Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Posts tagged “suras

♥ Undeva,acolo,doar tu si eu… ♥

poate fi mai dulce decat atat?

se poate sa am parte de mai mult de atat?

stii,in seara asta m’ai uimit cu adevarat. te cunosteam,dar parca acum vad din ce in ce mai multe in tine. nu,nu te speria,nu e inca una din declaratiile mele siropoase de dragoste.

am o stare de bine,stii,tu mi’ai oferit’o… mi’ai zis atat de dulce sa nu pun bot si mi’ai zambit atat de calduros incat nici nu as avea cum sa ma supar pe tine,crede’ma! ma uitam in ochisorii tai si parca iti sorbeam cuvintele unul cate unul si ma jur ca nu stiu ce ma apucase. de parca niciodata nu te’am vazut cum te’am vazut acum. si brusc,am realizat inca odata cat de multe descopar zi de zi la tine.

si asta ma uimeste din ce in ce mai mult. serios! imi aduceam aminte,parca un sir de amintiri mi se perindau prin capsor si parca imi zambea sufletul. acum chiar imi pare rau ca m’am suparat de atatea ori pe tine,si daca aveam si daca nu aveam dreptate. imi pare rau ca am tipat la tine cand nu trebuia si ca te’am scos din minti de atatea ori. stiu ca ma intelegi si ca intotdeauna privesti si din punctul meu de vedere,si asta e una din calitatile pe care le ai. din alea multe. si le stii,ca ti le’am repetat de atatea si atatea ori.

stii,parca as mieuna si as toarce de fericire acum. sau mai degraba te’as cuprinde cu bratele si te’as purica si te’as scarpina asa cum bine stiu ca iti place,si ca din cauza asta ma numesti maimutica tailandeza..

off,stii,cateodata asa te’as strange la pieptul meu fara sa iti mai dau drumul,doar pentru ca stii cum sa ma faci sa ma simt ca si cum nu as vrea sa iti mai dau drumul,ca si cum te’as impacheta ca pe un biletel de amor si te’as purta cu mine oriunde m’as duce..

vezi? de asta nu pot sa te fac sa suferi,de asta nu fac nimic din ce altele ar face doar ca sa’si demonstreze ca sunt tari sau smechere sau mai stiu eu ce..

pentru ca undeva,acolo suntem doar tu si eu…

Reclame

♦ Ochii unui suflet

sentimentul ala de fericire si tristete in acelasi timp,feelingul ala de dinainte,si un nod in gat,care abia de te mai lasa sa rasufli … asta simt acum,asta vreau sa iti arat,sa iti scriu,sa stiu ca poate,defapt sigur,o vei simti si tu cand nu voi mai fi aici. vor mai fi alte cateva zile in care obisnuinta de a’ti vedea chipul zambitor si ochii blanzi vor deveni un chin,pentru ca nu vei fi acolo,vor mai fi alte multe clipe in care iti voi simti lipsa,in care imi va fi dor de caldura ta,de vocea ta,de mangaierile si cuvintele de bine ce m’au insotit in tot timpul asta,langa tine. o sa imi fie dor de cafeaua de dimineata,o sa imi fie dor sa ne tachinam,sa ne uitam la ceas si sa tragem de ultimele doua minute pana cand le facem doua ore,sa ne spunem unul celuilalt ce simtim,eu cu capul pe pieptul tau,tu cu mana pe pieptul meu. si stii ca o sa imi lipseasca pana si momentele in care cu greu reusesc sa te calmez,iar apoi am satisfactia ca macar tu mai imi oferi un suras sincer. si stii si ca zilele astea o sa le petrec asa cum ar trebui,dar ca va lipsi ceva. va lipsi boarea aia placuta ce ma invaluie atunci cand ma tii strans lipita de tine,va lipsi si tigarea fumata in doi,va lipsi si aburul fierbinte cu iz de cafea dintr’o seara ploioasa,vor lipsi drumurile pe care le faceam impreuna,va lipsi plimbarea aia in care mi’ai spus „asa vreau sa fii mereu,sa nu te schimbi!” si ma bucur,nici nu ai idee cata fericire pot simti ca am de ce sa imi fie dor,ca imi lipseste ceva,si sa stiu ca acasa o sa ma astepti tu. o sa imi spui din nou ca iti era dor de parfumul meu,de zambetul,de ochii mei. ochii care stiu cand iti este rau si cand iti este bine. sufletul care te simte in orice moment. pentru ca ce simt pentru tine m’a facut sa fiu atat de atenta in tot ce te priveste,sa incerc sa fac totul pentru a vedea o sclipire in ochii aia umezi,in ochii aia ce odata au varsat lacrimi pentru mine. si chiar de voi fi acolo si tu vei fi aici,citind asta,voi sti fara sa imi spui,ca in adancul tau surazi,ca in sufletul tau creste ceva,ca esti multumit ca ma faci fericita. desi cuvintele uneori pierd din toate trairile care le construiesc,stiu ca tu privesti dincolo de cuvinte,stiu ca citesti printre randuri si intelegi exact ce simt acum,ce vreau sa exprim. e prima zi cand nu suntem unul langa celalalt,cand timpul trece si mai adaugam la istorie inca o fila,inca o ora,inca o clipa. dar voi avea rabdare,si ti’o voi spune la momentul potrivit. vreau sa fim fata in fata,sa ma uit in ochii tai cand voi rosti cuvintele alea …


Ploaia care va cadea pacatele toate mi le va spala!

te privesc si vad in ochii tai ceea ce poate imi doream sa vad de atata timp,inca de cand visam la un fat-frumos calare pe un cal alb.

vad in privirea ta afectiunea ce mi’o porti,vad senzatia ce o ai atunci cand imi atingi buzele,iti simt caldura si iti aud respiratia.

cine ar fi crezut ca acum as putea sa stau langa tine cu atata seninatate,si in acelasi timp sa am zambetul pe buze,sa nu am nicio grija si sa nu imi pese de ce s’a intamplat sau s’ar putea intampla.

„ploaia care va cadea pacatele toate mi le va spala…”

asta e melodia care ne insoteste intr’o dimineata calduroasa,ne tine pe amandoi in brate,ne astupa urechile,dandu’ne frau liber simturilor.

mai mult nu as avea ce sa mai spun,mai multe nu as avea de adaugat. de ce?

pentru ca fericita,pot striga ca AM TOT!


Dulce-acrisor

soarele inca nu apusese,desi era tarziu. i’am intalnit zambetul inconjurat de o aura iluminata de mii de culori. ma asteptam sa nu pot sa ma uit in ochii sai de culoarea cafelei,ma asteptam sa nu pot sa scot niciun cuvant,atunci cand se apropia prea mult de mine. tremuram,dar chipul imi radia,ma simteam ca si cum timpul se oprise in loc,ca iluziile mele sa se adevereasca. am privit cum umbrele ce se jucau cu ramurile verzi ale copacilor ne mangaiau usor chipurile,am auzit cum soaptele noastre se impleteau intr’o singura voce,o singura suflare.

portretul unei zile in paradis se contura din ce in ce mai mult. simteam ca totul din jurul meu imi apartinea. ca peisajul ce se intindea in fata privirilor era creat special pentru mine,ca sentimentul de bine ce il aveam se datora prezentei sale,ca totul era asa cum odata visam. era un sentiment de nedescris,era ceva ce rareori imi ajungea in adancul sufletului.

zilele pareau ore iar orele erau mai scurte chiar decat clipele. cuvintele se impleteau pe o spirala a timpului ce urmarea apususl soarelui,senzatiile preluau forme confuze ale gesturilor ce ne caracterizau.

gandurile se evaporau in eter,aveau un gust dulce-acrisor…


Gonind spre liniste

racoarea diminetii o imbia intr’un miros proaspat de cafea,in caldura camerei sale puternic luminata de razele astrilor crepusculari,o trezea din somnul adanc al celei mai grele nopti.

nici fotografiile nu mai aveau sunet,nici muzica nu mai avea versuri,iar obiectele din jurul ei pareau ca isi pierd,treptat,forma atat de clara,devenind pure umbre in campul sau vizual.

inca avea impresia ca se afla in vis,ca dimineata nu a venit,ca totusi va mai putea fura cateva ore de somn din existenta’i zbuciumata. se simtea obosita,se simtea slabita,si’ar fi dorit doar sa poata spune stop,sa poata opri timpul in loc,pentru a ajunge la acel ceva,la odihna ce si’o dorea inca de la inceput,la acea liniste ce doar somnul mai putea sa i’o ofere.

dar,trista,se resemneaza in coltul intunecat al odaii sale,se aseaza la pupitrul ce ii caracteriza starea de spirit al fiecarui moment,lucrurile sale capatand o tenta dramatica,dand un aer de odaie ravasita si totusi plina de viata,insa parasita de un suflet.

studiul asupra ceea ce facuse pana acum incepuse de mult timp, greselile voluntare pe care le facuse,cat si momentele frumoase prin care trecuse. nu isi dorea un suflet,isi dorea sa poata fi ea cu toti cei din jur,sa isi poata rezolva acele enigme ce o blocau in interiorul sau,sa poata zambi,sa poata afisa un suras verosimil,sa nu mai fie nevoita sa poarte pe umeri un zambet atat de fals,ce ii crispa fiecare trasatura a chipului de mult insangerat de lacrimi.

stia ca acele vremuri nu aveau sa mai revina,si totusi nu erau acelea pricina durerii ei. se intamplau atat de multe incat ii venea greu sa asimileze trairi ce nu le mai cunoscuse vreodata. existenta ei se limita la acel loc in care obisnuia sa isi petreaca tot timpul,se limita la acele scurte iesiri alaturi de persoane dragi,si totusi,nici acelea nu ii puteau readuce zambetul. il pierduse inca din copilarie.

linistea ei,cea pe care si’o dorise dintotdeauna avea,cat de curand,sa soseasca. calatoria sa spre necunoscut,dorinta sa de a parasi tot ce adunase,tot ce suferise,toate amintirile ei,aveau sa constituie ultima ei calatorie,ultima ei suflare,ultima ei privire in urma.

acum s’a sfarsit…


*Imbold

♦ Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva.

– Rainer Maria Rilke


*Nebunie

si au pierit si zilele innorate,zapada e pe cale sa dispara cu totul din peisaj si nici macar februarie nu a venit. cu toate astea e mai primavara ca niciodata pentru mine. soarele ma aproba,razele imi spun ca e totul foarte bine si ca sunt libera sa zburd de fericire. si toate astea se datoreaza unui inger pazitor.

sunt libera sa alerg,sunt libera sa culeg florile ce le-am semanat pe timpul iernii,sunt libera sa ma bucur de roadele eforturilor mele. acum tot ce a fost pentru mine reprezinta trecut,imi place sa traiesc prezentul,imi place sa fiu eu,nebuna care alearga de colo colo,imprastiind veselie si molipsindu’i pe toti cu cheful meu de viata. si sunt cateva persoane carora as vrea sa le multumesc,si se stiu ele. nu e nevoie sa le numesc.

si am chef sa ma bucur de viata,am chef sa ies cand vreau,am chef sa ii rad destinului in nas,pentru ca inca odata l’am invins si a iesit cum am vrut eu,am chef sa las razele soarelui inca rece sa ma incalzeasca,am chef de viata!

si sunt fericita ca nu mi’a pierit bunavointa,ca am reusit sa fiu deasupra celor ce nu mi’au vrut decat raul,ca sunt din nou aceeasi nebuna cu care toti s’au obisnuit,ca sunt eu.

si imi vine sa strig,sa sar,sa dansez,sa rad cu pofta,sa ma distrez,sa ii sun pe cei dragi,sa se bucure de vocea mea,de cheful meu molipsitor. si voi face si asta. voi duce la bun sfarsit ce imi doresc sa se implineasca,pentru ca acum am putere,pentru ca acum sunt in stare,si mai ales pentru ca acum,mai mult ca niciodata,VREAU!


Poveste fara nume…

era seara. cineva o astepta infrigurat in parc. era inca una din acele seri in care cei doi isi reintalneau privirile,isi reuneau buzele,trupurile,si formau un singur intreg.

oare isi poate face sperante? nu stie,doar ii place sa se gandeasca in prezent,sa traiasca fiecare clipa fara sa se mai intrebe de ce un anumit lucru se intampla.

sarutul lui atat de pasional o facea sa creada ca ea este unica,mainile lui reci ca gheata ce usor ii alunecau pe spatele fierbinte o faceau sa tresara la fiecare mica atingere : ” – mi-e frig,ai mainile sloi!…” ” – stiu,vreau sa ma incalzesti tu!”

au fost singurele lor cuvinte din acea seara. a fost singura data cand cei doi si-au auzit pentru prima si ultima oara vocea tremuranda. si nu este iubire,e doar o poveste al carui sfarsit nimeni nu il cunoaste.

este iluzia celor doi,inca de cand s-au cunoscut,este dorinta lui si speranta ei. este visul amandorura si iluzia fiecaruia.

si ce mai conteaza oamenii ce trec prin fata lor,atunci cand el, infrigurat isi ascunde nasucul in geaca ei,si o pune sa stea pe picioarele lui,doar ca ea sa fie protejata de sagetile reci ale iernii?

e atat de dulce si totusi,uneori da dovada ca este doar un copil. chipul lui jucaus ascunde multe,nu se stie ce ganduri ii pot trece prin minte,dar ea il cunoaste mai bine ca oricine. stie ca orice cuvant spus de el este profund. datorita lui a invatat sa citeasca printre  randuri.

este povestea lor,povestea a doua frunze ce s-au reintalnit pe solul umed al iernii.

si ningea…si fulgii de zapada se lipeau usor de parul ei…ajungeau usor pe geaca lui…si desi era frig,desi tremurau,au ales sa stea impreuna,au ales sa nu plece,au ales sa mai stea inca cinci minute in locul lor dintotdeauna.

este iluzia lor,este placerea amanorura…

este doar o poveste ce nu are nume,n-are capat,doar suspine…


Pasarea Phoenix

a vazut prima raza de soare din viata ei. a reusit sa zambeasca dincolo de toate suferintele de pe umerii ei. a simtit caldura din inima ei ca renaste. ca nu mai trebuie sa fie nefericita niciodata.

a reusit. da,a reusit sa lase in urma totul,sa realizeze ca trebuie sa zameasca,ca orice s-ar intampla,caldura ei nu trebuie sa mai piara niciodata.

si-a interzis sa mai verse lacrimi amare,si-a interzis sa mai faca lucrurile pe care le facea atunci cand era trista. momentele in care se inchidea in camera au fost acum inlocuite de rasete nevinovate,de placerea de a avea prieteni, de bucuria de a privi in fiecare dimineata cerul senin,de a visa,de a spera la bine,de nu se mai gandi la ce a lasat in trecut.

vrea sa cunoasca,sa simta,sa iubeasca. iubeste sa iubeasca,iubeste sa iasa,iubeste viata. fiecare mic sarut furat,fiecare mica imbratisare nevinovata.

vrea sa zambeasca,vrea sa fie acolo pentru cei care tin la ea,pentru ca stie ca un suras din toata inima este nepretuit. pentru ca stie ca orice s-ar intampla,nu mai are voie sa revina la ce era. nu mai vrea depresii,nu mai vrea sa isi petreaca ore si nopti intregi plangand fara rost.

pentru ca vrea sa se bucure de fiecare mic moment,pentru ca stie ca exact acele mici momente indulcesc existenta unei fiinte umane,pentru ca are atat de multe de oferit celor care si acum sunt alaturi de ea. celor,carora desi le-a facut rau neintentionat,au ramas acolo si nu au plecat.

sunt fiinte ca si ea,care au inteles-o si au ajutat-o,care au facut acest lucru din inima,pentru ca lor chiar le pasa. sunt ingerii pazitori pe care cineva i-a trimis la ea. sunt acele persoane care nu cer rasplata,dar ea stie ca surasul ei este cea mai mare multumire ce le-o poate oferi.

pentru ca a renascut din propria-i cenusa,asemeni pasarii phoenix,doar pentru ca acesti ingeri au vrut sa fie alaturi de ea.

pentru ea si mai ales pentru ei,niciodata nu va mai varsa o lacrima.