Nu suntem decat simpli actori pe scena vietii.

Posts tagged “zambet

♦Atat de neadevarat♦

cu fiecare cuvant si cu fiecare zambet…cu fiecare lacrima si fiecare minciuna,cu fiecare zi si fiecare noapte mi’ai schimbat lumea in atat de multe sensuri… nu stiu ce a fost inainte,am uitat complet totul…

mi’ai furat,rand pe rand,fiecare amintire in timp ce iti faceai simtita prezenta…doar tu esti de vina.

nu vreau sa stiu ca am pierdut totul,nu vreau sa stiu ca am vandut realitatea pe un vis.

trezeste’ma si nu imi ascunde nimic. ar trebui sa stii ca incerc sa imi deschid ochii,si tot ce stiu esti tu,iar ceea ce stiam era atat de neadevarat…

Reclame

Motive

era inca lumina afara. inca se mai vedea soarele rosiatic de dupa miile de blocuri ce ma impiedicau sa vad apusul vietii.priveam in gol de la fereastra camerei mele,imi fumam ultimul viciu al serii,imi sorbeam cu grija picaturile de cafea dulceaga. picaturi ce aveau totusi sa ma tina treaza pentru tot restul existentei. voiam sa fiu libera sa ma pot duce acolo,sa fiu langa acel cineva,sa pot sa imi rasfat dorintele macar odata in tot amarul asta de ani. si uite ca s’a putut. mi’am luat cheile de la masina,si am gonit nebuneste pe autostrada sa ajung,am ignorat ploaia torentiala ce tocmai incepuse,am ignorat semnele ce trebuiau sa ma opreasca sa fac vreo prostie,am ignorat tot,doar ca sa imi ating scopul. doar sa am o clipa de nebunie urmata de altele de euforie. si uite ca s’a putut. uite ca in sfarsit reusisem sa imi depasesc limitele,sa dau volumul la refuz,fara sa imi pese ca aveam sa surzesc,fara sa imi pese ca la prima curba aveam sa pierd,poate,totul. telefonul continua sa sune. continuau sa ma caute toti ce candva imi facusera rau. imi cereau iertare. ma implorau sa nu mai fac si eu la randu’mi rau. lacrimi amare mi se scurgeau pe obraji,pentru ca stiam ca erau doar alte minciuni. doar alte masti proaspat scoase din sertar. sau abia terminate,migalite cu tristete pe chip,cu un zambet in coltul gurii si pometii ridicati. acel gen de masca „sincera” pe care doar un copil naiv ar mai putea s’o creada. l’am inchis. m’am izolat complet de acea lume,am renuntat sa mai cred,m’am lasat purtata doar de ceea ce simteam in acel moment de nebunie. si trupul imi tremura. versurile alea dulci imi rasunau in minte si in suflet ca si cum acel cineva mi le’ar fi fredonat si ar fi fost langa mine. melodia aia care o ascultasem prima data parea ca e data pe repeat la infinit. nici nu stiam ca nu mai sunt in locul in care credeam ca ma aflu. parca totul era intors pe dos,parca totul se schimbase pentru mine. era altfel. era sentimentul ala de control asupra tuturor. si nici macar nu realizam…prin fata ochilor mi se derulau toate experientele placute,toate atingerile,toate plimbarile si locurile in care ajunsesem. trecuse un an din viata mea ca si cum as fi pocnit din degete. au fost prea multe intr’un timp asa de scurt si totusi nici acum nu realizez ca si astea au trecut. le priveam ca si cum in acel moment se intamplau,le simteam ca si cum le’as fi atins cu propriile’mi maini. era boarea aia de vant ce o simteam doar in momente rare,era acel miros ce imi umplea gandul si sufletul,erau privelistile si gandurile pe care le simteam in acele momente,incat mi se parea ca sunt intr’un vis. si acum mai cred asta. nici acum nu cred ca mi se intampla cu adevarat. poate e doar iluzie efemera. dar cred in ea cu toata forta. am nevoie de speranta asta,am nevoie sa fiu in sfarsit cum imi doream de atata timp. sa pot zambi,acum,ca am macar un motiv s’o fac.


♦Acel cineva special

a mai trecut o zi…

s’au mai dus inca o mie de clipe in care pur si simplu gandurile mi’au luat’o razna…

nu credeam ca voi trai clipa in care sa aflu de moartea cuiva pe care nici macar nu il cunosc,sa vad persoane din jurul meu plangand cu lacrimi de foc… e drept,as fi un monstru fara sentimente sa nu ii inteleg pe aceia ce isi pierd odraslele pe care candva le tineau in brate si le priveau cum fiecare bataie a inimii se propaga pana in adancul sufletelor de parinti…

dar nici asta nu e motivul pentru care scriu. nu este nici macar de departe inceputul ce mi’l doream pentru aceasta… s’o numesc „confesiune”…

ma incearca tot soiul de sentimente,simt ca de fiecare data piedici se interpun intre mine si universul pe care mi’l doresc… nu imi doresc luna si stelele de pe cer,nici macar o farama de praf de stele… ce vreau eu cred ca orice om cu capul pe umeri si’ar dori. liniste,prieteni de incredere,calm in cadrul caminului s.a.m.d.

astazi eram ca un strop de ploaie,asemenea picaturilor cazute cu cateva ore in urma pe asfaltul incins. simteam cum tot ce ma inconjura ma infierbanta,ma agita ca si cum ar fi fost prima stare de acest gen si nu as fi avut puterea sa ma lupt cu ea.

am renuntat de mult sa mai lupt contra morilor de vant,am renuntat sa mai par altceva decat ce sunt,am renuntat sa mai port o masca in fata celor care mi’au demonstrat ca imi pot fi prieteni. cei ce mi’au multumit cand le’am dat un sfat,cand le’am atins mana cu caldura si le’am spus ca avea sa se termine cu bine. nu voi uita niciodata zambetul si imbratisarea aceea calda,venite dinauntrul sufletului ; niciodata vorbele bune care mi s’au spus nu le voi arunca pe certuri de moment.

e adevarat,adesea,defapt de fiecare data,un cuvant spus la nervi strica o relatie de ani lungi. nu ma refer neaparat la iubire,ci pur si simplu la o prietenie ( indiferent de grad de rudenie,indiferent de varsta,de sex ).

mi’am facut din a scrie o metoda de refulare,mi’am ales sa imi raspund singura la intrebari,atunci cand simt ca innebunesc,ca am clipe cand am senzatia ca in orice moment as putea claca.

dar uite ca mai apar si suflete asemanatoare mie,mai apar si astfel de persoane care sunt acolo pentru a iti spune o vorba buna,si nu neaparat pentru a’ti da un sfat,ci pentru a iti intinde mana si a’ti spune cu blandete in glas ca va fi bine. persoane care fac pentru mine acelasi lucru pe care si eu,la randu’mi,l’am facut pentru ei.

sunt gesturi ce vin din partea persoanelor care in urma cu ceva timp,nici macar nu faceau obiectul atentiei mele,iar acum nu as putea sa stiu ca nu ii mai am alaturi.

si revin la vechile’mi ganduri,revin la ce imi spuneam adesea si realizez ca atunci cand cineva iti zambeste din suflet si are incredere in tine,cu siguranta si tu il poti trata cu aceeasi moneda. va puteti pune pe tava sufletul unul in fata celuilalt si niciodata nu va exista teama de tradare.

desi acum imi lipseste total acea stare de euforie,sunt sigura ca atunci cand ii voi simti iarasi caldura,cand ii voi prinde mana intr’a mea si va fi acolo pentru mine zambetul natural imi va reveni pe buze,iar sufletul imi va radia.

pentru ca asta face un prieten adevarat. te accepta cu bunele si relele tale,te intelege,dar cel mai important,te asculta si te face sa te simti bine in prezenta sa.


Dulce-acrisor

soarele inca nu apusese,desi era tarziu. i’am intalnit zambetul inconjurat de o aura iluminata de mii de culori. ma asteptam sa nu pot sa ma uit in ochii sai de culoarea cafelei,ma asteptam sa nu pot sa scot niciun cuvant,atunci cand se apropia prea mult de mine. tremuram,dar chipul imi radia,ma simteam ca si cum timpul se oprise in loc,ca iluziile mele sa se adevereasca. am privit cum umbrele ce se jucau cu ramurile verzi ale copacilor ne mangaiau usor chipurile,am auzit cum soaptele noastre se impleteau intr’o singura voce,o singura suflare.

portretul unei zile in paradis se contura din ce in ce mai mult. simteam ca totul din jurul meu imi apartinea. ca peisajul ce se intindea in fata privirilor era creat special pentru mine,ca sentimentul de bine ce il aveam se datora prezentei sale,ca totul era asa cum odata visam. era un sentiment de nedescris,era ceva ce rareori imi ajungea in adancul sufletului.

zilele pareau ore iar orele erau mai scurte chiar decat clipele. cuvintele se impleteau pe o spirala a timpului ce urmarea apususl soarelui,senzatiile preluau forme confuze ale gesturilor ce ne caracterizau.

gandurile se evaporau in eter,aveau un gust dulce-acrisor…


Locul ei

Aseaza-ti capul unde vrei
Dar pe umarul meu era locul ei,
Si-mi adormea in brate
Eu adunam sperante
Dar am pierdut-o asa usor…

Cu mainile intinse,
Cu tot atatea vise
Eu o astept in viata mea…

Mi-e dor de inc-un zambet,
Am pus atata suflet
Si nu mi-ar fi atat de greu
Daca intr-o clipa rece
Ea mi-ar sopti ca imi trece
Si se intoarce in viata mea…

Dar ochii ei nu mai vorbesc,
Ea ca pe o lacrima m-a sters
Si stele nu se mai aprind.
Si n-ai avea ce sa-mi mai iei
Caci lumea mea e in palma ei
Iar eu in vise ma inchid…


♦Inapoi la ziua de ieri

si iata’ma din nou intr’o zi ploioasa,in acelasi loc ca acum o saptamana; cu toate astea ma simt implinita. atunci desi era soare si cald,ma simteam ultimul om. era a doua zi in care nu vorbeam cu ea,nici macar nu ne uitam una la alta. iata ca acum,dupa tot acest rastimp,conflictul nostru pare sa nici nu fi existat,pare sa se fi evaporat in neant.

era si normal sa se intample astfel. lacrimi in tot acel timp am varsat amandoua,au fost zile in care vocile noastre nu mai pierdeau ore in sir la telefon,rasetele din a doua banca nu se mai auzeau nici ele…

acum privesc in urma si ma amuz cand vad cat de copilaroase au fost reactiile noastre,dar imi aduc perfect aminte cat suflet am pus,imi aduc aminte si acum cat imi lipsea sa ii simt barbia pe umarul drept,sa ii aud vocea subtire strigandu’mi numele sau mesajele schimbate in timpul orelor,dorindu’ne sa treaca cat mai repede timpul,sa avem 10 minute doar pentru noi doua.

dar iata ca legatura dintre noi nu s’a pierdut,inca suntem cele mai bune prietene,inca mai impartim secrete si barfe.

da,suntem fete,facem asta din instinct. chiar daca uneori nu impartim deloc aceleasi pareri intocmai acest lucru face ca prietenia noastra sa dureze,sa nu fie ceva monoton,efemer,sa fie ceva special. chiar daca cadourile si atentiile nu ar fi punctul nostru forte,stim amandoua ca o zi petrecuta impreuna este cadoul ideal.

seara in care pentru prima data m’a auzit plangand, pentru mine a fost inca o dovada de sinceritate din partea ei. mi’a placut sa ii simt imbratisarea calda atunci cand aveam cel mai mult nevoie de ea.

rareori se gasesc astfel de relatii ; persoane ca noi doua poate mai exista,dar felul in care am construit acel ceva nu a fost deloc de domeniul ordinarului.

si uite asa,dupa aproape doi ani in care am fost mai mult separate,am ajuns sa stam zilnic una langa alta razand, glumind, plangandu’ne de mila, dar cel mai important este ca ne respectam si ne admiram reciproc,pentru ca avem nevoie una de alta!

” prietenia inseamna a fi frate si sora,doua suflete ce se ating fara sa se confunde,doua degete ale aceleiasi maini ”

– Victor Hugo


Gonind spre liniste

racoarea diminetii o imbia intr’un miros proaspat de cafea,in caldura camerei sale puternic luminata de razele astrilor crepusculari,o trezea din somnul adanc al celei mai grele nopti.

nici fotografiile nu mai aveau sunet,nici muzica nu mai avea versuri,iar obiectele din jurul ei pareau ca isi pierd,treptat,forma atat de clara,devenind pure umbre in campul sau vizual.

inca avea impresia ca se afla in vis,ca dimineata nu a venit,ca totusi va mai putea fura cateva ore de somn din existenta’i zbuciumata. se simtea obosita,se simtea slabita,si’ar fi dorit doar sa poata spune stop,sa poata opri timpul in loc,pentru a ajunge la acel ceva,la odihna ce si’o dorea inca de la inceput,la acea liniste ce doar somnul mai putea sa i’o ofere.

dar,trista,se resemneaza in coltul intunecat al odaii sale,se aseaza la pupitrul ce ii caracteriza starea de spirit al fiecarui moment,lucrurile sale capatand o tenta dramatica,dand un aer de odaie ravasita si totusi plina de viata,insa parasita de un suflet.

studiul asupra ceea ce facuse pana acum incepuse de mult timp, greselile voluntare pe care le facuse,cat si momentele frumoase prin care trecuse. nu isi dorea un suflet,isi dorea sa poata fi ea cu toti cei din jur,sa isi poata rezolva acele enigme ce o blocau in interiorul sau,sa poata zambi,sa poata afisa un suras verosimil,sa nu mai fie nevoita sa poarte pe umeri un zambet atat de fals,ce ii crispa fiecare trasatura a chipului de mult insangerat de lacrimi.

stia ca acele vremuri nu aveau sa mai revina,si totusi nu erau acelea pricina durerii ei. se intamplau atat de multe incat ii venea greu sa asimileze trairi ce nu le mai cunoscuse vreodata. existenta ei se limita la acel loc in care obisnuia sa isi petreaca tot timpul,se limita la acele scurte iesiri alaturi de persoane dragi,si totusi,nici acelea nu ii puteau readuce zambetul. il pierduse inca din copilarie.

linistea ei,cea pe care si’o dorise dintotdeauna avea,cat de curand,sa soseasca. calatoria sa spre necunoscut,dorinta sa de a parasi tot ce adunase,tot ce suferise,toate amintirile ei,aveau sa constituie ultima ei calatorie,ultima ei suflare,ultima ei privire in urma.

acum s’a sfarsit…


♦Fluture

ti’am spus vreodata cat imi doresc sa ma transform intr’un fluture? cat mi’as dori sa fiu multi-colora,sa las macar pentru cateva clipe vesmintele negre ce imi invaluiesc aura ca un scut,sa incep sa iubesc lumina soarelui,dincolo de noptile petrecute in surdina,dincolo de locurile intunecate ce obisnuiam sa le vizitez,dincolo de tot ce inseamna obscur,deasupra a tot ce semnifica viata,culoare,parfum,lumina? sa incerc fiecare floare,sa imi desfac aripile in bratele petalelor albe de trandafir,sa ma asez pe o frunza proaspata de primavara,sa privesc cerul albastru,senin,ce usor ma incalzeste,fara sa’mi arda chipul,fara sa’mi inghete sufletul?
mi’as dori sa scriu pagini intregi despre cat de fericita as fi,mi’as dori sa fac din negru alb,din intuneric lumina,din mat stralucitor,din lipsit de viata in euforia unui moment. as da pana si restul anilor din viata,doar sa fiu un fluture,doar ca sa traiesc o singura zi,dar sa stiu ca acea zi,ziua mea, a meritat toate sacrificiile. sa traiesc fiecare clipa ca si cum ar fi ultima,sa iau din fiecare eveniment cea mai placuta idee,sa stiu sa zambesc chiar daca ploua,sa stiu sa renasc dintr’o larva,sa fiu dincolo de toti si, totusi sa fiu deasupra rautatii,sa fiu egala cu frmusetea,sa fiu ceva mai sus decat cerul,viata mea sa fie cea a unui fluture.


*Euphoria

un rasarit de soare intr’o inima de gheata…un suflet pierdut pe cararea iubirii…ratacind printre vise,zburand spre stele,isi face loc printre nori,ca sa ajunga la cer. motiv pentru iubire,motiv pentru viata,motiv sa te inalti spre iluzie,motiv sa calci peste durere,motiv sa fii fericit.

un cristal de gheata intr’o mare de foc,un suflet rece intr’o iarna calda. o marmura taioasa intr’un slefuitor de diamante. crepuscul in mijlocul zilei,lumina in toiul noptii,stralucire in matul unui cer negru. curcubeu in mijlocul ploii,zambet in mijlocul tristetii.

muzica. dans.

as fi in stare sa ascund toate stelele de pe cer in sufletul meu,sa fiu atat de luminoasa incat sa par si eu o stea. sa spun ce vreau,sa regasesc calea pe care am pierdut’o,sa fiu insecta de pe un perete,sa ma scufund in abisul unei realitati. fiecare zi e o alegere si totusi pe caile corecte nu se castiga,trebuie sa fie acele cai neobisnuite,care ascund toate stelele,trebuie sa fie ele cheia spre iluzoriu,spre euforie.


*Nebunie

si au pierit si zilele innorate,zapada e pe cale sa dispara cu totul din peisaj si nici macar februarie nu a venit. cu toate astea e mai primavara ca niciodata pentru mine. soarele ma aproba,razele imi spun ca e totul foarte bine si ca sunt libera sa zburd de fericire. si toate astea se datoreaza unui inger pazitor.

sunt libera sa alerg,sunt libera sa culeg florile ce le-am semanat pe timpul iernii,sunt libera sa ma bucur de roadele eforturilor mele. acum tot ce a fost pentru mine reprezinta trecut,imi place sa traiesc prezentul,imi place sa fiu eu,nebuna care alearga de colo colo,imprastiind veselie si molipsindu’i pe toti cu cheful meu de viata. si sunt cateva persoane carora as vrea sa le multumesc,si se stiu ele. nu e nevoie sa le numesc.

si am chef sa ma bucur de viata,am chef sa ies cand vreau,am chef sa ii rad destinului in nas,pentru ca inca odata l’am invins si a iesit cum am vrut eu,am chef sa las razele soarelui inca rece sa ma incalzeasca,am chef de viata!

si sunt fericita ca nu mi’a pierit bunavointa,ca am reusit sa fiu deasupra celor ce nu mi’au vrut decat raul,ca sunt din nou aceeasi nebuna cu care toti s’au obisnuit,ca sunt eu.

si imi vine sa strig,sa sar,sa dansez,sa rad cu pofta,sa ma distrez,sa ii sun pe cei dragi,sa se bucure de vocea mea,de cheful meu molipsitor. si voi face si asta. voi duce la bun sfarsit ce imi doresc sa se implineasca,pentru ca acum am putere,pentru ca acum sunt in stare,si mai ales pentru ca acum,mai mult ca niciodata,VREAU!