Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Posts tagged “strain

♦ Inca un obstacol,inca o suferinta,inca o demoralizare. Ce sa mai fac?

ma aflu printre straini. am din ce in ce mai des simtamantul asta,ma simt din ce in ce mai singura,datorita lor. oare de ce?

pentru ca ei nu considera o placere sa vorbeasca cu mine si toti se rastesc si ma trateaza ca pe o persoana lipsita de importanta,sau doar o umbra?

dumnezeu stie. toti ma ignora. in fine,n’o sa stau eu sa plang ca unu sau altu se face ca ploua. nu o sa’mi distruga starea de spirit.

cu toate ca… nici nu mai stiu ce sa mai zic…dar stii? de cele mai multe ori,dupa ce trec prin cateva momente absolut superbe,imediat dupa au loc chestii care nu fac decat sa ma traga in jos. el nu stie decat sa ma certe,sa imi scoata ochii,sa ma faca sa ma simt un purice in fata lui,cum a facut atatia ani de zile,ea tace ca si cum ar avea un leucoplast la gura,ca si cum vocea i’ar fi muta,iar ei,aceia ce se numeau candva amici(nici macar prieteni nu mai pot spune ca am) nu fac decat sa se indeparteze…pe zi ce trece…

oare chiar e vina mea? oare chiar cer prea mult?
nu stiu…a trecut mult prea mult timp de cand am incetat sa mai traiesc asa cum vreau. chiar daca fac cam tot ce vreau. dar totusi…nu ma simt6 deloc multumita de mine…sanatatea imi joaca feste,durerile de cap nu ma mai lasa sa traiesc…cateodata mi’as dori doar sa cad intr’un somn adanc,iar cineva sa rezolve totul pentru mine.

dar din pacate nu e posibil. trebuie sa am puterea aia sa ma trezesc iar,cum am facut’o de atatea mii de ori,am nevoie de sprijin,dar tare mi’e ca din nou,va trebui sa ma ridic singura…

tu? ma vei ajuta? imi vei fi alaturi?

Anunțuri

♦ Incearca sa incerci …

frate, totul pare atat de greu cand e vorba de propriul eu, incepi sa te minti ca nimeni nu intelege prin ce treci mereu si nu stii care e destinul, care e teama, din ce cauza nu poti tu sa’ti rezolvi singur problema. si pui punct, incerci sa o iei de la inceput ; te lasa inspiratia si probleme n’ai avut … pana acum totul parea foarte ok, aveai tu ingerasii tai da’ parca te’au lasat si ei. da’ nu e trip ca cica tu esti optimist si zambesti la toata lumea sa nu vada ca esti trist, sa nu te vada ca te plangi, un fel de autosugestie cand cu optimismul nu te ajungi, cand cu „lasa ca o sa fie bine” nu mai tine, cand si jumatatea ta a plecat departe de tine …

si apoi cauti nod in papura la fiecare prieten, la fiecare intamplare sau greseala. sincer … nu stiu ce ar putea sa fie dar mai ia o gura din potiunea magica, salvarea chipurile „pura”. singura, sigura, aproape de tine, nu pune intrebari, nu face amenintari, doar te mentine … dar cand iesi din trip si dimineata ai ochii sparti ti’ai fi dorit in loc de sticla sa incerci sa mai combati ; confuz te uiti in telefon : nici un bip, nici un mesaj, totul e monoton – cauti suport moral, dar pe cine sa mai suni, este ziua in care toti cei de afara sunt nebuni si nimeni nu intelege deci ce sa mai explici ca fiecare are probleme … n’are rost sa mai insisti, lasa balta, sufera de unul singur, incearca sa impui privirea ta de dur …

si poate nu ai inteles de ce vroiai sa pleci,  sau poate nu ai vrut sa pleci sperand ca o sa intelegi … stii si tu,trebuie sa incerci,incearca sa incerci sa incerci…


♦Poveste fara nume

in anii de mult apusi,totul era altfel. acum,totul a luat’o razna,nimic nu mai e la locul lui,totul se pierde,nimic nu se mai transforma in ceva mai bun.

si iata cum povestea ii gaseste pe ei doi,stand ca doi straini,cu ochii reci,cu privirea seaca,cu glasul stins pierdut …

totul a inceput cu cateva luni in urma : in momentul in care ea vorbeste la telefon , iar el o prinde de mijloc sa’i atraga atentia. dupa o strangere puternica de mana au urmat primul zambet,primele cuvinte rostite tremurand,ultima zi in care ei doi nu mai erau straini. au urmat lungi plimbari in noapte,curse nebune in care el era fericit,iar ea isi pierdea teama undeva in lacasul ce o mai tinea prinsa in stransoarea sa.

umbre de vise si dorinte implinite ii faceau pe ei sa se simta completi. chiar si tigarea pe care o imparteau,prin amaraciunea ei nu facea decat sa le indulcesca existenta. primele discutii i’au facut sa se adanceasca si mai mult unul in altul,le’au conferit si mai multa incredere reciproca.

melodii impartite in miez de noapte si mesaje in toiul diminetii era ritualul lor de cafea. apreciau taria dincolo de gustul amar al unui somn incomplet. imbratisari interminabile ii gaseau in rasaritul primaverii,cuvinte ce se asezau pe varful buzelor asteptau sa fie rostite,mii si mii de idei isi pierdeau din tonus atunci cand ei doi isi purtau pe brate sentimentele celuilalt.

si iata ca primul lucru pe care si’l dorisera inca de cand s’au cunoscut cu greu si’a facut aparitia. era acel lucru,era sarutul ce avea sa le pecetluiasca dorinta de a ramane unul langa altul …

dar intocmai acea seara le implineste irealul. iubirea trecea de prietenie,sufletul trecea peste ratiune,pasiunea trecea dincolo de timiditate. se intampla si era chir real. buzele sale fine ii atingeau usor gatul ; parul ei negru,lucios ii mangaia chipul… pana cand buzele ei,fara sa’si dea seama,au fost prinse in stransoarea lui atat de dulce,dar atat de puternica…

a fost o clipa,dar pentru ei deja trecuse o eternitate. eternitate pe care fericiti ar fi fost sa si’o petreaca impreuna,dar …


♠Strainul

stii…e inca una din acele zile in care totul parea perfect si o mica scanteie ajunge sa strice totul…

te’ai uitat la mine cu ochii tai albastri-verzui,m’ai intrebat de ce te priveam astfel…cum puteam sa te privesc altfel decat fiinta pe care o reprezentai? sange din sangele meu? ti’am raspuns cu vocea’mi tremuranda ca pur si simplu ma uitam la tine. asa era. dar ochii tai mult prea reci mi’au strapuns inca odata inima. mi’au strapuns’o pentru a nu stiu cata oara. ma doare… nici macar nu stii cat… nici macar nu stii ca acum, ascunsa in camera mea,te privesc de la geam,iti urmaresc fiecare pas greoi,fiecare umbra ce o asemuiesc cu miscarea ta,vantul ce usor iti fura scrumul de tigare,fumul ce usor se iveste din buzele tale ce seamana atat de mult cu ale mele…

cum poti fi astfel? cum poti sa nu imi arati ca ma iubesti? macar un pic? chiar nu merit? chiar atat de mult am gresit,incat sa nu am din partea ta decat priviri pline de manie si tipete ce se afunda mai mult si mai mult, cu fiecare secunda ce o petrec langa tine, in sufletul meu?

nu iti cer luna de pe cer… nici macar iubirea suprema ce mi’o poti oferi… stiu ca o poti face,stiu ca o faci(poate),dar eu cum vad asta? cum imi dau seama ca acolo,dincolo de scutul asta de otel ce nu obosesti niciodata sa’l porti,se afla un suflet bun?

m’am saturat sa te privesc noaptea cum dormi si sa plang langa patul tau ca nu iti pot oferi sarutul de „noapte buna”, m’am saturat sa privesc ca o minune fiecare ceas in care tu iti alegi sa pleci,lasandu’ma in urma,nespunandu’mi nici macar un cuvant,lasandu’ma ingrijorata,in intunericul acestei case pe care tu o numesti camin,iar eu o vad ca pe un chin…

cand ti’am cerut iertare eram cea mai fericita,reusisem sa’ti patrund acolo,sa patrund in ochii tai inlacrimati. m’ai luat in brate… ma simteam din nou copil,dar tu… tu ai ales sa ma tii la distanta,ai ales sa ma privezi de micile bucurii de zi cu zi,ai ales sa ma privezi de ce aveam eu nevoie de la tine. si nu erau bani,nu erau bunuri materiale… era pur si simplu iubirea ta…

ce nevoie am de toti prietenii de langa mine,ce nevoie am de ingeri pazitori,daca tu,cu fiecare gest nu faci decat sa maresti zidul ce acum multa vreme s’a asezat intre noi?

uneori,cred cu toata forta ca nu suntem decat doi straini ce traiesc sub acelasi acoperis…


Prietenie

Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim. Iar oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri gata facute de la negustori. Si cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.

– Antoine de Saint Exupery


Timpul

La usa ta iar am batut,
Erai plecat,nu te-am vazut
Pe banca in parc ma opresc
Sperand doar sa te-ntalnesc,
Din amintiri traiesc,
Iar tu,nu te intorci oricum.

Vreau sa-mi dai ce mi-ai promis mai demult,
Tu erai totul in viata mea dar te-am pierdut.
Esti strainul ce-mi furi mereu,
Zilele,noptile,si mi-e greu,
Mi-e dor sa-mi spui ca ma iubesti
Ca dintr-un vis as vrea sa ma trezesti.

Cu tine-n gand pana tarziu,
Cand ma trezesc totu-i pustiu.
Stiu ca si eu am gresit
De-atatea ori te-am mintit
Lasa-mi o sansa sa-ti spun ce simt
Cand tu nu esti aici.