Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Posts tagged “imbratisare

♥ Undeva,acolo,doar tu si eu… ♥

poate fi mai dulce decat atat?

se poate sa am parte de mai mult de atat?

stii,in seara asta m’ai uimit cu adevarat. te cunosteam,dar parca acum vad din ce in ce mai multe in tine. nu,nu te speria,nu e inca una din declaratiile mele siropoase de dragoste.

am o stare de bine,stii,tu mi’ai oferit’o… mi’ai zis atat de dulce sa nu pun bot si mi’ai zambit atat de calduros incat nici nu as avea cum sa ma supar pe tine,crede’ma! ma uitam in ochisorii tai si parca iti sorbeam cuvintele unul cate unul si ma jur ca nu stiu ce ma apucase. de parca niciodata nu te’am vazut cum te’am vazut acum. si brusc,am realizat inca odata cat de multe descopar zi de zi la tine.

si asta ma uimeste din ce in ce mai mult. serios! imi aduceam aminte,parca un sir de amintiri mi se perindau prin capsor si parca imi zambea sufletul. acum chiar imi pare rau ca m’am suparat de atatea ori pe tine,si daca aveam si daca nu aveam dreptate. imi pare rau ca am tipat la tine cand nu trebuia si ca te’am scos din minti de atatea ori. stiu ca ma intelegi si ca intotdeauna privesti si din punctul meu de vedere,si asta e una din calitatile pe care le ai. din alea multe. si le stii,ca ti le’am repetat de atatea si atatea ori.

stii,parca as mieuna si as toarce de fericire acum. sau mai degraba te’as cuprinde cu bratele si te’as purica si te’as scarpina asa cum bine stiu ca iti place,si ca din cauza asta ma numesti maimutica tailandeza..

off,stii,cateodata asa te’as strange la pieptul meu fara sa iti mai dau drumul,doar pentru ca stii cum sa ma faci sa ma simt ca si cum nu as vrea sa iti mai dau drumul,ca si cum te’as impacheta ca pe un biletel de amor si te’as purta cu mine oriunde m’as duce..

vezi? de asta nu pot sa te fac sa suferi,de asta nu fac nimic din ce altele ar face doar ca sa’si demonstreze ca sunt tari sau smechere sau mai stiu eu ce..

pentru ca undeva,acolo suntem doar tu si eu…

Anunțuri

Revederea

aseara a fost una din cele mai agitate,obositoare nopti,dar a fost de departe cea mai placuta de pana acum.

la o distanta considerabila de cei cu care am plecat,am reusit sa evadez din colivia in care sunt nevoita sa mai stau inca 5-6 zile si am iesit sa ma plimb pe malul marii. un total de o ora si jumatate am facut in asa fel incat sa nu fiu deranjata de absolut nimic,am vrut sa fiu singura,doar eu si gandurile mele,nisipul rece si marea inca la o temperatura acceptabila. voiam sa mai vad inca odata luna cum iese grandioasa din mare,de portocaliul ala inconfundabil,cum se inalta pe cer si lumineaza intinderea de apa ca si cum ar inveli’o in staniol. o vazusem acum ceva vreme,defapt o vedeam in fiecare an,dar anul asta am vrut sa o observ in toata splendoarea ei,am vrut sa simt ce era in jurul meu,nu imi doream sa privesc cu ochii,ci cu sufletul.

intr’adevar,m’a calmat foarte mult,am reusit oarecum sa imi pun ordine in ganduri,am avut ceva timp sa ma gandesc foarte bine la deciziile pe care le’am facut si le voi face pe viitor.

stii,sa vad marea,la starea pe care o aveam atunci,sa ascult sunetul valurilor si sa simt amestecul ala de nisip si apa imi dadea un sentiment destul de bizar. era foarte intuneric,dar asta nu ma facea sa imi fie teama in vreun fel. simteam ca eram protejata de niste forte nevazute,aveam o siguranta pe care rareori o am. tigarile ardeau cu neincetare,dar nu erau nicidecum tigari de furie,sau de tristete,poate cel mult de dor. dar fumul lor preluau forma unei dorinte ce candva tu si eu ne’am pus’o. fumul ala parca te inchipuia pe tine tinandu’ma de mana,stand amandoi pe plaja,imbratisati strans,privind cu aceeasi ochi intinderea aia imensa de apa.

mi’as fi dorit sa fii aici,mi’as fi dorit sa pot sa te simt langa mine,sa te aud,sa te vad. nu stiu de ce,dar am impresia ca departarea asta ma va apropia si mai mult de tine. poate e doar o iluzie ce mi’am creat’o pe parcurs,dar ce am simtit aseara gandindu’ma la tine poate confirma asta cu o siguranta de suta la suta.

da,iti simt lipsa si nimeni si nimic nu poate schimba asta.

singurul lucru pe care il mai pot adauga e ca revederea noastra cu siguranta va fi altfel…


Ploaia care va cadea pacatele toate mi le va spala!

te privesc si vad in ochii tai ceea ce poate imi doream sa vad de atata timp,inca de cand visam la un fat-frumos calare pe un cal alb.

vad in privirea ta afectiunea ce mi’o porti,vad senzatia ce o ai atunci cand imi atingi buzele,iti simt caldura si iti aud respiratia.

cine ar fi crezut ca acum as putea sa stau langa tine cu atata seninatate,si in acelasi timp sa am zambetul pe buze,sa nu am nicio grija si sa nu imi pese de ce s’a intamplat sau s’ar putea intampla.

„ploaia care va cadea pacatele toate mi le va spala…”

asta e melodia care ne insoteste intr’o dimineata calduroasa,ne tine pe amandoi in brate,ne astupa urechile,dandu’ne frau liber simturilor.

mai mult nu as avea ce sa mai spun,mai multe nu as avea de adaugat. de ce?

pentru ca fericita,pot striga ca AM TOT!


♦ Cu cuvintele mele…

stau singura cu gandurile mele si abia acum realizez cat de fericita pot fi. chiar si cu atatea obstacole in cale,inca imi regasesc miezul ala de speranta sa mai pot zambi. inca mai am copilaria aia in mine,sa ma ascund de o picatura de ploaie ce se scurge de pe frunze,inca mai am puterea sa ofer liniste celor din jurul meu si sa ii fac sa se simta bine in prezenta mea,chiar daca eu poate nu ma simt ok. cred ca abia acum realizez ca,dupa mult timp,imi mai gasesc forta sa pot sa spun „uite,chiar am realizat ceva azi”,dincolo de toate esecurile de pana acum sau nervii pe care involuntar ii acumulez cu fiecare ora ce trece. pana la urma si asta e normal,nu ar mai fi firesc sa nu am nicio grija,sau sa stau relaxata,ca si cum nimic nu ar urma sa se intample sau nimic nu s’ar fi intamplat. e ceva’ul ala care te mai trezeste un pic din visare si iti dai si tu seama ca traiesti. astazi,nu stiu ce a fost cu mine,dar am simtit ca treptat ma eliberez de toata energia aia negativa ce pusese stapanire pe mine,inca de cand m’am trezit. ieri a fost groaznic,imi venea sa plang din orice nimic,chiar si graiul mi se schimbase. un prieten mi’a spus ca mi s’a ingrosat vocea,ca sunt ingrijorata de ceva. isi daduse seama ca e ceva in neregula cu mine. m’am uitat la el surprinsa,penru ca nici eu nu stiam ce aveam. intr’adevar,el imi observase starea nasoala in care eram si a facut tot posibilul sa imi revin. l’am apreciat si continui sa’l apreciez pentru asta. si astazi,nu stiu,a fost ceva aparte. poate si timpul ala petrecut cu persoana potrivita,si mai ales faptul ca aveam cu cine vorbi si ca puteam sa fiu eu,fara sa ma prefac si sa imi spun ofurile exact asa cum erau ele. fara sa ma tin de povesti sau sa incerc sa par ce nu sunt. ma uitam ca vorbeam atat de detasat si atat de calm,nici nu mai imi dadeam seama ca,cu cateva ore inainte,eram un pachet de nervi. vezi tu,chiar si iesitul asta in natura,faptul ca nu mai stau inchisa in casa,si ca sunt libera,macar 3-4 ore si ca nu mai sta nimeni sa imi urmareasca fiecare miscare imi da un sentiment de bine. si una peste alta,parca e altfel cand vezi ca aproape toate intra pe fagasul ala pe care ti’l doreai de mult. chiar si faptul ca ai cu cine sta de vorba,ca ai acolo pe cineva sa’ti fie aproape cand ai nevoie,si ca te intelege,iti simte fiecare stare,pentru ca si el,la randu’i a trecut prin ele,conteaza foarte mult. in sfarsit,pot spune ca simt o oarecare imbunatatire,dincolo de stress’ul zilnic,provocat de anumite persoane. am ajuns deja sa le ignor,pentru ca mi’am dat seama ca nu are sens. sa urasc pentru asta? nu,mi’as face si mai mult rau. prefer sa iau ce e bun din orice,pentru ca doar asa ma simt ok,si ma simt libera, multumita,implinita. simteam nevoia sa imi astern gandurile pe hartie,nu imi imaginam ca voi scrie atat,ca voi spune atatea,dar atunci cand te apasa ceva,sau cand vrei sa marturisesti ceva,o faci pur si simplu. nu stai sa te gandesti de doua ori…


♦Acel cineva special

a mai trecut o zi…

s’au mai dus inca o mie de clipe in care pur si simplu gandurile mi’au luat’o razna…

nu credeam ca voi trai clipa in care sa aflu de moartea cuiva pe care nici macar nu il cunosc,sa vad persoane din jurul meu plangand cu lacrimi de foc… e drept,as fi un monstru fara sentimente sa nu ii inteleg pe aceia ce isi pierd odraslele pe care candva le tineau in brate si le priveau cum fiecare bataie a inimii se propaga pana in adancul sufletelor de parinti…

dar nici asta nu e motivul pentru care scriu. nu este nici macar de departe inceputul ce mi’l doream pentru aceasta… s’o numesc „confesiune”…

ma incearca tot soiul de sentimente,simt ca de fiecare data piedici se interpun intre mine si universul pe care mi’l doresc… nu imi doresc luna si stelele de pe cer,nici macar o farama de praf de stele… ce vreau eu cred ca orice om cu capul pe umeri si’ar dori. liniste,prieteni de incredere,calm in cadrul caminului s.a.m.d.

astazi eram ca un strop de ploaie,asemenea picaturilor cazute cu cateva ore in urma pe asfaltul incins. simteam cum tot ce ma inconjura ma infierbanta,ma agita ca si cum ar fi fost prima stare de acest gen si nu as fi avut puterea sa ma lupt cu ea.

am renuntat de mult sa mai lupt contra morilor de vant,am renuntat sa mai par altceva decat ce sunt,am renuntat sa mai port o masca in fata celor care mi’au demonstrat ca imi pot fi prieteni. cei ce mi’au multumit cand le’am dat un sfat,cand le’am atins mana cu caldura si le’am spus ca avea sa se termine cu bine. nu voi uita niciodata zambetul si imbratisarea aceea calda,venite dinauntrul sufletului ; niciodata vorbele bune care mi s’au spus nu le voi arunca pe certuri de moment.

e adevarat,adesea,defapt de fiecare data,un cuvant spus la nervi strica o relatie de ani lungi. nu ma refer neaparat la iubire,ci pur si simplu la o prietenie ( indiferent de grad de rudenie,indiferent de varsta,de sex ).

mi’am facut din a scrie o metoda de refulare,mi’am ales sa imi raspund singura la intrebari,atunci cand simt ca innebunesc,ca am clipe cand am senzatia ca in orice moment as putea claca.

dar uite ca mai apar si suflete asemanatoare mie,mai apar si astfel de persoane care sunt acolo pentru a iti spune o vorba buna,si nu neaparat pentru a’ti da un sfat,ci pentru a iti intinde mana si a’ti spune cu blandete in glas ca va fi bine. persoane care fac pentru mine acelasi lucru pe care si eu,la randu’mi,l’am facut pentru ei.

sunt gesturi ce vin din partea persoanelor care in urma cu ceva timp,nici macar nu faceau obiectul atentiei mele,iar acum nu as putea sa stiu ca nu ii mai am alaturi.

si revin la vechile’mi ganduri,revin la ce imi spuneam adesea si realizez ca atunci cand cineva iti zambeste din suflet si are incredere in tine,cu siguranta si tu il poti trata cu aceeasi moneda. va puteti pune pe tava sufletul unul in fata celuilalt si niciodata nu va exista teama de tradare.

desi acum imi lipseste total acea stare de euforie,sunt sigura ca atunci cand ii voi simti iarasi caldura,cand ii voi prinde mana intr’a mea si va fi acolo pentru mine zambetul natural imi va reveni pe buze,iar sufletul imi va radia.

pentru ca asta face un prieten adevarat. te accepta cu bunele si relele tale,te intelege,dar cel mai important,te asculta si te face sa te simti bine in prezenta sa.


Dulce-acrisor

soarele inca nu apusese,desi era tarziu. i’am intalnit zambetul inconjurat de o aura iluminata de mii de culori. ma asteptam sa nu pot sa ma uit in ochii sai de culoarea cafelei,ma asteptam sa nu pot sa scot niciun cuvant,atunci cand se apropia prea mult de mine. tremuram,dar chipul imi radia,ma simteam ca si cum timpul se oprise in loc,ca iluziile mele sa se adevereasca. am privit cum umbrele ce se jucau cu ramurile verzi ale copacilor ne mangaiau usor chipurile,am auzit cum soaptele noastre se impleteau intr’o singura voce,o singura suflare.

portretul unei zile in paradis se contura din ce in ce mai mult. simteam ca totul din jurul meu imi apartinea. ca peisajul ce se intindea in fata privirilor era creat special pentru mine,ca sentimentul de bine ce il aveam se datora prezentei sale,ca totul era asa cum odata visam. era un sentiment de nedescris,era ceva ce rareori imi ajungea in adancul sufletului.

zilele pareau ore iar orele erau mai scurte chiar decat clipele. cuvintele se impleteau pe o spirala a timpului ce urmarea apususl soarelui,senzatiile preluau forme confuze ale gesturilor ce ne caracterizau.

gandurile se evaporau in eter,aveau un gust dulce-acrisor…


Vis

al 1000’lea gand,a 1000’a primavara,al 1001’lea vis,a 1000’a traire…

somnul meu nu a fost unul usor,nu a fost nici pe departe odihnitor… a fost un somn din care incercam sa ma ridic cu toata forta pe care o mai aveam,dar el nu ma lasa.

era vechea mea locuinta. eram bantuita de umbrele trecutului,eram urmarita de consecintele a tot ce facusem pana atunci. priveam in ochii mei din alte unghiuri,imi vedeam chipul ca si cum m’as fi uitat in oglinda,dar nu ma recunosteam.

demonul imi statea in spate,colegul imi statea in lateral iar stapanul in fata.ma simteam sufocata din toate partile.

dar am reusit sa scap. am reusit sa’i cuprind gatul fin si am reusit sa ma agat cu ultimele sperante bratul lui de o caldura atat de prefacuta. ma feream sa nu fiu vazuta,ma temeam sa nu fiu descoperita. chiar si in vis,stiam ca asta va fi finalul. stiam ca daca se intampla,o voi lua de la capat. si nu imi doream.

imi doream sa pastrez ultimul parfum,imi doream sa pastrez ultima atingere a buzelor,ultima privire si ultima imbratisare a celui ce il consideram prieten.

stiam ca era doar un vis,dar cate trairi a trezit in mine… de cate mi’am adus aminte. de momente petrecute impreuna,putine,dar speciale,momente in care razele soarelui ne patrundeau in ochi si ne certam ca ne e cald. au fost zile in care nu ne vedeam si ne topeam unul de dorul celuilalt. au fost certuri aprinse si impacari dulci.

si iata ca visul meu se incheie,iata ca raman in urma cu amintiri,dar nu trairi. ele s’au evaporat in noapte.

nu conta ca are 16,18 sau 20 de ani. nu conta ca era brunet,blond sau saten. nici macar numele lui nu conta. din toti,am facut unul singur,pe care sunt libera sa il modelez cum imi doresc. pentru ca este visul meu,si pentru ca macar acolo pot sa fiu cum vreau eu,fara sa fiu judecata.

L.E.: sunt dezamagita de felul in care privesc lucrurile,de felul in care el ia treaba asta. ( el in realitate,nu se compara cu el din visul meu )


♦Inapoi la ziua de ieri

si iata’ma din nou intr’o zi ploioasa,in acelasi loc ca acum o saptamana; cu toate astea ma simt implinita. atunci desi era soare si cald,ma simteam ultimul om. era a doua zi in care nu vorbeam cu ea,nici macar nu ne uitam una la alta. iata ca acum,dupa tot acest rastimp,conflictul nostru pare sa nici nu fi existat,pare sa se fi evaporat in neant.

era si normal sa se intample astfel. lacrimi in tot acel timp am varsat amandoua,au fost zile in care vocile noastre nu mai pierdeau ore in sir la telefon,rasetele din a doua banca nu se mai auzeau nici ele…

acum privesc in urma si ma amuz cand vad cat de copilaroase au fost reactiile noastre,dar imi aduc perfect aminte cat suflet am pus,imi aduc aminte si acum cat imi lipsea sa ii simt barbia pe umarul drept,sa ii aud vocea subtire strigandu’mi numele sau mesajele schimbate in timpul orelor,dorindu’ne sa treaca cat mai repede timpul,sa avem 10 minute doar pentru noi doua.

dar iata ca legatura dintre noi nu s’a pierdut,inca suntem cele mai bune prietene,inca mai impartim secrete si barfe.

da,suntem fete,facem asta din instinct. chiar daca uneori nu impartim deloc aceleasi pareri intocmai acest lucru face ca prietenia noastra sa dureze,sa nu fie ceva monoton,efemer,sa fie ceva special. chiar daca cadourile si atentiile nu ar fi punctul nostru forte,stim amandoua ca o zi petrecuta impreuna este cadoul ideal.

seara in care pentru prima data m’a auzit plangand, pentru mine a fost inca o dovada de sinceritate din partea ei. mi’a placut sa ii simt imbratisarea calda atunci cand aveam cel mai mult nevoie de ea.

rareori se gasesc astfel de relatii ; persoane ca noi doua poate mai exista,dar felul in care am construit acel ceva nu a fost deloc de domeniul ordinarului.

si uite asa,dupa aproape doi ani in care am fost mai mult separate,am ajuns sa stam zilnic una langa alta razand, glumind, plangandu’ne de mila, dar cel mai important este ca ne respectam si ne admiram reciproc,pentru ca avem nevoie una de alta!

” prietenia inseamna a fi frate si sora,doua suflete ce se ating fara sa se confunde,doua degete ale aceleiasi maini ”

– Victor Hugo


♠Strainul

stii…e inca una din acele zile in care totul parea perfect si o mica scanteie ajunge sa strice totul…

te’ai uitat la mine cu ochii tai albastri-verzui,m’ai intrebat de ce te priveam astfel…cum puteam sa te privesc altfel decat fiinta pe care o reprezentai? sange din sangele meu? ti’am raspuns cu vocea’mi tremuranda ca pur si simplu ma uitam la tine. asa era. dar ochii tai mult prea reci mi’au strapuns inca odata inima. mi’au strapuns’o pentru a nu stiu cata oara. ma doare… nici macar nu stii cat… nici macar nu stii ca acum, ascunsa in camera mea,te privesc de la geam,iti urmaresc fiecare pas greoi,fiecare umbra ce o asemuiesc cu miscarea ta,vantul ce usor iti fura scrumul de tigare,fumul ce usor se iveste din buzele tale ce seamana atat de mult cu ale mele…

cum poti fi astfel? cum poti sa nu imi arati ca ma iubesti? macar un pic? chiar nu merit? chiar atat de mult am gresit,incat sa nu am din partea ta decat priviri pline de manie si tipete ce se afunda mai mult si mai mult, cu fiecare secunda ce o petrec langa tine, in sufletul meu?

nu iti cer luna de pe cer… nici macar iubirea suprema ce mi’o poti oferi… stiu ca o poti face,stiu ca o faci(poate),dar eu cum vad asta? cum imi dau seama ca acolo,dincolo de scutul asta de otel ce nu obosesti niciodata sa’l porti,se afla un suflet bun?

m’am saturat sa te privesc noaptea cum dormi si sa plang langa patul tau ca nu iti pot oferi sarutul de „noapte buna”, m’am saturat sa privesc ca o minune fiecare ceas in care tu iti alegi sa pleci,lasandu’ma in urma,nespunandu’mi nici macar un cuvant,lasandu’ma ingrijorata,in intunericul acestei case pe care tu o numesti camin,iar eu o vad ca pe un chin…

cand ti’am cerut iertare eram cea mai fericita,reusisem sa’ti patrund acolo,sa patrund in ochii tai inlacrimati. m’ai luat in brate… ma simteam din nou copil,dar tu… tu ai ales sa ma tii la distanta,ai ales sa ma privezi de micile bucurii de zi cu zi,ai ales sa ma privezi de ce aveam eu nevoie de la tine. si nu erau bani,nu erau bunuri materiale… era pur si simplu iubirea ta…

ce nevoie am de toti prietenii de langa mine,ce nevoie am de ingeri pazitori,daca tu,cu fiecare gest nu faci decat sa maresti zidul ce acum multa vreme s’a asezat intre noi?

uneori,cred cu toata forta ca nu suntem decat doi straini ce traiesc sub acelasi acoperis…


Prietenie

Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim. Iar oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri gata facute de la negustori. Si cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.

– Antoine de Saint Exupery