Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Posts tagged “tradare

♦ Viata prin ochii unei leoaice ♦

Stau intinsa si soarele imi incalzeste lenes, blana….ochii, pe jumatate inchisi, cern imagini, recompun lumini, deseneaza umbre….oamenii nu sunt decat niste siluete care se perinda in jurul meu, unii cu teama, altii mestecandu-si curiozitatea odata cu chestia aia nesuferita pe care o numesc chewing gum, si improscandu-ma cu flash-urile aparatelor de fotografiat….

Oamenii…cateodata imi aduc aminte ca ii urasc…m-au rapit savanei, spatiilor nesfarsite si tremurului ierbii….mi-au luat bucuria vanatorii si clocotul sangelui in perioada de rut…atunci, muschii incep sa toarca mai aspru, si ghearele se ivesc, curioase, din portocaliul blanii…

Ma intreb cum ar fi daca as insfaca de exemplu, unul din ei…ar putea fi ingrijitorul care imi lasa hrana, de fiecare data de la distanta, atat de incordat incat ii pot adulmeca frica prin pori….

Cred ca ar fi o joaca de copil…parca aud oasele troznind sub coltii mei ascutiti, si simt mirosul sangelui, care ma imbata inainte….

Insa….niciodata nu am atacat decat atunci cand imi era foame, sau vroiam sa aduc hrana pentru ai mei….imi visez mereu puii, le aud scancetele, si uneori imi apare in fata coama LUI, REGELE MEU… si ii aud ragetul…

Am amortit….ma ridic deodata, savurand infiorarea tigresei din cusca de alaturi….

E batrana..era deja aici cand m-au adus. Batrana si invinsa. Blana i-a naparlit si pe alocuri, are portiuni mari unde se vede pielea, de un vanat uscat….probabil ca nici coltii nu o mai ajuta, mai mult molfaie hrana….nici macar halcile de carne cruda nu o mai pot face sa lupte…sa spere ca intr-o zi gratiile astea blestemate vor disparea, sau, ca printr-o minune, cei ce ne chinuie vor ajunge in locul nostru , iar noi ne vom intoarce ACOLO….

Treizeci de pasi…atat masoara cusca mea. Treizeci de ganduri, de vise de libertate, nari lacome care
se arcuiesc spre treizeci de zari….

Ajung la capatul drumului intr-un timp mai scurt decat cel care mi-ar fi fost necesar inainte pentru a sfasia si a ma imbata cu prima muscatura…inainte…inapoi….inainte…inapoi…

E deja seara, mi-e foame…..si nu sunt decat un leu, intr-o cusca.

Anunțuri

♦ Inca un obstacol,inca o suferinta,inca o demoralizare. Ce sa mai fac?

ma aflu printre straini. am din ce in ce mai des simtamantul asta,ma simt din ce in ce mai singura,datorita lor. oare de ce?

pentru ca ei nu considera o placere sa vorbeasca cu mine si toti se rastesc si ma trateaza ca pe o persoana lipsita de importanta,sau doar o umbra?

dumnezeu stie. toti ma ignora. in fine,n’o sa stau eu sa plang ca unu sau altu se face ca ploua. nu o sa’mi distruga starea de spirit.

cu toate ca… nici nu mai stiu ce sa mai zic…dar stii? de cele mai multe ori,dupa ce trec prin cateva momente absolut superbe,imediat dupa au loc chestii care nu fac decat sa ma traga in jos. el nu stie decat sa ma certe,sa imi scoata ochii,sa ma faca sa ma simt un purice in fata lui,cum a facut atatia ani de zile,ea tace ca si cum ar avea un leucoplast la gura,ca si cum vocea i’ar fi muta,iar ei,aceia ce se numeau candva amici(nici macar prieteni nu mai pot spune ca am) nu fac decat sa se indeparteze…pe zi ce trece…

oare chiar e vina mea? oare chiar cer prea mult?
nu stiu…a trecut mult prea mult timp de cand am incetat sa mai traiesc asa cum vreau. chiar daca fac cam tot ce vreau. dar totusi…nu ma simt6 deloc multumita de mine…sanatatea imi joaca feste,durerile de cap nu ma mai lasa sa traiesc…cateodata mi’as dori doar sa cad intr’un somn adanc,iar cineva sa rezolve totul pentru mine.

dar din pacate nu e posibil. trebuie sa am puterea aia sa ma trezesc iar,cum am facut’o de atatea mii de ori,am nevoie de sprijin,dar tare mi’e ca din nou,va trebui sa ma ridic singura…

tu? ma vei ajuta? imi vei fi alaturi?


♦ Incearca sa incerci …

frate, totul pare atat de greu cand e vorba de propriul eu, incepi sa te minti ca nimeni nu intelege prin ce treci mereu si nu stii care e destinul, care e teama, din ce cauza nu poti tu sa’ti rezolvi singur problema. si pui punct, incerci sa o iei de la inceput ; te lasa inspiratia si probleme n’ai avut … pana acum totul parea foarte ok, aveai tu ingerasii tai da’ parca te’au lasat si ei. da’ nu e trip ca cica tu esti optimist si zambesti la toata lumea sa nu vada ca esti trist, sa nu te vada ca te plangi, un fel de autosugestie cand cu optimismul nu te ajungi, cand cu „lasa ca o sa fie bine” nu mai tine, cand si jumatatea ta a plecat departe de tine …

si apoi cauti nod in papura la fiecare prieten, la fiecare intamplare sau greseala. sincer … nu stiu ce ar putea sa fie dar mai ia o gura din potiunea magica, salvarea chipurile „pura”. singura, sigura, aproape de tine, nu pune intrebari, nu face amenintari, doar te mentine … dar cand iesi din trip si dimineata ai ochii sparti ti’ai fi dorit in loc de sticla sa incerci sa mai combati ; confuz te uiti in telefon : nici un bip, nici un mesaj, totul e monoton – cauti suport moral, dar pe cine sa mai suni, este ziua in care toti cei de afara sunt nebuni si nimeni nu intelege deci ce sa mai explici ca fiecare are probleme … n’are rost sa mai insisti, lasa balta, sufera de unul singur, incearca sa impui privirea ta de dur …

si poate nu ai inteles de ce vroiai sa pleci,  sau poate nu ai vrut sa pleci sperand ca o sa intelegi … stii si tu,trebuie sa incerci,incearca sa incerci sa incerci…


♦Acel cineva special

a mai trecut o zi…

s’au mai dus inca o mie de clipe in care pur si simplu gandurile mi’au luat’o razna…

nu credeam ca voi trai clipa in care sa aflu de moartea cuiva pe care nici macar nu il cunosc,sa vad persoane din jurul meu plangand cu lacrimi de foc… e drept,as fi un monstru fara sentimente sa nu ii inteleg pe aceia ce isi pierd odraslele pe care candva le tineau in brate si le priveau cum fiecare bataie a inimii se propaga pana in adancul sufletelor de parinti…

dar nici asta nu e motivul pentru care scriu. nu este nici macar de departe inceputul ce mi’l doream pentru aceasta… s’o numesc „confesiune”…

ma incearca tot soiul de sentimente,simt ca de fiecare data piedici se interpun intre mine si universul pe care mi’l doresc… nu imi doresc luna si stelele de pe cer,nici macar o farama de praf de stele… ce vreau eu cred ca orice om cu capul pe umeri si’ar dori. liniste,prieteni de incredere,calm in cadrul caminului s.a.m.d.

astazi eram ca un strop de ploaie,asemenea picaturilor cazute cu cateva ore in urma pe asfaltul incins. simteam cum tot ce ma inconjura ma infierbanta,ma agita ca si cum ar fi fost prima stare de acest gen si nu as fi avut puterea sa ma lupt cu ea.

am renuntat de mult sa mai lupt contra morilor de vant,am renuntat sa mai par altceva decat ce sunt,am renuntat sa mai port o masca in fata celor care mi’au demonstrat ca imi pot fi prieteni. cei ce mi’au multumit cand le’am dat un sfat,cand le’am atins mana cu caldura si le’am spus ca avea sa se termine cu bine. nu voi uita niciodata zambetul si imbratisarea aceea calda,venite dinauntrul sufletului ; niciodata vorbele bune care mi s’au spus nu le voi arunca pe certuri de moment.

e adevarat,adesea,defapt de fiecare data,un cuvant spus la nervi strica o relatie de ani lungi. nu ma refer neaparat la iubire,ci pur si simplu la o prietenie ( indiferent de grad de rudenie,indiferent de varsta,de sex ).

mi’am facut din a scrie o metoda de refulare,mi’am ales sa imi raspund singura la intrebari,atunci cand simt ca innebunesc,ca am clipe cand am senzatia ca in orice moment as putea claca.

dar uite ca mai apar si suflete asemanatoare mie,mai apar si astfel de persoane care sunt acolo pentru a iti spune o vorba buna,si nu neaparat pentru a’ti da un sfat,ci pentru a iti intinde mana si a’ti spune cu blandete in glas ca va fi bine. persoane care fac pentru mine acelasi lucru pe care si eu,la randu’mi,l’am facut pentru ei.

sunt gesturi ce vin din partea persoanelor care in urma cu ceva timp,nici macar nu faceau obiectul atentiei mele,iar acum nu as putea sa stiu ca nu ii mai am alaturi.

si revin la vechile’mi ganduri,revin la ce imi spuneam adesea si realizez ca atunci cand cineva iti zambeste din suflet si are incredere in tine,cu siguranta si tu il poti trata cu aceeasi moneda. va puteti pune pe tava sufletul unul in fata celuilalt si niciodata nu va exista teama de tradare.

desi acum imi lipseste total acea stare de euforie,sunt sigura ca atunci cand ii voi simti iarasi caldura,cand ii voi prinde mana intr’a mea si va fi acolo pentru mine zambetul natural imi va reveni pe buze,iar sufletul imi va radia.

pentru ca asta face un prieten adevarat. te accepta cu bunele si relele tale,te intelege,dar cel mai important,te asculta si te face sa te simti bine in prezenta sa.


Tradare

cum se poate ca cei pe care ii credeai apropiati,cei in care aveai incredere si pareau a fi acolo pentru tine sa te tradeze in cel mai josnic mod posibil?

sa’ti pui toata nadejdea in ei, iar ei sa te trateze ca pe o fiinta invizibila, sa nu contezi deloc, iar secretele tale sa nu mai fie deloc secrete cand parasesc buzele lor spre a se inalta catre pereti care intotdeauna au urechi?

si n’ar fi prima data cand ti se intampla,si n’ar fi singura data cand o vei face,doar pentru ca ai un suflet mult prea curat pentru niste hiene care asteapta doar sa’ti devoreze sufletul?

si ai avut incredere. ti’ai incredintat sufletul,ti l’ai deschis in fata lor,iar ei au ales doar sa te vanda ca pe un obiect.

si cum niciodata nu se gaseste doar o persoana sa iti nenoroceasca chiar si cea mai mica umbra de bine,ti se intampla si altele. iti vine sa tipi,sa urli,sa plangi,sa te lasi prada tuturor viciilor care ar putea sa te distruga ca individ.

e o existenta mult prea nemiloasa. e vorba de invidie,gelozie,rautate nefondata.


♦Jurnalul unei dezamagiri

obisnuiam sa imi petrec fiecare clipa a existentei in acel salas bine ascuns de ochii lumii,bine protejat de suflul de negativism al indivizilor ce inca isi mai tarau pasii slabiti pe aleea vietii.

obisnuiam sa imi astup urechile cu acordurile suave ale noptilor de vioara,obisnuiam sa imi incant simturile cu mirosuri calde de esente ale viselor trecute,ale iluziilor neconturate.

obisnuiam sa trec neobservata pe langa zidurile aglomerate de priviri necrutatoare,obisnuiam sa ma las purtata de fiecare frunza ce pica dintr’un copac la adierea vantului,obisnuiam sa ma simt un fulg.

(5 octombrie)

avea sa fie o pagina din multe alte fragmente fara continuare din jurnalul primei sale iubiri. avea sa se scrie cu mult dupa ce aceasta avea sa se fi terminat. avea sa scrie,avea sa construiasca,litera cu litera,fraza cu fraza,povestea primei sale suferinte,primei sale dezamagiri,si totodata,ultimei sale greseli.

nici macar nu stia daca isi dorea cu adevarat sa scrie acel jurnal,nu stia daca va reusi sa isi duca aceasta provocare la bun sfarsit. pentru ea,aceasta insemna sa accepte cu usurinta tot ceea ce ii rapise respectul de sine,tot ceea ce ii daduse sperante, ca mai apoi sa i se jefuiasca sufletul,sa i se goleasca inima de orice sentiment ce ar mai fi putut sa o elibereze din acea stransoare a neputintei.

acum,ca totul s’a terminat, plang, inghit, si imi ascund amarul in inima’mi plina de orgoliu,in sufletu’mi secatuit de puteri. stiam ca am procedat bine,dar oare gandul meu va fi de acord cu mine? oare imi va da pace acest fior ce ma chinuie de atatea nopti?

imi doresc sa opresc timpul in loc,sau dimpotriva,sa il derulez pana la momentul in care voi fi trecut cu bine si de aceasta incercare. nu pot sa spun ca nu ma doare,nu pot sa imi ascund chipul si acum imbujorat de lacrimi si de frig. parca si iarna asta grea e in ton cu sentimentele mele. asa ma simt si eu.

rece…

secatuita…

ma plimb dintr’un loc in altul fara sa am stare…

fiecare melodie imi rasuceste un fier incins in rana ce el a deschis’o,atunci cand a decis sa isi schimbe umbra de bunatate ce o mai avea in rautatea’i caracteristica fiecarei muscaturi veninoase,scorpionice.

in sfarsit s’a terminat. in sfarsit am evadat din stransoarea ce ma tinea prizoniera de atata timp in colivia de aur ce el avusese grija sa mi’o construiasca,colivie din care nu as fi putut iesi,fara ajutorul unui inger.

acum,nu pot decat sa fiu recunoscatoare,nu pot decat sa privesc inainte si sa sterg cu buretele toate acele zile in care durerea imi intuneca simturile si tristetea imi umbrea existenta.

sunt in sfarsit libera,in sfarsit sunt stapana propriei mele iubiri,propriului meu sine…

(21 noiembrie)

desi nu era sfarsitul,scrisese aceasta ultima parte ca finalul a ce fusese prima ei iubire,prima ei dezmagire. lacrimile ii stersesera scrisul,dar nu ii stersesera si literele incriptate in inima’i acum inghetata.

aveau sa urmeze pagini intregi pe care isi lasase amprenta suferintei,aveau sa fie lungi istorisiri,la lumina lumanarii,in nopti reci din plina vara,aveau sa fie dorinte irosite si planuri neimplinite.

avea sa fie jurnalul primei sale iubiri…


Ultima noapte de dragoste

praful colorat din clepsidra de sticla se scurgea cu repeziciunea unui metronom in partea inferioara a obiectului. asemenea prafului din clepsidra se scurgea si ultimul fir de viata din interiorul sau. se simtea sfarsit de puteri,si cu privirea indoliata o privea cu greata pe fiinta in care isi pusese increderea totala. stia ca avea sa plece si avea sa il lase inca odata singur,ca avea sa’l ucida iarasi cu aceeasi raceala cu care omori o caprioara cand te duci la vanatoare.

si’ar fi dorit sa’i spuna pentru ultima data,si’ar fi dorit pentru ultima data sa o faca sa isi recunoasca greseala,dar a fost rece,vant si ploaie,si a plecat.

raza de lumina a diminetii pentru el nu mai aparea,noaptea i se parea infernala,din cauza visurilor ce continuau sa’l tina treaz. stia ca soarele avea sa rasara si sa’i spulbere orice indoiala ca prin ceea ce a trecut este doar imaginatie pura,ca este doar rodul gandurilor sale paranoice. dar curand avea sa descopere ca pe cea ce o credea atat de inocenta,a gasit-o acum in lumina diminetii doar o venera plina de mandrie,o dama bine ce nu isi dorea mai mult decat situatie sociala.

ura s-o vada in bratele lui g.,ura sa vada cum atingerile destinate lui acum se rasfrangeau asupra altui barbat,ura sa vada ca sentimentele ce credea ca doar el le poate trezi in sufletu’i de madona,acum aceleasi sentimente i le trezeste si alt barbat.

era distrus,dar cu toate astea luciditatea il facea sa’si construiasca in minte cel mai groaznic plan de razboi. si s’a hotarat. avea s’o ucida,asa cum si ea,candva,l’a ucis pe el. avea sa o faca sa sufere la fel de mult cum a suferit si el.

dar aceste ganduri nu il faceau deloc sa se simta mai bine.nu ii aduceau calmul la care spera,nu il faceau sa accepte tradarea,nu il faceau sa simta ca mai vrea sa continue. stia ca terminand cu viata ei,avea sa termine si cu a lui. si’a luat inima in dinti. a pornit si acolo l’a gasit pe g. cu marea lui iubire.

si cand totul e dat sa se termine,se termina fara semne de intrebare,fara durere,dar cu cel mai mare regret.


Cineva care te’a iubit…

te’am iubit. ai sperat. am stiut amandoi de la inceput. era vis. adesea imi spuneai ca sunt tot ce iti doreai. mi’ai promis ca niciodata n’o sa ma faci sa sufar , ca cel ce va suferi vei fi doar tu…ca trebuie sa platesti greselile din trecut. si cu toate astea,ai uitat de tot…

am crezut in tine , ti’am dat totul. acum ce faci? imi rapesti , bucatica cu bucatica , tot ce vedeam frumos in tine , toate momentele in care eram doar noi doi si nu mai era nimeni in jurul nostru.

stiam ca se va termina , stiam ca raiul curand avea sa devina un iad. stiai si tu , dar refuzai sa crezi. acum , cand suntem intr-un punct mort , alegi sa dai tot ce era mai rau. oare vrei sa ma distrugi? … sa ma omori? …

nu voi plange. ma voi resemna la gandul ca , in trecut , ai fost totul pentru mine. nu voi uita nimic , nu voi ierta nimic. te vei schimba? sincer , nici nu vreau asta. poate m’am indragostit de o iluzie. poate nu. macar acum stiu cum erai , dincolo de cum te cunosteam. ma iubesti? demonstreaza! inceteaza sa mai fii un copil. maturizeaza’te!

dar in final poate ca sunt doar eu de vina , ca te’am sculptat in mintea mea , iar realitatea mi te’a dezvaluit intr’un chip mult prea murdar…

scris pe 21 noiembrie 2009


Pentru ultima data tu,pentru prima data eu

un ultim strop de ploaie.

un ultim sarut. o ultima imbratisare. un ultim vis. o ultima iluzie. ultima data cand te’am vazut,inainte sa pleci pe drumul tau. ultima data cand destinele noastre s’au unit. ultimul cuvant al tau urmat de sarutul amar al despartirii tale.

prima data cand mi’ai redat speranta. prima data cand mi’ai spus ce insemn pentru tine.prima data cand mi’ai spus ca aveai nevoie de cineva care sa te asculte numai cum eu stiu sa o fac. prima discutie care a durat ore intregi. primul suras ce a detensionat ambientul. primul vers cunoscut de amandoi. prima rasuflare usurata. prima cearta si prima explicatie inteligenta. primul telefon din toiul noptii si primul mesaj de noapte buna.

ultima seara impreuna.

ultima iluzie si totusi primul vis. primele lacrimi si primul semn de afectiune. primul semn ca vrei sa ma protejezi,dar cu toate astea nu faci nimic concret. prima intrebare insotita de ultimul raspuns.ultima fraza urmata de prima
imbratisare. prima ninsoare si totusi ultima ploaie. primul popas dar ultima oprire. ultimul minut inainte de eternitate. pentru prima data cand imi doresc ultimul lucru pe care as putea sa’l fac.

pentru ca e prima data cand te las sa ma vezi asa cum sunt si e ultima data cand tu te lasi indiferent in bratele mele. pentru ca a fost ultima data cand am vorbit si totusi a fost prima data cand mi’ai aratat cine esti cu adevarat. pentru prima data eu,pentru ultima data tu.

pentru primul zambet,pentru ultima lacrima. pentru ca nimic din toate astea nu s’a intamplat,pentru ca vreau sa stiu cine esti tu. pentru ca stii si nu vrei sa afli,pentru ca asculti si nu vrei sa auzi,pentru ca privesti si nu vrei sa vezi,pentru toate motivele pentru care eu sunt un mister pentru tine,pentru singurul lucru pentru care tu esti pentru mine ca o carte deschisa.

pentru ca nimic din toate astea nu e real,pentru ca imaginatia imi joaca feste,pentru ca am insomnii,pentru ca nu
stiu cum sa’ti dovedesc ca poti crede cu adevarat,ca poti deosebi adevarul de fals,pentru ca ma poti descoperi,pentru ca stii ca ratiunea nu ma lasa sa cred in lucruri efemere,pentru ca suntem doua fantome ale unei realitati plasmatice,pentru ca esti vocea constiintei mele,pentru ca am momente in care nu ma recunosc,pentru ca fiecare cuvant spus de tine ma trezeste din agonie,pentru ca tu esti eu,si pentru ca vreau sa stiu secretul tau atat de bine ascuns.


Din nou promisiuni incalcate

si s’a jurat ca n’o sa mai verse nicio lacrima,a promis ca o sa zambeasca in ciuda a tot ce se intampla.dar bineinteles,o privire,o intrebare,niste ochi verzi ai unui demon cu chip uman i’au sters memoria a tot ce candva isi promisese.

aseara,lacrimile ei au avut cel mai amar gust,erau lacrimi de durere,de dorinta,de nevoia de o vorba buna,de un semn de afectiune.

era gustul frustrarii,al suferintei,era amaraciunea ce o simti cand si cea mai mica speranta se pierde undeva in neant.

privea camera goala,ploaia de afara strabatea prin furtuna lacrimilor ei,picaturile reci ce se loveau de streasina casei unde locuia erau ca niste sageti arse ajungand exact in inima ei insangerata,pentru ca cineva avusese grija sa’i strice iar sufletul,sa o umileasca doar cu o privire,sa se simta ultimul om doar pentru ca incercase sa se descurce de una singura.

dar nu se mai mira, nu se mai intreaba de ce,stie ca acel demon,atata timp cat ea ii da putere prin
slabiciunea sa,va continua sa o omoare … putin cate putin,zi de zi.

doar asteapta acea zi cand totul se va fi terminat,si va afla motivul pentru care atatea lacrimi amare s’au prelins pe chipul ei,acum incercanat,motivul pentru care inima ei a fost sagetata exact de fiinta ce se presupunea a fi protectorul cel dintai,modelul de barbat pentru orice fata,exemplul demn de urmat in viata.

ar fi trebuit sa fie,dar din pacate nu este. stie asta,dar inca spera la mai bine,inca isi doreste cu nerabdare acel final fericit ce cu greu isi iveste mustatile.

si a ramas doar ea,cu lacrimile ei de sange,cu picaturile reci,inchisa intr’o camera mult prea apasatoare pentru cat ar putea sa mai indure…