Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Posts tagged “ratiune

♦ Vei reusi ?! ♦

atunci cand nu stii sa decizi intre suflet si ratiune,e greu. cand vrei sa faci un lucru si apoi multe iti impiedica reusita,e crunt. creierul o ia razna,mintea ti se incetoseaza,totul isi pierde claritatea,vezi rosu in fata ochilor,si… rezultatele sunt catastrofale.

toate povestile frumoase incep cu ” A fost odata … ” pana si intamplarile reale preiau ceva din acest SF nebun,ireal. lucruri se intampla,istorisiri decurg,apar zambete,apar sentimente,fericire,multumire,iubire… ah,ce frumos…

parca iti invie sufletul la viata. parca te simti the one and only. fluturasii isi fac loc agitati in stomacul tau,cunosti persoane,vorbesti,iti spui opinia,incerci,esuezi,te ridici,iar incerci si … MINUNE!! castigi! obtii ce ti-ai dorit cel mai mult de la viata. iti dai seama ca lucrurile intra pe fagasul normal,ca a rasarit si soarele pe strada ta,ca in sfarsit,iti primesti rasplata.

STOP!

nu e chiar cum crezi. fericirea nu tine decat 3 zile. asa zic batranii.

dar tu vrei sa demonstrezi ca va tine chiar mai mult de 300 de zile. si te chinui,iti faci ordine in ganduri,incerci sa faci alegerile potrivite,sa iti iasa totul dupa suflet,sa radiezi si sa iti tii aproape visele. si chiar reusesti. si te bucuri,pentru ca vezi ca va tine,te entuziasmezi pe cat de mult poti,atat de mult ca simti ca iti sare inima din piept. si parca incepi sa iti revii. parca esti tu din nou.

NU!

viata iar te da peste cap. si suferi,si iti curg lacrimi in cascade,si simti ca viata nu are rost,te demoralizezi,cazi,vrei sa fugi,sa pleci,sa te detasezi,si iti doresti din tot sufletul sa fi fost altfel,sa se fi intors roata pentru tine,nu impotriva ta.

UITE CA SE POATE!

iti mai da o sansa. mai dai o sansa. poate e ultima. dar vrei sa fie bine. vrei ca macar de data asta sa reusesti. lupti si iubesti,esti sincer si vorbesti,asculti,sfatuiesti,oferi un sprijin,pentru ca stii cat de frumos va fi. de data asta,iti faci cele mai mari sperante,vrei sa iti pui toate iluziile in acelasi cufar mic de lemn,aceleasi iluzii,sa fie alaturi de iluziile lui. vrei sa fie bine,iti impui,te schimbi,pentru ca si lucrurile s-au schimbat intre timp. sunteti alti oameni,mai maturi,suficient de inradacinati incat sa realizati ca nu mai sunteti copii. parca acum totul depinde de voi.

SI…

si ai vrea sa continue asa la nesfarsit. ai vrea sa fie o poveste de viata,o lectie,un drum ce va servi de exemplu de viata pentru restul.

depinde doar de tine,de voi…de toti..

ca aceeasi poveste inceputa cu ” A fost odata… ” sa se incheie cu „Si au fost fericiti…pana la adanci batraneti…

sa merite suferinta,chinul,iubirea,placerea,bucuria,sa aiba toate o recompensa.. sa nu se ajunga la ” A fost candva,acum s-a terminat...”


♦ Inca un obstacol,inca o suferinta,inca o demoralizare. Ce sa mai fac?

ma aflu printre straini. am din ce in ce mai des simtamantul asta,ma simt din ce in ce mai singura,datorita lor. oare de ce?

pentru ca ei nu considera o placere sa vorbeasca cu mine si toti se rastesc si ma trateaza ca pe o persoana lipsita de importanta,sau doar o umbra?

dumnezeu stie. toti ma ignora. in fine,n’o sa stau eu sa plang ca unu sau altu se face ca ploua. nu o sa’mi distruga starea de spirit.

cu toate ca… nici nu mai stiu ce sa mai zic…dar stii? de cele mai multe ori,dupa ce trec prin cateva momente absolut superbe,imediat dupa au loc chestii care nu fac decat sa ma traga in jos. el nu stie decat sa ma certe,sa imi scoata ochii,sa ma faca sa ma simt un purice in fata lui,cum a facut atatia ani de zile,ea tace ca si cum ar avea un leucoplast la gura,ca si cum vocea i’ar fi muta,iar ei,aceia ce se numeau candva amici(nici macar prieteni nu mai pot spune ca am) nu fac decat sa se indeparteze…pe zi ce trece…

oare chiar e vina mea? oare chiar cer prea mult?
nu stiu…a trecut mult prea mult timp de cand am incetat sa mai traiesc asa cum vreau. chiar daca fac cam tot ce vreau. dar totusi…nu ma simt6 deloc multumita de mine…sanatatea imi joaca feste,durerile de cap nu ma mai lasa sa traiesc…cateodata mi’as dori doar sa cad intr’un somn adanc,iar cineva sa rezolve totul pentru mine.

dar din pacate nu e posibil. trebuie sa am puterea aia sa ma trezesc iar,cum am facut’o de atatea mii de ori,am nevoie de sprijin,dar tare mi’e ca din nou,va trebui sa ma ridic singura…

tu? ma vei ajuta? imi vei fi alaturi?


♦ Cu cuvintele mele…

stau singura cu gandurile mele si abia acum realizez cat de fericita pot fi. chiar si cu atatea obstacole in cale,inca imi regasesc miezul ala de speranta sa mai pot zambi. inca mai am copilaria aia in mine,sa ma ascund de o picatura de ploaie ce se scurge de pe frunze,inca mai am puterea sa ofer liniste celor din jurul meu si sa ii fac sa se simta bine in prezenta mea,chiar daca eu poate nu ma simt ok. cred ca abia acum realizez ca,dupa mult timp,imi mai gasesc forta sa pot sa spun „uite,chiar am realizat ceva azi”,dincolo de toate esecurile de pana acum sau nervii pe care involuntar ii acumulez cu fiecare ora ce trece. pana la urma si asta e normal,nu ar mai fi firesc sa nu am nicio grija,sau sa stau relaxata,ca si cum nimic nu ar urma sa se intample sau nimic nu s’ar fi intamplat. e ceva’ul ala care te mai trezeste un pic din visare si iti dai si tu seama ca traiesti. astazi,nu stiu ce a fost cu mine,dar am simtit ca treptat ma eliberez de toata energia aia negativa ce pusese stapanire pe mine,inca de cand m’am trezit. ieri a fost groaznic,imi venea sa plang din orice nimic,chiar si graiul mi se schimbase. un prieten mi’a spus ca mi s’a ingrosat vocea,ca sunt ingrijorata de ceva. isi daduse seama ca e ceva in neregula cu mine. m’am uitat la el surprinsa,penru ca nici eu nu stiam ce aveam. intr’adevar,el imi observase starea nasoala in care eram si a facut tot posibilul sa imi revin. l’am apreciat si continui sa’l apreciez pentru asta. si astazi,nu stiu,a fost ceva aparte. poate si timpul ala petrecut cu persoana potrivita,si mai ales faptul ca aveam cu cine vorbi si ca puteam sa fiu eu,fara sa ma prefac si sa imi spun ofurile exact asa cum erau ele. fara sa ma tin de povesti sau sa incerc sa par ce nu sunt. ma uitam ca vorbeam atat de detasat si atat de calm,nici nu mai imi dadeam seama ca,cu cateva ore inainte,eram un pachet de nervi. vezi tu,chiar si iesitul asta in natura,faptul ca nu mai stau inchisa in casa,si ca sunt libera,macar 3-4 ore si ca nu mai sta nimeni sa imi urmareasca fiecare miscare imi da un sentiment de bine. si una peste alta,parca e altfel cand vezi ca aproape toate intra pe fagasul ala pe care ti’l doreai de mult. chiar si faptul ca ai cu cine sta de vorba,ca ai acolo pe cineva sa’ti fie aproape cand ai nevoie,si ca te intelege,iti simte fiecare stare,pentru ca si el,la randu’i a trecut prin ele,conteaza foarte mult. in sfarsit,pot spune ca simt o oarecare imbunatatire,dincolo de stress’ul zilnic,provocat de anumite persoane. am ajuns deja sa le ignor,pentru ca mi’am dat seama ca nu are sens. sa urasc pentru asta? nu,mi’as face si mai mult rau. prefer sa iau ce e bun din orice,pentru ca doar asa ma simt ok,si ma simt libera, multumita,implinita. simteam nevoia sa imi astern gandurile pe hartie,nu imi imaginam ca voi scrie atat,ca voi spune atatea,dar atunci cand te apasa ceva,sau cand vrei sa marturisesti ceva,o faci pur si simplu. nu stai sa te gandesti de doua ori…


♦Poveste fara nume

in anii de mult apusi,totul era altfel. acum,totul a luat’o razna,nimic nu mai e la locul lui,totul se pierde,nimic nu se mai transforma in ceva mai bun.

si iata cum povestea ii gaseste pe ei doi,stand ca doi straini,cu ochii reci,cu privirea seaca,cu glasul stins pierdut …

totul a inceput cu cateva luni in urma : in momentul in care ea vorbeste la telefon , iar el o prinde de mijloc sa’i atraga atentia. dupa o strangere puternica de mana au urmat primul zambet,primele cuvinte rostite tremurand,ultima zi in care ei doi nu mai erau straini. au urmat lungi plimbari in noapte,curse nebune in care el era fericit,iar ea isi pierdea teama undeva in lacasul ce o mai tinea prinsa in stransoarea sa.

umbre de vise si dorinte implinite ii faceau pe ei sa se simta completi. chiar si tigarea pe care o imparteau,prin amaraciunea ei nu facea decat sa le indulcesca existenta. primele discutii i’au facut sa se adanceasca si mai mult unul in altul,le’au conferit si mai multa incredere reciproca.

melodii impartite in miez de noapte si mesaje in toiul diminetii era ritualul lor de cafea. apreciau taria dincolo de gustul amar al unui somn incomplet. imbratisari interminabile ii gaseau in rasaritul primaverii,cuvinte ce se asezau pe varful buzelor asteptau sa fie rostite,mii si mii de idei isi pierdeau din tonus atunci cand ei doi isi purtau pe brate sentimentele celuilalt.

si iata ca primul lucru pe care si’l dorisera inca de cand s’au cunoscut cu greu si’a facut aparitia. era acel lucru,era sarutul ce avea sa le pecetluiasca dorinta de a ramane unul langa altul …

dar intocmai acea seara le implineste irealul. iubirea trecea de prietenie,sufletul trecea peste ratiune,pasiunea trecea dincolo de timiditate. se intampla si era chir real. buzele sale fine ii atingeau usor gatul ; parul ei negru,lucios ii mangaia chipul… pana cand buzele ei,fara sa’si dea seama,au fost prinse in stransoarea lui atat de dulce,dar atat de puternica…

a fost o clipa,dar pentru ei deja trecuse o eternitate. eternitate pe care fericiti ar fi fost sa si’o petreaca impreuna,dar …


Alter ego

intr-o sfera de cristal mi-am ascuns gandurile,le-am incuiat intr-un cufar prafuit,le-am pierdut pe un rau involburat. acum cine mai stie unde sunt… am decis sa renunt la ele,am decis sa imi fac alte ganduri,am trecut in revista pentru ultima data tot ce a fost pana acum,dar in acelasi timp am dat si uitarii tot ce s’a petrecut pana in prezent.

am vrut sa fiu o noua eu,mai serioasa,mai cu picioarele pe pamant,mai realista,dar cu toate astea sa nu renunt totusi la visele mele. vise pe care le-am construit pe parcursul existentei,vise care s-au materializat doar in iluzii pure,vise care stiu clar ca niciodata nu se vor implini,pentru ca tocmai asta si sunt,vise.

sunt inca prea imatura sa’mi decid viitorul pana la sfarsitul vietii si cu toate astea o fac mai des decat v’ati putea imagina,fiecare poveste avand alta desfasurare,alt deznodamant. intriga,bineinteles sunt chiar eu.si nici nu mai mai surprinde,pentru ca am realizat de mult cine sunt cu adevarat,m’am acceptat asa cum sunt,si ma infatisez voua,cititorilor mei,intr-o cu totul si cu totul alta umbra.

de ce?

nu stiu.poate datorita simplului fapt ca eliberandu’ma,imi scot la iveala adevarata fata,dincolo de mastile ce cu regularitate imi ascund chipul imatur sub un scut de otel al unui adult serios,cu responsabilitati.

deseori,aud in jurul meu tineri ce isi petrec existenta ca niste oameni absolut normali,si apoi ma privesc pe mine in oglinda,si constatez cu stupoare ca de cele mai multe ori,nu am absolut nimic in comun cu aceasta societate mult prea evoluata pentru gandurile mele simple. mi se spune adesea sa’mi traiesc viata,sa ma bucur de fiecare clipa,sa zburd de fericire sau sa sparg lucruri atunci cand nervii pun stapanire pe mine. dar asta fac si eu,doar ca nu obisnuiesc sa ma exteriorizez atat. calmul care ma caracterizeaza adesea este intepretat ca timiditate. nici nu stiu ce sa mai zic.

voi aduce aminte doar de o personalitate duala,calmitate si furtuna intrupate intr’o singura persoana,intuneric si lumina in acelasi spectru de culoare,caldura verii si raceala iernii in acelasi anotimp,cafea si ceai intr-o singura bautura,solid si gazos in aceeasi stare de agregare,eu si constiinta mea intr’o singura suflare.


Ratiunea – sfera necunoscutului

chiar daca tu nu stii,eu inca sunt aici, inca nu am pierdut in fata ta,sunt inca in plina victorie,sunt inca in forta sa te inving de atatea ori de cate mi’ai facut tu rau. si voi fi si de acum inainte in umbra,sa te atac atunci cand te astepti mai putin,voi fi mereu cu un pas inaintea ta,voi sti dintotdeauna ce miscare vei face,pentru ca,asa cum stii,intotdeauna te’am cunoscut mai mult decat ai crezut.

si sincera sa fiu,nu ma intereseaza ce crezi despre mine. ti’am spus ca uit,dar nu iert. asta ar trebui sa te faca suficient de constienta sa iti dai seama ca nu ma joc si nici nu lansez amenintari doar de dragul de a face treaba asta. cezi ce vrei,dar atat iti spun,ai grija,ca nu poti sa stii de unde sare iepurele.

si nu’ti face griji,o sa scapi cu viata,nu te voi ucide cu mana mea,dar voi avea grija sa te faci sa te simti ultimul om. ti’am promis acest lucru si curand ma voi tine de cuvant. cineva mi’a spus ca de obicei imi uit promisiunile. gresit! ma fac ca le uit! asadar,revin si iti spun : ai grija la atitudinea ta. inca mai ai timp sa indrepti ceva,inca mai ai timp sa revii pe calea cea buna,inca nu e totul pierdut.

iti mai dau ultima sansa de a reveni,iti mai fac o ultima strigare,iti mai spun o singura data. intoarce’te la mine si totul o sa fie bine.o sa fie asa cum e mai bine pentru amandoua. asculta’ma,intotdeauna ai facut’o,nu ma dezamagi chiar acum. trebuie sa fim amandoua,intr’o lume in care suntem trase de maneca din toate partile. si nu neg,am nevoie de tine,ca impreuna sa luam cele mai bune decizii,am nevoie de tine sa ma sfatuiesti atunci cand nu stiu ce sa fac,si stiu ca si tu ai la fel de multa nevoie de mine,ca imi vrei binele,si mai ales pentru ca am fost intotdeauna noi si niciodata tu si eu.

(ratiunii mele)