Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Posts tagged “tristete

♦ Vei reusi ?! ♦

atunci cand nu stii sa decizi intre suflet si ratiune,e greu. cand vrei sa faci un lucru si apoi multe iti impiedica reusita,e crunt. creierul o ia razna,mintea ti se incetoseaza,totul isi pierde claritatea,vezi rosu in fata ochilor,si… rezultatele sunt catastrofale.

toate povestile frumoase incep cu ” A fost odata … ” pana si intamplarile reale preiau ceva din acest SF nebun,ireal. lucruri se intampla,istorisiri decurg,apar zambete,apar sentimente,fericire,multumire,iubire… ah,ce frumos…

parca iti invie sufletul la viata. parca te simti the one and only. fluturasii isi fac loc agitati in stomacul tau,cunosti persoane,vorbesti,iti spui opinia,incerci,esuezi,te ridici,iar incerci si … MINUNE!! castigi! obtii ce ti-ai dorit cel mai mult de la viata. iti dai seama ca lucrurile intra pe fagasul normal,ca a rasarit si soarele pe strada ta,ca in sfarsit,iti primesti rasplata.

STOP!

nu e chiar cum crezi. fericirea nu tine decat 3 zile. asa zic batranii.

dar tu vrei sa demonstrezi ca va tine chiar mai mult de 300 de zile. si te chinui,iti faci ordine in ganduri,incerci sa faci alegerile potrivite,sa iti iasa totul dupa suflet,sa radiezi si sa iti tii aproape visele. si chiar reusesti. si te bucuri,pentru ca vezi ca va tine,te entuziasmezi pe cat de mult poti,atat de mult ca simti ca iti sare inima din piept. si parca incepi sa iti revii. parca esti tu din nou.

NU!

viata iar te da peste cap. si suferi,si iti curg lacrimi in cascade,si simti ca viata nu are rost,te demoralizezi,cazi,vrei sa fugi,sa pleci,sa te detasezi,si iti doresti din tot sufletul sa fi fost altfel,sa se fi intors roata pentru tine,nu impotriva ta.

UITE CA SE POATE!

iti mai da o sansa. mai dai o sansa. poate e ultima. dar vrei sa fie bine. vrei ca macar de data asta sa reusesti. lupti si iubesti,esti sincer si vorbesti,asculti,sfatuiesti,oferi un sprijin,pentru ca stii cat de frumos va fi. de data asta,iti faci cele mai mari sperante,vrei sa iti pui toate iluziile in acelasi cufar mic de lemn,aceleasi iluzii,sa fie alaturi de iluziile lui. vrei sa fie bine,iti impui,te schimbi,pentru ca si lucrurile s-au schimbat intre timp. sunteti alti oameni,mai maturi,suficient de inradacinati incat sa realizati ca nu mai sunteti copii. parca acum totul depinde de voi.

SI…

si ai vrea sa continue asa la nesfarsit. ai vrea sa fie o poveste de viata,o lectie,un drum ce va servi de exemplu de viata pentru restul.

depinde doar de tine,de voi…de toti..

ca aceeasi poveste inceputa cu ” A fost odata… ” sa se incheie cu „Si au fost fericiti…pana la adanci batraneti…

sa merite suferinta,chinul,iubirea,placerea,bucuria,sa aiba toate o recompensa.. sa nu se ajunga la ” A fost candva,acum s-a terminat...”


♦ Viata prin ochii unei leoaice ♦

Stau intinsa si soarele imi incalzeste lenes, blana….ochii, pe jumatate inchisi, cern imagini, recompun lumini, deseneaza umbre….oamenii nu sunt decat niste siluete care se perinda in jurul meu, unii cu teama, altii mestecandu-si curiozitatea odata cu chestia aia nesuferita pe care o numesc chewing gum, si improscandu-ma cu flash-urile aparatelor de fotografiat….

Oamenii…cateodata imi aduc aminte ca ii urasc…m-au rapit savanei, spatiilor nesfarsite si tremurului ierbii….mi-au luat bucuria vanatorii si clocotul sangelui in perioada de rut…atunci, muschii incep sa toarca mai aspru, si ghearele se ivesc, curioase, din portocaliul blanii…

Ma intreb cum ar fi daca as insfaca de exemplu, unul din ei…ar putea fi ingrijitorul care imi lasa hrana, de fiecare data de la distanta, atat de incordat incat ii pot adulmeca frica prin pori….

Cred ca ar fi o joaca de copil…parca aud oasele troznind sub coltii mei ascutiti, si simt mirosul sangelui, care ma imbata inainte….

Insa….niciodata nu am atacat decat atunci cand imi era foame, sau vroiam sa aduc hrana pentru ai mei….imi visez mereu puii, le aud scancetele, si uneori imi apare in fata coama LUI, REGELE MEU… si ii aud ragetul…

Am amortit….ma ridic deodata, savurand infiorarea tigresei din cusca de alaturi….

E batrana..era deja aici cand m-au adus. Batrana si invinsa. Blana i-a naparlit si pe alocuri, are portiuni mari unde se vede pielea, de un vanat uscat….probabil ca nici coltii nu o mai ajuta, mai mult molfaie hrana….nici macar halcile de carne cruda nu o mai pot face sa lupte…sa spere ca intr-o zi gratiile astea blestemate vor disparea, sau, ca printr-o minune, cei ce ne chinuie vor ajunge in locul nostru , iar noi ne vom intoarce ACOLO….

Treizeci de pasi…atat masoara cusca mea. Treizeci de ganduri, de vise de libertate, nari lacome care
se arcuiesc spre treizeci de zari….

Ajung la capatul drumului intr-un timp mai scurt decat cel care mi-ar fi fost necesar inainte pentru a sfasia si a ma imbata cu prima muscatura…inainte…inapoi….inainte…inapoi…

E deja seara, mi-e foame…..si nu sunt decat un leu, intr-o cusca.


♦ Inca un obstacol,inca o suferinta,inca o demoralizare. Ce sa mai fac?

ma aflu printre straini. am din ce in ce mai des simtamantul asta,ma simt din ce in ce mai singura,datorita lor. oare de ce?

pentru ca ei nu considera o placere sa vorbeasca cu mine si toti se rastesc si ma trateaza ca pe o persoana lipsita de importanta,sau doar o umbra?

dumnezeu stie. toti ma ignora. in fine,n’o sa stau eu sa plang ca unu sau altu se face ca ploua. nu o sa’mi distruga starea de spirit.

cu toate ca… nici nu mai stiu ce sa mai zic…dar stii? de cele mai multe ori,dupa ce trec prin cateva momente absolut superbe,imediat dupa au loc chestii care nu fac decat sa ma traga in jos. el nu stie decat sa ma certe,sa imi scoata ochii,sa ma faca sa ma simt un purice in fata lui,cum a facut atatia ani de zile,ea tace ca si cum ar avea un leucoplast la gura,ca si cum vocea i’ar fi muta,iar ei,aceia ce se numeau candva amici(nici macar prieteni nu mai pot spune ca am) nu fac decat sa se indeparteze…pe zi ce trece…

oare chiar e vina mea? oare chiar cer prea mult?
nu stiu…a trecut mult prea mult timp de cand am incetat sa mai traiesc asa cum vreau. chiar daca fac cam tot ce vreau. dar totusi…nu ma simt6 deloc multumita de mine…sanatatea imi joaca feste,durerile de cap nu ma mai lasa sa traiesc…cateodata mi’as dori doar sa cad intr’un somn adanc,iar cineva sa rezolve totul pentru mine.

dar din pacate nu e posibil. trebuie sa am puterea aia sa ma trezesc iar,cum am facut’o de atatea mii de ori,am nevoie de sprijin,dar tare mi’e ca din nou,va trebui sa ma ridic singura…

tu? ma vei ajuta? imi vei fi alaturi?


♦ Din nou…

in urma cu o luna incepea un nou capitol in viata mea. urma sa las trecutul in trecut,urma sa las deoparte tot sirul lung de suferinta,toate palmele pe care mi le daduse viata,toate jignirile pe care fusesem nevoita sa le suport,urma sa scap de ce ma urmarea de mult timp – de toata teama pe care o aveam de rau. alesesem sa plec cu ea,sa uitam impreuna si sa ne construim un viitor doar al nostru,doar noi doua si doar clipele noastre impreuna.

ei ne primisera,ne acceptasera si se bucurau pentru decizia noastra,pentru pasul asta. pentru ca in sfarsit avusesem taria sa incheiem orice socoteala cu trecutul,sa’l stergem cu buretele si sa incepem ceva nou,O VIATA NOUA!

a fost bine acolo. a fost superb. parea un vis,dar credeam cu toata taria ca este realitate…

eram libera sa imi vad de viata mea,eram libera sa fac aproape tot ce’mi doream. atunci ma sprijineau toti,erau toti de partea mea si totul era roz. imi revenisem,ma pusesem pe picioare,sanatatea mea isi reluase cursul normal,zambeam,radeam,ma simteam bine,linistita,multumita,satisfacuta,de ce nu? satisfacuta ca obtinusem tot ce imi dorisem vreodata. o relatie,o familie,sprijin,afectiune,sprijin.

si dintr’o data,usor usor,chiar daca a fost mult prea repede,s’a rupt. cateva telefoane si o intalnire,niste acte si cateva promisiuni au schimbat totul in mai putin de o zi.

am facut tot posibilul sa o intorc,am incercat din toate puterile mele de copil care vrea sa faca numai bine sa nu pierd ce reusisem atat de greu sa obtin. i’am ascultat pe ei,am cantarit ce mi se spunea dintr’o parte si din alta, am judecat si am pus in balanta. chiar si in sinea mea,stiam ca trebuie sa fac pe dracu in 4 sa o tin acolo,sa nu o las sa plece de unde venise…

si am facut…am luptat cu mori de vant,am stricat o relatie frumoasa de sange,doar din iubire si din dorinta de a fi bine. am incercat sa o conving ca nu e chiar atat de drept expusa. ca sa fiu si mai mult chinuita si haituita ca un caine,am fost gonita. am fost asemuita cu acea persoana,mi s’a spus ca nu sunt crezuta,mi s’a aratat ca nu am fost ascultata,nu mai spun ca mi’as fi dorit macar atunci sa fiu inteleasa. nu,astea nu s’au intamplat. nici pe departe.

dintr’o parte gonire,din alta parte incercarea de a ma cumpara. nu asa se rezolva ceva. am spus ca daca ei au decis ca e mai bine ca noi sa plecam,inseamna ca poate dumnezeu imi da inca o lectie. nu imi convine si nu imi va conveni niciodata,pentru ca eu sunt genul ala care iarta pe moment poate,dar nu va uita niciodata ce i s’a intamplat. si bun,si rau.

doar El imi mai e aproape,doar El stie cat am suferit,cat am tras,cat am incercat. ma acuza toti,rand pe rand,ca nu am fost suficient de convingatoare sau ca am gresit cand am facut ce am facut. nu,nici nu am gresit,nici nu m’am dat pe dupa deget. am spus ca nu imi convine,am dat argumente,poate spuse mai frumos sau poate mai urat. am facut totul ca sa nu fiu nevoita sa ma intorc aici,asta a fost motivul…

dar chiar si asa,chiar si cand am facut tot posibilul,si ei stiu asta in subconstientul lor,toti stiu asta,continua sa ma acuze. de ce? pentru ca sunt singura care mai sufera,sunt singura care se mai framanta si nu poate dormi din cauza grijilor,din cauza frustrarilor. da,sunt aici acum,dar nu inseamna ca mi’am schimbat modul de a gandi. da,sunt aici,dar asta nu inseamna ca as vrea sa renunt la ce mai am. nu,nu voi renunta la singurul lucru care mi’a ramas. singurul lucru care m’a ajutat sa meg mai departe pana acum si vreau sa ma ajute si in continuare.

nu insist degeaba. nu lupt atat de mult orbeste. lupt pentru ceva. pentru ceva in care cred cu toata taria mea. nu pentru ca e datoria mea,ci pentru ca asta simt si pentru ca vreau sa demonstrez ca pot face in asa fel incat macar noua sa ne fie bine. teama nu isi are locul atunci cand iubesti nebuneste asa cum o fac eu,asa cum o face el. vreau sa demonstrez ca ma tin de promisiunile pe care le’am facut,doar ca am nevoie de macar putina intelegere. a se pune in locul meu e extrem de greu,si stiu asta. dar o gandire rece va scoate la iveala faptul ca daca o relatie se desfasoara cu stiinta,daca asta e situatia,va fi mai bine.

in momentul asta e singurul lucru care ma mai indeamna sa am o rugaminte,sa explic ceva,sa fiu inteleasa si sa nu fiu acuzata ca am picat pe o panta gresita. pentru ca asta e inca un obstacol pe care ca un suflet,trebuie sa incercam sa’l trecem. vreau sa fac tot posibilul sa mai salvez ce a mai ramas. sa nu distrug si eu ceea ce deja au distrus altii.

nu pot ascunde ce simt acum,si pentru ca nu am cui spune totul de’a fir a par,asa cum este – unora nu ma pot descarca,pe altii nu ii intereseaza problemele mele,cativa dintre ei ma acuza si acum,iar ceilalti nici macar nu vor sa ma asculte,sa’mi vorbeasc – stau si vorbesc singura cu un monitor,scriu ceva ce poate nimeni nu o sa citeasca,pentru ca nu e nimeni care sa ma asculte si sa ma inteleaga si sa ma ajute.

am ramas singura si nu mai sunt la fel. nu ma atinge cu nimic faptul ca ei ma privesc si ii doare ca nu stiu ce mi se intampla,ca nu stiu ce am eu pe suflet,dar nici nu le voi spune. le va lua mult sa descopere. ce ma doare este ca mai sunt cativa care au crezut in mine,si’au pus toate sperantele in mine,iar eu nereusind,sunt acum tinta unor razbunari,unor cuvinte foarte dure,unei legaturi ce fara ajutor se va rupe.

vreau macar aici sa nu fiu acuzata ca n’am incercat totul,ca nu am dat dovada de bunavointa,ca am ascuns. vreau sa fie totul clar,pentru ca doar asa vom avea noi liniste. pentru ca doar asa nu ne vom mai ascunde si vom putea sa ne bucuram in continuare de noi,de tot ce am strans in catva timp…

o fac pentru ca vreau sa stau linistita,pentru ca destul teama mea l’a afectat si pe el. destul acel „trebuie” ne amara sufletele cand sarutul de despartire era defapt suspin. destul acel „nu pot,nu ma lasa” era refuzul de fiecare data. nu vreau sa mai existe asa ceva,nu vreau sa mai am piedici,nu vreau sa mai fiu pusa in situatia de pana acum pentru ca si pe el il afecteaza,si poate mai mult decat realizez eu. stiu ca se teme,stiu ca nu crede,pentru ca nici eu nu sunt suta la suta convinsa,dar vreau sa imi arat ca am incercat totul,ca am facut tot posibilul.

daca nici atunci nu va fi asa,daca chiar si atunci voi avea vreo piedica,voi pleca. voi pleca singura,voi uita de tot si ma voi transforma intr’un monstru. inca nu sunt,pentru ca inima mea e prea incalzita de afectiune,si nu pot. ma tine cineva strans si ma tin promisiunile pe care vreau sa le respect acum,mai mult ca niciodata.

sprijinul si cuvantul sunt singurele lucruri de care am nevoie si fara de care nu pot continua…


♦ Ochii unui suflet

sentimentul ala de fericire si tristete in acelasi timp,feelingul ala de dinainte,si un nod in gat,care abia de te mai lasa sa rasufli … asta simt acum,asta vreau sa iti arat,sa iti scriu,sa stiu ca poate,defapt sigur,o vei simti si tu cand nu voi mai fi aici. vor mai fi alte cateva zile in care obisnuinta de a’ti vedea chipul zambitor si ochii blanzi vor deveni un chin,pentru ca nu vei fi acolo,vor mai fi alte multe clipe in care iti voi simti lipsa,in care imi va fi dor de caldura ta,de vocea ta,de mangaierile si cuvintele de bine ce m’au insotit in tot timpul asta,langa tine. o sa imi fie dor de cafeaua de dimineata,o sa imi fie dor sa ne tachinam,sa ne uitam la ceas si sa tragem de ultimele doua minute pana cand le facem doua ore,sa ne spunem unul celuilalt ce simtim,eu cu capul pe pieptul tau,tu cu mana pe pieptul meu. si stii ca o sa imi lipseasca pana si momentele in care cu greu reusesc sa te calmez,iar apoi am satisfactia ca macar tu mai imi oferi un suras sincer. si stii si ca zilele astea o sa le petrec asa cum ar trebui,dar ca va lipsi ceva. va lipsi boarea aia placuta ce ma invaluie atunci cand ma tii strans lipita de tine,va lipsi si tigarea fumata in doi,va lipsi si aburul fierbinte cu iz de cafea dintr’o seara ploioasa,vor lipsi drumurile pe care le faceam impreuna,va lipsi plimbarea aia in care mi’ai spus „asa vreau sa fii mereu,sa nu te schimbi!” si ma bucur,nici nu ai idee cata fericire pot simti ca am de ce sa imi fie dor,ca imi lipseste ceva,si sa stiu ca acasa o sa ma astepti tu. o sa imi spui din nou ca iti era dor de parfumul meu,de zambetul,de ochii mei. ochii care stiu cand iti este rau si cand iti este bine. sufletul care te simte in orice moment. pentru ca ce simt pentru tine m’a facut sa fiu atat de atenta in tot ce te priveste,sa incerc sa fac totul pentru a vedea o sclipire in ochii aia umezi,in ochii aia ce odata au varsat lacrimi pentru mine. si chiar de voi fi acolo si tu vei fi aici,citind asta,voi sti fara sa imi spui,ca in adancul tau surazi,ca in sufletul tau creste ceva,ca esti multumit ca ma faci fericita. desi cuvintele uneori pierd din toate trairile care le construiesc,stiu ca tu privesti dincolo de cuvinte,stiu ca citesti printre randuri si intelegi exact ce simt acum,ce vreau sa exprim. e prima zi cand nu suntem unul langa celalalt,cand timpul trece si mai adaugam la istorie inca o fila,inca o ora,inca o clipa. dar voi avea rabdare,si ti’o voi spune la momentul potrivit. vreau sa fim fata in fata,sa ma uit in ochii tai cand voi rosti cuvintele alea …


♦ Momente si momente …

de ce intotdeauna cele mai frumoase momente posibile tin cel mai putin?

de ce trebuie sa te uiti la ceas sa vezi ca mai ai doar 20 de minute si ochii sa ti se umple de lacrimi doar pentru motivul ca nu ai vrea sa mai pleci,ca il tii strans de mana si regreti ca s’a terminat?

de ce te uiti din 20 in 20 de minute la ceas si vezi cum ti se scurge timpul ca nisipul dintr’o clepsidra,si te uiti cu o privire plina de parere de rau la tot ce a fost? de ce ti se citeste pe chip regretul si spui totul din priviri,fara sa scoti macar un sunet?

si pleci sa te linistesti,renunti la inca un minut pana acasa,doar sa te plimbi,sa auzi greierasii din toiul noptii,sa privesti noaptea si zgomotul ala de seara,dar stii ca lipseste ceva. „tu”. am spus’o amandoi in acelasi timp. am rostit’o amandoi,fara macar sa ne fi uitat unul la altul.

inca 5 minute. te rog. inca un pic. nu mai imi trebuie inca o tigare,desi stiu ca nu voi mai putea fuma. nu mai vreau inca o melodie,desi stiu ca maine poate ii voi duce dorul. nici macar o gura de suc nu mai vreau,desi ma usuc de sete. vreau doar inca 5 minute. inca 5 minute in care sa stau ghemuita la pieptul tau,sa iti simt parfumul si sa vad cum imi citesti toate gandurile doar privindu’ma.

si plec. te uiti la mine cum ma indepartez usor,cum imi port pasii agale spre chin. imi spui „capul sus”. nu pot sa il tin drept. nu pot sa ma prefac ca nu imi pasa. pur si simplu  nu pot si nici nu vreau. imi spui ca eu te’am facut sa fii asa si imi multumesti pentru ceea ce sunt. ma crezi ca am lacrimi in ochi? vezi asta. iar eu iti spun ca nu imi vine sa plang. dar te mint. asa e. fiecare despartire o simt ca un spin in inima. pentru ca te las. pentru ca sunt fortata sa o fac.

si ajung aici. si ma apuc sa scriu ceva ce se voia a fi o bucurie,un sentiment de bine,o declaratie. numeste’o cum vrei tu.

dar aud : „ma deranjeaza ca ma minti”. „iti bati joc de mine,ma prostesti pe fata”. ce mai pot sa spun cand eu stiu ca am zis adevarul,ca nu as putea sa mint,mai ales in situatia asta… si iarasi imi stric sufletul,si iarasi imi aduc aminte toate vorbele spuse si iarasi si iarasi si iarasi…

nu mai zic nimic,nu mai fac nimic,visez cu ochii deschisi si ma inchid in mine si tac. alta solutie nu am.

macar raman cu momentele alea superbe. cu bucurie ca au fost. cu regret ca intotdeauna se termina mult prea repede…


♦ Incearca sa incerci …

frate, totul pare atat de greu cand e vorba de propriul eu, incepi sa te minti ca nimeni nu intelege prin ce treci mereu si nu stii care e destinul, care e teama, din ce cauza nu poti tu sa’ti rezolvi singur problema. si pui punct, incerci sa o iei de la inceput ; te lasa inspiratia si probleme n’ai avut … pana acum totul parea foarte ok, aveai tu ingerasii tai da’ parca te’au lasat si ei. da’ nu e trip ca cica tu esti optimist si zambesti la toata lumea sa nu vada ca esti trist, sa nu te vada ca te plangi, un fel de autosugestie cand cu optimismul nu te ajungi, cand cu „lasa ca o sa fie bine” nu mai tine, cand si jumatatea ta a plecat departe de tine …

si apoi cauti nod in papura la fiecare prieten, la fiecare intamplare sau greseala. sincer … nu stiu ce ar putea sa fie dar mai ia o gura din potiunea magica, salvarea chipurile „pura”. singura, sigura, aproape de tine, nu pune intrebari, nu face amenintari, doar te mentine … dar cand iesi din trip si dimineata ai ochii sparti ti’ai fi dorit in loc de sticla sa incerci sa mai combati ; confuz te uiti in telefon : nici un bip, nici un mesaj, totul e monoton – cauti suport moral, dar pe cine sa mai suni, este ziua in care toti cei de afara sunt nebuni si nimeni nu intelege deci ce sa mai explici ca fiecare are probleme … n’are rost sa mai insisti, lasa balta, sufera de unul singur, incearca sa impui privirea ta de dur …

si poate nu ai inteles de ce vroiai sa pleci,  sau poate nu ai vrut sa pleci sperand ca o sa intelegi … stii si tu,trebuie sa incerci,incearca sa incerci sa incerci…


Locul ei

Aseaza-ti capul unde vrei
Dar pe umarul meu era locul ei,
Si-mi adormea in brate
Eu adunam sperante
Dar am pierdut-o asa usor…

Cu mainile intinse,
Cu tot atatea vise
Eu o astept in viata mea…

Mi-e dor de inc-un zambet,
Am pus atata suflet
Si nu mi-ar fi atat de greu
Daca intr-o clipa rece
Ea mi-ar sopti ca imi trece
Si se intoarce in viata mea…

Dar ochii ei nu mai vorbesc,
Ea ca pe o lacrima m-a sters
Si stele nu se mai aprind.
Si n-ai avea ce sa-mi mai iei
Caci lumea mea e in palma ei
Iar eu in vise ma inchid…


♠Strainul

stii…e inca una din acele zile in care totul parea perfect si o mica scanteie ajunge sa strice totul…

te’ai uitat la mine cu ochii tai albastri-verzui,m’ai intrebat de ce te priveam astfel…cum puteam sa te privesc altfel decat fiinta pe care o reprezentai? sange din sangele meu? ti’am raspuns cu vocea’mi tremuranda ca pur si simplu ma uitam la tine. asa era. dar ochii tai mult prea reci mi’au strapuns inca odata inima. mi’au strapuns’o pentru a nu stiu cata oara. ma doare… nici macar nu stii cat… nici macar nu stii ca acum, ascunsa in camera mea,te privesc de la geam,iti urmaresc fiecare pas greoi,fiecare umbra ce o asemuiesc cu miscarea ta,vantul ce usor iti fura scrumul de tigare,fumul ce usor se iveste din buzele tale ce seamana atat de mult cu ale mele…

cum poti fi astfel? cum poti sa nu imi arati ca ma iubesti? macar un pic? chiar nu merit? chiar atat de mult am gresit,incat sa nu am din partea ta decat priviri pline de manie si tipete ce se afunda mai mult si mai mult, cu fiecare secunda ce o petrec langa tine, in sufletul meu?

nu iti cer luna de pe cer… nici macar iubirea suprema ce mi’o poti oferi… stiu ca o poti face,stiu ca o faci(poate),dar eu cum vad asta? cum imi dau seama ca acolo,dincolo de scutul asta de otel ce nu obosesti niciodata sa’l porti,se afla un suflet bun?

m’am saturat sa te privesc noaptea cum dormi si sa plang langa patul tau ca nu iti pot oferi sarutul de „noapte buna”, m’am saturat sa privesc ca o minune fiecare ceas in care tu iti alegi sa pleci,lasandu’ma in urma,nespunandu’mi nici macar un cuvant,lasandu’ma ingrijorata,in intunericul acestei case pe care tu o numesti camin,iar eu o vad ca pe un chin…

cand ti’am cerut iertare eram cea mai fericita,reusisem sa’ti patrund acolo,sa patrund in ochii tai inlacrimati. m’ai luat in brate… ma simteam din nou copil,dar tu… tu ai ales sa ma tii la distanta,ai ales sa ma privezi de micile bucurii de zi cu zi,ai ales sa ma privezi de ce aveam eu nevoie de la tine. si nu erau bani,nu erau bunuri materiale… era pur si simplu iubirea ta…

ce nevoie am de toti prietenii de langa mine,ce nevoie am de ingeri pazitori,daca tu,cu fiecare gest nu faci decat sa maresti zidul ce acum multa vreme s’a asezat intre noi?

uneori,cred cu toata forta ca nu suntem decat doi straini ce traiesc sub acelasi acoperis…


*Euphoria

un rasarit de soare intr’o inima de gheata…un suflet pierdut pe cararea iubirii…ratacind printre vise,zburand spre stele,isi face loc printre nori,ca sa ajunga la cer. motiv pentru iubire,motiv pentru viata,motiv sa te inalti spre iluzie,motiv sa calci peste durere,motiv sa fii fericit.

un cristal de gheata intr’o mare de foc,un suflet rece intr’o iarna calda. o marmura taioasa intr’un slefuitor de diamante. crepuscul in mijlocul zilei,lumina in toiul noptii,stralucire in matul unui cer negru. curcubeu in mijlocul ploii,zambet in mijlocul tristetii.

muzica. dans.

as fi in stare sa ascund toate stelele de pe cer in sufletul meu,sa fiu atat de luminoasa incat sa par si eu o stea. sa spun ce vreau,sa regasesc calea pe care am pierdut’o,sa fiu insecta de pe un perete,sa ma scufund in abisul unei realitati. fiecare zi e o alegere si totusi pe caile corecte nu se castiga,trebuie sa fie acele cai neobisnuite,care ascund toate stelele,trebuie sa fie ele cheia spre iluzoriu,spre euforie.