ce iti fusese promis,dar niciodata indeplinit?

si uite asa trec zile,trec luni,ani intregi in care starea iti persista si te transforma intr’un om cu totul si cu totul diferit. te inraiesti,devii egoist si lumea iti reproseaza asta. dar deja nu iti mai pasa. sunt putini aia care intr’adevar merita sa le fii alaturi. sunt putini aia care ar face orice ca sa iti fie tie bine. si curios e ca nu parintii tai sunt aia,de cele mai multe ori.

si ti’ai fi doit sa nu fii niciodata pus in situatia asta. dar uite ca bazaconii de genul asta iti scot in cale idei,ocazii,persoane de care nici nu te’ai fi asteptat sa te lovesti.

si pana la urma,de ce sa mai te umpli de nervi,sa iti amarasti tu zilele doar pentru ca nu ai ce ti’ai dorit? de ce sa dai unuia si altuia satisfactie prin „durerea/suferinta” ta? ca sa aibe ei de ce sa se bucure? ca au reusit sa iti mai faca inca un rau?

nu e cazul. fii tu asa cum stii ca esti,fii tu asa cum vrei sa fii si cu cine vrei sa fii,fii tu ala cu doua fete,pune’ti tu masca ipocriziei pe chip si lasa lumea,lasa comentariile,lasa tot.

sa „ti se rupa” de tot si de toate,ca pana la urma doar datorita tie ai ajuns ce esti si ai obtinut ce ai!


♦ Incearca sa incerci …

frate, totul pare atat de greu cand e vorba de propriul eu, incepi sa te minti ca nimeni nu intelege prin ce treci mereu si nu stii care e destinul, care e teama, din ce cauza nu poti tu sa’ti rezolvi singur problema. si pui punct, incerci sa o iei de la inceput ; te lasa inspiratia si probleme n’ai avut … pana acum totul parea foarte ok, aveai tu ingerasii tai da’ parca te’au lasat si ei. da’ nu e trip ca cica tu esti optimist si zambesti la toata lumea sa nu vada ca esti trist, sa nu te vada ca te plangi, un fel de autosugestie cand cu optimismul nu te ajungi, cand cu „lasa ca o sa fie bine” nu mai tine, cand si jumatatea ta a plecat departe de tine …

si apoi cauti nod in papura la fiecare prieten, la fiecare intamplare sau greseala. sincer … nu stiu ce ar putea sa fie dar mai ia o gura din potiunea magica, salvarea chipurile „pura”. singura, sigura, aproape de tine, nu pune intrebari, nu face amenintari, doar te mentine … dar cand iesi din trip si dimineata ai ochii sparti ti’ai fi dorit in loc de sticla sa incerci sa mai combati ; confuz te uiti in telefon : nici un bip, nici un mesaj, totul e monoton – cauti suport moral, dar pe cine sa mai suni, este ziua in care toti cei de afara sunt nebuni si nimeni nu intelege deci ce sa mai explici ca fiecare are probleme … n’are rost sa mai insisti, lasa balta, sufera de unul singur, incearca sa impui privirea ta de dur …

si poate nu ai inteles de ce vroiai sa pleci,  sau poate nu ai vrut sa pleci sperand ca o sa intelegi … stii si tu,trebuie sa incerci,incearca sa incerci sa incerci…


Marti. 13.

s’ar spune ca e ziua in care ai cel mai mult ghinion. dar ce faci atunci cand ghinionul te urmareste toata viata,cand tot ce faci ti se pare gresit,cand tot ce gandesti pare sa nu mai aiba logica,pare sa’si piarda tot sensul?

nu faci decat sa te inchizi in tine,sa injuri la greu ca nimic nu iti iese,te indepartezi de toata lumea,pana si de cei care iti erau prieteni. nici nu te mai intereseaza ce cred altii despre tine. pana la urma,ei iti conduc viata sau tu esti stapanul propriului tau destin?

personal,nu cred ca aia care pretind ca’ti sunt prieteni o fac pentru ca sunt devotati sau pentru ca ai fi o persoana importanta in viata lor. m’am convins de „n” ori ( am suferit tot de atatea ori ) ca un individ nu are niciodata prieteni,ci doar cunostinte.

nu ai pe cine sa suni in miez de noapte daca esti pe cale sa faci o greseala,nu ai la cine sa apelezi daca ai nevoie de o suma importanta de bani. toti sunt alaturi de tine pana in acel moment in care ajungi sa spui un singur cuvant iar ei se indeparteaza total de tine.

rare sunt persoanele care ar fi alaturi de tine toata viata. in ceea ce ma priveste,din cele cinci degete ale unei maini inca mai exista cateva libere,restul fiind cei pe care ii consider totusi prieteni in lumea asta dominata doar de interese.

~ pastreaza’ti prietenii,respecta’i la fel cum vrei si tu ca la randul lor sa te respecte ~

Friendship


Nedumerire

lumea asta e o minciuna,si pot sa o simt in fiecare zi. pana si adevarul se dovedeste a fi fals,si de aia ratacesc intr-o pagina goala de jurnal,nemaistiind ce sa spun,sa scriu,sa fac,sa ascult,sa vad.

pana la urma,experienta de viata nu te ajuta cu nimic,cand esti pus in fata faptului implinit,cand ramai fara o replica cu privire la evenimentul ce tocmai a trecut. stai si te gandesti ce sa faci,si stai asa ore intregi,te framanti,ai remuscari,pierzi nopti intregi nedormite,doar ca sa gasesti o solutie. si e de’a dreptul frustrant cand ea intarzie sa apara sau poate nu apare niciodata. iar pe de alta parte,iti aduci aminte de alte decizii luate in trecut,care nu ti’au adus satisfactia pe care ti-o doreai,si incepi sa te intrebi ce te’a facut la momentul respectiv sa faci,sa spui lucrul respectiv. vezi? pana si o fractiune de secunda iti poate schimba intreaga viata. si chestia asta a devenit din ce in ce mai generala.

adevarul e relativ,bineinteles.ca si timpul. cica s’ar spune ca timpul vindeca orice rani. pe bune? eu nu cred asta. timpul n’o sa ii aduca inapoi pe cei dragi,timpul n’o sa plateasca facturile ce lunar se intind pe o masa destinata pentru asa ceva,timpul n’o sa’ti faca cunostinta cu sufletul pereche.

mi s’a spus de mai multe ori ca desi sunt inca tanara,am capacitatea aia de a lua taurul de coarne. pai,uneori asa si e. ca,daca eu nu fac nimic sa’mi imbunatatesc macar traiul,nu zic intreaga viata,n’o sa faca nimeni asta pentru mine. si ca stiu ce sa spun in anumite situatii. si acum vin si va intreb : daca nu se gaseste unu’ mai cu mot sa va deschida macar un pic ochii,ramanem asa in bezna? (poate imi veti da dreptate,poate nu).

si revin la ideea mea. in viata trebuie sa mai avem si barbatia de a infrunta situatiile mai bune sau mai putin bune asa cum se cuvine,ca pe viitor sa nu ne facem mii si mii de procese de constiinta,ca vezi doamne,n-am rectionat cum trebuia.fratilor,d’aia e viata facuta,s’o traim,nu s’o plangem,sau s’o dormim,cum ziceau anumite personaje.

daca e s’o luam asa,ar insemna ca viata e doar durere si plansete si somn si mancare si televizor. bine,in mare parte,in romania cam asta se intampla. preferam sa ne uitam la televizor,sa vedem ce case si’au mai luat politicienii de pe la noi,sa vedem cum s’au mai distrat vip’urile mioritice,sa vedem cate miliarde are becali sau cum a fost vazuta elodia intr’un autobuz din viena. ca sa nu mai zic ca lumea e prostita de tot cu otv’ul asta.

si dup’aia ne plangem,ne intrebam ce face statul cu banii pe care suntem nevoiti sa’i platim lunar pe zeci de taxe,si totusi nu se vede nicio imbunatatire in tarisoara asta draga noua. pai cum doamne iarta’ma sa se vada,cand astia exact pe ignoranta noastra se bazeaza? ne manipuleaza cu televiziunea,ne dau emisiuni,asa zise de divertisment,filme de toata rusinea,si se mai intreaba strainii de ce romanasii nostri sunt asa cum sunt.

nu sunt eu aia care sa jigneasca,dar a ajuns efectiv sa ma oripileze tot ce ma inconjoara. am prins gustul banilor,suntem avizi de putere,sa avem cat mai mult,sa ocupam cele mai inalte pozitii/functii. dar,fratilor,va intreb si eu ceva acum : cu ce credeti ca plecam toti dupa lumea asta? cu averi,case,palate,stane si echipe de fotbal,respectiv conturi in nu stiu ce insule din pacific? va zic eu. NU. toti suntem datori sa parasim aceasta existenta,de’a dreptul superba,in 2 scanduri si 4 cuie.

stiu ca imi racesc gura de pomana,sincera sa fiu,nici nu stiu de ce o mai fac. dar poate ca macar o sa am un ecou.

si ca un final,ca deja cred ca v’am bagat in ceata : incercati sa nu mai dati atentie tuturor asa-ziselor emisiuni culturale,asa-ziselor programe de divertisment,si sa incercam sa ne traim si noi viata linistiti,ca pana la urma nu doar vip’urile si politicienii au dreptul la asta. ca vorba aia, „traim in romania si asta ne ocupa tot timpul”.


Non-titlu.

nu m’am gandit niciodata ca voi ajunge sa spun asta dar : inceteaza sa ma mai controlezi. nu este un atac la persoana cuiva,este un atac la constiinta mea. de fiecare data cand incerc sa scriu ceva fara sa mi se intample nu am inspiratie,dar fiecare eveniment trist ma face sa scot la iveala o alta latura a mea,dincolo de scorpia care incerc sa par. ma molesesc,dau frau liber lacrimilor si trairilor,doar pentru a ma descarca aici,pentru a’mi expune sufletul ca o carte deschisa,ca o sticla clara si transparenta,pentru ca voi,dragii mei,sa ma vedeti in realitate,asa cum sunt eu,un anonim,fara sa stiti ca defapt este vorba chiar despre mine. stiu,o sa va para bizar,dar asta sunt eu. cum cineva a spus,durere si fericire in aceeasi persoana. pentru ca viata este plina de suisuri si coborasuri. pentru ca am momente in care as vrea sa ma descarc si nu am in fata cui,fac abuz de puterea mea de a scrie,umpland mii si mii de pagini de durere si suferinta. nu pozez in victima,pur si simplu relatez fapte. fapte care pe mine ma dor. fapte care nu ma lasa sa alerg libera,fapte care nu ma lasa sa imi iau propriile decizii. sau poate ca doar este fructul imaginatiei mele si a gandurilor altor persoane transpuse asupra mea. si pana la urma ce rol are aceasta lume in evolutia mea? nimeni nu imi traieste viata,eu sunt cea  care trebuie sa hotarasca ce va face. dar cum puteti sa pretindeti sa fac ce e corect pentru voi,cand eu nu am nicio satisfactie facand un anumit lucru? evident,voi nu aveti cum sa intelegeti asta. doar cineva care a trecut prin asa ceva stie poate recunoaste asta. dar nu ma plang. pana la urma,poate ca mi’am facut’o doar cu mana mea,poate nu. cui ii place bine,cui nu iar bine. chiar nu ma mai intereseaza. acum sunt doar eu,imi iau cheile si plec pe un drum nocturn,imi pun muzica ce stiu ca ma va linisti si voi uita de toti cei care la un moment dat mi’au gresit cu ceva. nu vreau sa urasc,pentru ca in felul asta ajung sa ma urasc si sa ma neg pe mine ca persoana. va las pe voi linistiti,ca sa pot fi si eu linistita. nu am nevoie de compasiune,nici macar de intelegere. sunt acele persoane care au grija sa imi faca ziua mai buna,sunt acele suflete,putine de altfel,care cred in mine si care cred ca voi face ce trebuie. iar daca voi dezamagi vreodata pe cineva,singura dezamagita voi fi chiar eu,pentru ca nu mi’am implinit adevaratul vis. dar pentru mine,voi face intr’adevar asta,voi fi cu adevarat implinita,iar voi veti fi martorii uimiti ai fericirii mele!


Mea culpa

pe malul marii…intr-o dimineata tarzie…un soare sters…valurile ce se izbeau puternic de stanci…

era ea…singura pe plaja rece…nisipul de gheata ii mangaia picioarele…

se simte vinovata ca l-a lasat sa plece…in fond nu era vina ei…era vina a ce se intamplase…si nu isi ascundea tristetea a tot ce a fost candva,acum izbindu-se de inima ei,exact ca valurile reci ce se spargeau de stancile dure,inghetate…

si o durea ce vedea…simtea raceala din soarele sters ce mai mult ii congela chipul decat sa il incalzeasca…simtea frigul unui sezon incheiat…simtea abandonul acelei plaje ce candva incripta in sufletul ei amintiri de neuitat…si nici respiratia ei nu mai este aceeasi pentru ca este respiratia ei si nu mai este a lor…

si cu toate astea,de ce a fost gresit sa spuna adevarul? cand tot ce a dorit sa faca a fost sa spuna ce gandea? si se intreba daca a gresit,daca a iubi din toata inima este defapt o crima?…

dar se simtea in sfarsit impacata,in sfarsit stia ca facuse ce trebuia,si era pregatita sa strige in toate cele patru zari ca este vinovata ca a iubit din toata inima…